Iaşi: Mărturia lui Teodosian: „M-am trezit ca dintr-un coşmar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai G., tatăl copilului de 13 ani care şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de ciocan, a afirmat că este dispus să plece din ţară, dacă fiica va fi afectată de mersul anchetei. „În

Mihai G., tatăl copilului de 13 ani care şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de ciocan, a afirmat că este dispus să plece din ţară, dacă fiica va fi afectată de mersul anchetei.


În cazul în care situaţia va degenera, dacă va fi nevoie, voi pleca cu fetiţa în Italia. Mă pregătesc de un timp pentru asta, învăţ limbi străine. Vreau pentru copiii mei tot ce e mai bun”, a declarat Mihai G. Acesta a fost chemat astăzi dimineaţă la audieri de procurorul care anchetează crima. Tot în această dimineaţă Teodosian a fost supus unui examen RMN, pentru a se constata dacă are tumori la creier. Băiatul a fost adus şi el ieri la Parchet şi a povestit din nou procurorului cum s-a petrecut crima.


Regretă că şi-a ucis mama


Anchetatorii spun că tânărul se căieşt că şi-a ucis mama într-un impuls de moment, deocamdată inexplicabil. „Recunoaşte fapta şi regretă ce a făcut. Este un băiat cu o inteligenţă ieşită din comun, foarte bine pregătit intelectual. Considerăm că va putea fi recuperat”, a precizat Cornelia Prisăcariu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Teodosian le-a declarat anchetatorilor că, după ce a comis crima, „m-am trezit ca dintr-un coşmar”.


După două ore de audieri, copilul s-a întors la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde va fi supus joi unei expertize medico-legale. Până atunci, Teodosian va citi din volumele primite de la procurorul de caz. „I-am adus nişte rezumate ale cărţilor pentru copii şi volume cu filososfii Antichităţii, cu Platon şi Aristotel“, a spus procurorul Victor Codreanu.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite