Iaşi: Invenţii unice în lume,la Sala Paşilor Pierduţi (GALERIE FOTO!)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de inventatori din România, Statele Unite ale Americii, dar şi din alte ţări din Europa şi Asia s-au întâlnit la Iaşi pentru cea de-a XIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Inventică. Cele peste 200 de invenţii pot fi admirate până mâine, ora 20.00, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.



Unul dintre inventatorii care au atras privirile celor prezenţi la eveniment este Bogdan Georgescu, absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi. Tânărul a venit la Iaşi să-şi facă cunoscut noul procedeu de sudare prin presiune la rece. Aceasta este o metodă unică în lume, pentru care a primit de curând brevetul de invenţie.

„Electricienii se plâng că nu pot suda două metale diferite. Practic eu pot să sudez aluminiu cu cupru sau oţel fără nicio problemă. Am redus forţa de presare de zece ori”, ne spune Bogdan Georgescu. Ideea invenţiei i-a venit în urmă cu zece ani, în timp ce viziona un documentar la Discovery, iar creaţia îi aparţine în totalitate. Cu brevetul în mână, bărbatul vrea să meargă la Electrica pentru o colaborare.

La eveniment au venit şi mici inventatori

Gălăţeanul a mai prezentat o idee, aflată în curs de brevetare. El susţine că noul procedeu de sudură i-a permis realizarea unui blindaj alcătuit dintr-un strat de titan, unul de aluminiu şi unul de oţel. „Prin această metodă de blindare, greutatea maşinii scade cu cel puţin o tonă şi jumătate. Trebuie să merg la armată să trag cu diferite arme pentru a-i testa rezistenţa”, adaugă inventatorul.

Şi micii inventatori de la Palatul Copiilor din Iaşi au atras privirile celor prezenţi la eveniment. Diana Atasiei şi Iolanda Călin, ambele eleve în clasa a VII-a la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iaşi au prezentat la salon câteva dintre realizările proprii. Între acestea, o piramidă de centru de terapie energetică pentru care şi-au depus de curând o cerere de brevetare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite