Iaşi: Ieşenii se sufocă pe holurile instituţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Ieşenii se sufocă pe holurile instituţiilor
Iaşi: Ieşenii se sufocă pe holurile instituţiilor

Şefii instituţiilor publice vizate susţin în cele mai multe cazuri că nu au cum să ia măsuri pentru a îmbunătăţi situaţia din cauza lipsei banilor.

Ieşenii susţin că cei mai amabili angajaţi din instituţiile publice ieşene sunt gardienii de la intrare. Sunt primii care ştiu unde să-i îndrume pe contribuabili şi mai ştiu şi ce documente trebuie să aibă asupra lor. Condiţiile din interior îi fac însă pe cei care trec pragul să uite repede orice amabilitate. În topul celor mai insalubre instituţii se află Direcţia de Administrarea Patrimoniului Public şi Privat şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Pereţii din cele două sedii ieşene nu au mai fost văruiţi de mulţi ani, holurile sunt pline de praf, iar aerul este condiţionat doar de temperatura de afară şi de numărul de persoane aflate pe moment în clădire. Cititorii „Adevărul de Seară“ şi-au spus păsul legat de sediul din Copou al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

„Într-adevăr, proasta organizare de la centrul din Copou se trage în primul rând de la şefii instituţiei în cauză, care acceptă orice în ideea de-a ieşi ei bine şi acoperă problemele «vopsind gardul pe dinafară». Dacă intri în instituţie, eşti oprit de portar, care te întreabă ce vrei şi dacă te poate ajuta“, a comentat pe site cititorul Constantin Stratan. Acesta nu a uitat nici de aglomeraţia care apare frecvent pe holurile înguste ale clădirii. „Înăutru căldură şi aglomeraţie aidoma unei clocitori şi funcţionari scârbiţi care te invită să lecturezi pereţii. Halal sistem, halal organizare!“, a mai spus Constantin Stratan.

Funcţionari sau comunişti

Nici angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă nu au scăpat de comentariile cititorilor. „Ieri erau secretarii de partid, securiştii, care ne tratau în acest mod, astăzi sunt funcţionarii plătiţi din banii noştri care ne fac asta. Concluzie: schimbaţi-i cu alţii care au răbdare şi se comportă ca un funcţionar european. Sunt atâţia cu aceste calităţi, care aşteaptă, sau mi se pare că aici sunt toţi rude între ei? Nu aude nimeni din conducerea judeţului sau a ţării?", a scris unul dintre cititori.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite