Iaşi: CAMPANIE UMANITARĂ - Alin vrea să facă primii paşi spre viaţă (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 15 ani suferă din naştere de tetrapareză spastică

Până pe 17 iulie, Alin Popa are nevoie de 1.200 de euro pentru a se opera într-o clinică din Republica Moldova.

În cadrul campaniei umanitare „Să-l ajutăm pe Alin să meargă!“, lansată astăzi de „Adevărul de Seară”, vă prezentăm povestea adolescentului de 15 ani a cărui viaţă este o dramă atât pentru el, cât şi pentru mama sa. După ce a fost născut prematur la opt luni şi a petrecut o lună în incubator, părinţii lui Alin au observat că ceva este în neregulă cu micuţul.


„Nu-şi ţinea capul drept şi era mai leneş, dar am zis iniţial că acest lucru este cauzat de faptul că era puţin mai grăsuţ. Când am văzut însă că la trei ani nu poate nici măcar să se deplaseze în patru labe, ci se târăşte pe coate, l-am dus la medic”, şi-a amintit Dorina Popa, mama lui Alin.

Nu a răspuns la niciun tratament


Verdictul medicilor a fost unul crud: copilul suferea din naştere cu tetrapareză spastică, o boală care nu îi permite lui Alin să îşi folosească corespunzător muşchii corpului. „Mi-au zis în faţă că este handicapat, după ce cu trei ani înainte mi-au spus că nu are nimic”, a povestit cu lacrimi în ochi Dorina Popa, care şi-a dedicat viaţa îngrijirii zilnice a lui Alin.

În ciuda tratamentelor pe care le-a urmat, problemele tânărului s-au înmulţit mereu. Palmele şi labele picioarelor i s-au deformat din cauza deplasării incorecte. Adolescentul are coloana vertebrală deformată şi, până acum cinci ani a suferit de convulsii puternice în timpul nopţii. Chiar dacă nu poate să scrie, Alin este unul din cei mai buni elevi din clasa lui la învăţătură şi-şi doreşte să meargă la liceu şi de acolo la facultate. Viaţa lui Alin ar putea să devină mult mai uşoară printr-o operaţie care se efectuează în Republica Moldova. Costul unei astfel de intervenţii este de 1.850 de euro, sumă din care familia Popa a strâns până acum numai 650 de euro.


„Am fost programaţi la operaţie pe 17 iulie, dar Casa de Asigurări nu ne poate sprijini pentru că Republica Moldova nu face parte din U0E”, a explicat Dorina, care-şi întreţine familia dintr-un singur salariu. Cei care doresc să îl ajute pe Alin pot face donaţii în contul cu numărul RO71BRDE240SV28243002400, deschis la BRD.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/Locale/Iasi/Cosmin/campanie umanitara alin/Alin prima zi de campanie.flv iurl=/editor_files/Image/locale/iasi/poza video zi 1.jpg width=300 height=225 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite