Fotografia care surprinde doi „pui de cioban" care se joacă în zăpadă a reuşit să readucă emoţia şi simplitatea copilăriei în inimile a peste 10.000 de persoane care în doar patru ore, au apreciat-o printr-un «like» sau un «share» pe reţeaua de socializare Facebook.

Citeşte şi: Imagini cu Iaşiul de altădată postate pe Facebook. Vezi cum arăta Capitala Moldovei FOTOGALERIE

Tabloul a fost imortalizat chiar în urmă cu două zile în zona Bran. „Imaginea a fost realizată în zona Bran, Moeciu. Nu îi cunoşteam pe protagonişti. Am ieşit la fotografiat prin munţi, prin zăpadă împreună cu un alt prieten de-al meu, fotograf. Mergând pe dealuri am întâlnit nişte ciobani şi pe aceşti doi pui de cioban care alergau prin curte, de fapt pe deal. Câinii erau slobozi şi se jucau cu ei", spune fotograful Marian Mocanu.

„Asta e România reală!“

Acesta a bătut toată ţara în căutarea imaginilor care să surprindă viaţa oamenilor simpli, viaţa de zi cu zi a celor care alcătuiesc România necunoscută încă de nimeni. „Toată ţara am cutreierat-o. Prin Apuseni îmi place foarte mult. Am avut chiar un album cu sfinţirea unei biserici dintr-un sat din Apuseni. Acum aş vrea să merg în Tulcea, în Deltă, dar nu ştiu dacă vremea îmi va permite", explică fotograful.

Acesta povesteşte că a rămas copleşit de mulţimea de aprecieri care au venit după ce a postat imaginea pe reţeaua de socializare. „Am pus-o să văd ce se întâmplă şi sunt copleşit. Asta e România reală. Majoritatea oamenilor aşa trăiesc. Ei sunt fericiţi. Copiii aceştia nu aveau televizor, iar la munte sunt obişnuiţi cu zăpada. Lumea e înfometată după sinceritate pentru că deja s-au plictisit de fete despuiate pe Facebook. Eu pun suflet în ceea ce fac, dar azi chiar am rămas copleşit", spune Marian Mocanu.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!