IAŞI Motorina tot furată, hoţii de nepedepsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţii principali au fost reţinuţi în urmă cu doi ani pentru 24 de ore
Suspecţii principali au fost reţinuţi în urmă cu doi ani pentru 24 de ore

Dosarul sustragerii de combustibil în Depoul CFR Iaşi, vechi de doi ani, a fost pasat la alt procuror

29 de persoane suspectate că ar fi fost implicate, în 2009, în furtul de combustibil din Depoul CFR au fost la un pas să scape în acest caz, cunoscut şi ca „Dosarul motorina“. Deşi anchetatorii au susţinut, în vara anului 2009, că au fost sustrase tone de motorină, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Genoveva Alexandru, a decis că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Astfel, cei cercetaţi în dosar au fost scoşi de sub urmărire penală şi au primit o amendă administrativă. Cu toate acestea, procurorul general a dispus reluarea cercetărilor.


„S-a dat o soluţie în dosarul «Motorina», care însă a fost infirmată de procurorul general. Dosarul a fost distribuit unui alt procuror. În prezent, cercetările continuă“, a precizat  procurorul Diana Burlacu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Furtul de motorină din Depoul CFR Iaşi a ajuns în atenţia oamenilor legii în vara anului 2009. Mai multe persoane au fost filate şi le-au fost interceptate convorbirile telefonice. În octombrie 2009, a fost prins în flagrant un fost angajat al Secţiei Revizie Vagoane, în timp ce transporta cu un microbuz  700 de litri de combustibil. „Marfa“ ar fi fost cumpărată de la un angajat al Depoului cu 1.400 de lei.


În urma percheziţiilor au fost descoperiţi încă 261 de litri de combustibil în garajul şi maşina mecanicului de locomotivă Mircea Melinte. Procurorii au dispus atunci începerea urmăririi penale în cazul a 16 persoane pentru furt.


Furau direct de la pompă


Printre aceştia s-au numărat şi lăcătuşul mecanic Adrian Ardelean, dar şi fraţii gemeni Dan şi Teodor Dumitraşcu, pompieri la o firmă care avea contract cu CFR Iaşi. Ulterior, lista celor cercetaţi s-a mărit cu încă 13. Procurorii au susţinut atunci că angajaţii CFR acţionau în funcţie de comenzile primite. Astfel, din Depou s-ar fi sustras direct de la pompa de alimentare zeci de tone de motorină.


Din 2009 niciunul dintre suspecţi nu a mai dat ochii cu procurorii. „În afară de cele două zile din octombrie 2009, în care clienţii mei au fost audiaţi la Poliţie şi Parchet, nu au mai fost chemaţi să dea declaraţii. Din punctul nostru de vedere în dosar nu erau probe. Urmează să vedem de ce s-a infirmat soluţia procurorului de caz“, a spus Ionuţ Iftode, avocatul unor persoane cercetate în dosar.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite