Ce să faci de Bobotează ca să ai belşug în casă tot anul
0Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an şi cea care marchează finalul Sărbătorilor de iarnă.
În această zi tradiţiile creştine şi cele laice se îmbină, iar credincioşii merg la Biserică pentru a lua apă sfinţită, care se spune că nu se strică niciodată.
Cum va fi vremea la Iaşi de Bobotează
„Tradiţia spune că până în această zi se continuă jocurile cu măşti care au început în ultima zi a anului trecut. Oamenii merg şi iau agheazma de la Biserică şi vin acasă, iar cu ea stropesc colţurile locuinţei. Acelaşi lucru îl face şi preotul care merge din casă în casă. Se stropesc şi animalele pentru belşug şi sănătate", susţine Adrian Ardelean, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi.
Tradiţii de Crăciun la Iaşi: Pelincele Domnului şi preparate din carne
Acesta susţine că tot de Bobotează se fac din nou „pelincile Domnului", prăjiturile tradiţionale care s-au gătit şi de Crăciun. „Crucea de gheaţă care se construieşte la fiecare biserică este, de asemenea, o tradiţie creştină, nu este una laică", susţine Ardelean.
Printre superstiţiile care mai sunt respectate în regiunea Moldovei de Bobotează este cea conform căreia în această zi nu se spală rufe, deoarece toate apele de pe pământ sunt sfinţite, iar agheazma, luată de la Biserică, are puteri miraculoase şi nu se strică niciodată. De asemenea, după slujbă, preotul se duce la cel mai apropiat râu şi aruncă crucea în apă, iar mai mulţi bărbaţi se aruncă în valuri pentru a o aduce înapoi. Se spune că acela care va scoate crucea din apă va fi binecuvântat cu noroc tot anul.
Caută gheață prin munți pentru a păstra tradiția de Bobotează veche de 130 de ani