Banca de ţesuturi la Iaşi: pacienţii arşi nu au resurse de piele la îndemână pentru că proiectul a fost abandonat şapte ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi a început un proiect pentru înfiinţarea unei bănci de ţesuturi în 2010. Şapte ani mai târziu, locul destinat băncii de ţesuturi se află în paragină.

Proiectul băncii de ţesuturi de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi va fi reluat după ce Executivul a alocat la finalul lunii aprilie 30 de milioane de lei pentru patru structuri similare. Demersurile pentru înfiinţarea unei bănci de ţesuturi la Iaşi au început în 2010, în perioada în care director medical al spitalului era dr. Camelia Bogdănici. 

Medicul a explicat că finanţarea urma să fie asigurată din fonduri Phare, însă după ce unitatea medicală a primit de la Primăria Iaşi locul în care urmau să fie amplasate modulele şi după ce resursa umană a fost instruită, proiectul s-a blocat. Ulterior, cele 52 de module aprobate nu au mai ajuns la Iaşi, investiţia în valoare de 1 milion de euro a fost abandonată.

În ultimii ani, în locul în care ar fi trebuit să se amenajeze construcţia modulară a băncii de ţesuturi au crescut buruieni. Proiectul băncii de ţesuturi de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ a revenit în discuţie în 2015, după tragedia din clubul bucureştean Colectiv. Chirurgii plasticieni arătau atunci că, în cazul unui dezastru care ar afecta prin arsură mai multe victime, Iaşul nu are nicio resursă de grefă de piele la îndemână, singura şansă a pacienţilor fiind autogrefa. Potrivit reprezentanţilor spitalului, odată cu redeschiderea discuţiilor, şefii Agenţiei Naţionale de Transplant au vizitat unitatea medicală pentru evaluarea documentaţiei. 

„După ce s-a anunţat că proiectul se reia, am primit vizita reprezentanţilor ANT care au verificat documentaţia pe care o aveam deja pregătită din 2010. Ni s-a spus că îndeplinim toate criteriile şi am fost apreciaţi că, faţă de celelalte centre în care se vor înfiinţa bănci de ţesuturi, noi deja aveam arondat terenul pe care va fi amplasată aceasta“, a arătat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Anul acesta, la finalul lunii aprilie, Executivul a alocat pentru patru bănci de sânge, ţesuturi şi celule umane peste 30 de milioane de lei. Cele patru bănci de sânge, ţesuturi şi celule umane vor fi organizate la Iaşi, Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara.

Banca de ţesuturi este o structură medicală în care ţesuturile de la donatorul viu sau de la cel aflat în moarte cerebrală sunt recoltate şi stocate în frigider la o temperatură de -80 de grade Celsius. În banca de ţesuturi pot fi păstrate corneea şi grefele de piele până la transplantarea lor.

Citeşte şi:

30 milioane de lei pentru construcţii şi dotări pentru patru bănci de sânge, ţesuturi şi celule umane

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite