Anul chilipirurilor imobiliare la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au contractat un credit sau care îşi permit o casă vor „vâna“ anul acesta locuinţele foarte ieftine. Anul 2012 se anunţă unul bun pentru ieşenii care vor să cumpere o casă sau pentru speculatorii imobiliari.

„Clar, ieşenii vor căuta şi în 2012 chilipiruri imobiliare sau ponturi, dacă vrem să le spunem altfel. Fiecare va încerca să găsească apartamentul optim şi anul acesta cred că persoanele care vor să cumpere un imobil se vor gândi mai mult înainte de a face acest pas. Vor vrea să ştie cu siguranţă că au găsit oferta cea mai bună. Lumea este mai circumspectă“, susţine Paul Tehuţu, broker imobiliar la o agenţie. Specialistul este de părere că anul acesta la Iaşi nu se va putea vorbi despre o creştere a preţurilor.


Tranzacţiile cresc cu 15%


„Se aud informaţii legate de acordarea de credite ipotecare, din luna februarie, mai avantajoase din punctul de vedere al dobânzilor şi al comisioanelor. Dar părerea mea este că până nu vom vedea creşteri reale de salarii nu ne putem gândi să facem pasul spre creşterea de preţuri. Vom rămâne anul acesta la aceleaşi preţuri ca anul trecut sau chiar vom mai scădea puţin. Atâta timp cât nu există creşteri salariale nu pot exista creşteri de preţuri“, a completat Tehuţu.


Cele mai solicitate apartamente vor fi în continuare cele cu două sau trei camere, dar se vor vinde bine şi garsonierele şi apartamentele cu o cameră. „Fiecare vrea un apartament de patru camere cu 20.000 de euro, dar acest lucru nu se poate. Se vor vinde bine apartamentele cu 2 şi 3 camere şi garsonierele indiferent de zonă“, susţine Cătălin Nechita, managerul unei companii imobiliare.


Brokerul este de părere că programul „Prima Casă“ va contribui semnificativ şi în 2012 la salvarea pieţei imobiliare ieşene. „Ca număr de vânzări ne aşteptăm la o creştere cu cel puţin 15%. Ca preţuri, cred că va fi o uşoară creştere deoarece acesta este primul an în care programul «Prima Casă» este funcţional chiar din luna ianuarie“, a completat Nechita.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite