Început de lună în forţă pentru Aeroportul din Iaşi. Noi curse internaţionale, din acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei terminale ale Aeroportului din Iaşi fac faţă cu greu traficului în creştere FOTO aeroport.ro
Cele trei terminale ale Aeroportului din Iaşi fac faţă cu greu traficului în creştere FOTO aeroport.ro

Oficialii aerogării ieşene, care în ultimii ani a avut una dintre cele mai spectaculoase creşteri de trafic aerian, au anunţat două noi destinaţii. În total, numărul curselor a ajuns la 24, în condiţiile în care în urmă cu cinci ani erau 2-3.

Locuitorii din Regiunea de Nord-Est vor putea ajunge mai uşor în două oraşe importante din vestul Europei. Din acest weekend, operatorul aerian low-cost va opera către două noi destinaţii: Valencia (Spania) şi Torino (Italia).

Ambele rute sunt directe şi vor fi operate de compania Blue Air, începând cu 3 iunie (Iasi-Torino), respectiv 4 iunie (Iasi-Valencia), ambele având o frecvenţă de două zboruri pe săptămănă. Astfel, spre Valencia se va zbura miercurea şi duminica, în timp ce spre Tonino vor fi zboruri marţi şi sâmbătă. „Noile zboruri Iaşi-Torino şi Iaşi-Valencia sunt investiţii importante pentru comunitatea din toată Moldova, fiind vorba de destinaţii foarte solicitate din punct de vedere etnic şi turistic. Prin deschiderea celor două rute externe, reuşim să răspundem unor nevoi diferite ale pasagerilor noştri“, au anunţat oficialii Aeroportului Iaşi.

Biletele de avion, pe cele două rute, sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 19,99 euro (pentru Torino) şi 36,95 euro (pentru Valencia). Tarifele includ gratuit 1 bagaj de mana în limita a 10 kg.

Pe de altă parte, Blue Air are deja introduse zboruri direct de la Iaşi spre Spania (Barcelona) şi Germania (Koln), iar din 15 iunie sunt anunţate curse şi spre Munchen. Tot de la mijlocul acestei luni vor mai fi zboruri directe spre Florenţa, Milano, Glasgow şi Constanţa (din 19 iunie). În total, compania are deschise 17 rute.
                  
Aeroportul Iaşi operează în total 24 de curse din care 19 internaţionale ale companiilor Tarom, Blue Air, Wizz Air şi Austrian Airlines. Aeroportul din Iaşi are una dintre cele mai mari creşteri de trafic în ultimii ani, în 2016 fiind a doua aerogară din Europa după Oradea.  

În primele trei luni din 2017, numărul celor care au tranzitat Aeroportul Internaţional Iaşi a ajuns la 232.747, creşterea fiind de 62%, comparativ cu perioada similară a anului precedent, când au fost 143.653 de persoane care au călătorit cu avionul. Practic, în medie, în fiecare zi au trecut prin Aeroportul Iaşi 2.586 de pasageri. O creştere însemnată s-a raportat şi la capitolul zboruri. În primele trei luni ale anului, 2.543 de aeronave au aterizat şi decolat la Aeroportul Iaşi, fiind o creştere cu 33% procente fata de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit şefilor aerogării, obiectivul de trafic prognozat până la finele acestui an este de 1.000.000- 1.2000.000 de pasageri.

Citeşte şi:

Industria care produce anual în Iaşi câte o „fabrică fără fum“. Care sunt punctele forte şi pericolele din acest domeniu

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite