VIDEO Scene halucinante cu deputatul Mircia Muntean, fost primar al Devei. S-a ascuns în tufişuri după accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircia Muntean a negat că se afla la volan. FOTO: Hunedoara TV.
Mircia Muntean a negat că se afla la volan. FOTO: Hunedoara TV.

Accidentul rutier în care a fost implicat aseară deputatul Mircia Muntean nu a rămas fără urmări. El va fi cercetat penal, pentru vătămare corporală din culpă, iar dosarul va fi soluţionat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cazul în care acuzaţiile aduse deputatului PSD, că ar fi condus băut, vor fi confirmate, el riscă să fie trimis în închisoare. Mircia Muntean a negat că s-ar fi aflat la volanul maşinii sale.

Joi a fost o zi de pomină, încheiată umilitor, pentru deputatul Mircia Muntean (PSD). De dimineaţă, fostul primar al municipiului Deva, cel care s-a aflat timp de 16 ani la conducerea administraţiei locale, l-a însoţit pe Victor Ponta în vizita pe care premierul a făcut-o în combinatul Arcelor Mittal din Hunedoara.

Deputatul s-a arătat bine dispus şi a zâmbit în tot timpul în care s-a aflat alături de Victor Ponta.

Lucrurile s-au schimbat câteva ore mai târziu. În drum spre casă, aflat în maşina sa, Mircia Muntean a fost implicat într-un accident rutier, pe Calea Zarandului din Deva, în apropiere de blocul în care locuieşte.

Mai târziu, deputatul a negat că se afla la volan, susţinând că o altă persoană a condus SUV-ul care a lovit un autoturism, un autobuz şi remorca unei basculante.

"Accidentul rutier fără victime a avut loc în municipiul Deva, pe Calea Zarandului, în zona Penny Market. Autovehiculele implicate au fost o autobasculantă, două autoturisme şi un autobuz fără pasageri", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Mircia Muntean a plecat de la locul accidentului. A fost urmărit de un cameraman, însă în momentul în care a fost întrebat ce s-a întâmplat, deputatul a lovit camera. Apoi, un apropiat de-al său l-a agresat pe operator, cerându-i să nu mai filmeze.

Între timp, Mircia Muntean a luat-o la fugă şi s-a ascuns în tufişurile din apropierea locului accidentului.

"Din primele cercetări, se pare că, în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime (situaţie în care legislaţia în vigoare prevede obligativitatea ca cei implicaţi să se prezinte la unitatea de poliţie în 24 de ore), iar poliţiştii rutieri, fiind sesizaţi, efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi a luării măsurilor legale faţă de cei implicaţi. Conducătorilor auto implicaţi li se vor preleva probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

La faţa locului a apărut un echipaj al Poliţiei Locale din Deva, iar oamenii au folosit lanternele pentru a-l depista pe fostul primar. Întâi au găsit câinele, pe care acesta îl purtase în braţe, apoi l-au descoperit şi pe parlamentar, după gardul viu. Un poliţist local a sărit peste gardul viu, pentru a-l întoarce din drum pe deputat. Ajutat de poliţistul local să treacă peste obstacolul de vegetaţie, înalt de peste un metru, Mircia Muntean a fost preluat de alţi localnici. Îşi pierduse însă încălţările.

Primul lucru pe care l-a afirmat fostul primar al Devei a fost că nu el se afla la volan, ci un prieten de-al său. A recunoscut că băuse şi a fost contrazis de câţiva dintre martorii accidentului, cu privire la locul ocupat în maşină. În cele din urmă, deputatul PSD a fost transportat cu o ambulanţă la spital.

Potrivit martorilor, deputatul era băut, însă deocamdată reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara nu au confirmat dacă acesta se afla în stare de ebrietate. El a fost preluat de o Ambulanţă şi transportat la spital.

Astăzi, mai devreme, Mircia Muntean a făcut parte din comitetul de întâmpinare al premierului Victor Ponta, care a vizitat Combinatul siderurgic din Hunedoara.

hunedoara

În luna septembrie a anului 2013, deputatul Mircia Muntean (PSD), fost primar PNL al Devei timp de 16 ani, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României la patru ani de închisoare cu suspendare şi la plata unor despăgubiri de peste 330.000 de dolari, într-un proces în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Infracţiunile de care a fost acuzat Mircia Muntean sunt legate de cedarea iegală a unor terenuri din domeniul public al Devei, pe care actualul deputat Mircia Muntean a aprobat-o în 1999, în vremea în care era primar al municipiului Deva. El şi-a păstrat însă locul în Parlamentul României.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Mircia Muntean este cercetat penal după accidentul de la care a fugit. Dosarul va fi trimis la Parchetul ÎCCJ

Accidentul rutier în care a fost implicat aseară deputatul Mircia Muntean nu a rămas fără urmări. El va fi cercetat penal, pentru vătămare corporală din culpă, iar dosarul va fi soluţionat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cazul în care acuzaţiile asupra deputatului PSD, că ar fi condus băut, vor fi confirmate, el riscă să fie trimis în închisoare. Mircia Muntean a negat că s-ar fi aflat la volanul maşinii sale.

VIDEO Deputatul Mircia Muntean a provocat un accident şi s-a ascuns de Poliţie. Fostul primar a fost găsit, cu faţa plină de sânge şi cu un câine în braţe

Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, în prezent deputat PSD, a fost implicat în această seară un accident rutier, pe centura municipiului. Ulterior, Mircia Muntean a plecat de la locul accidentului, dar a fost găsit, cu faţa plină de sânge. Mircia Muntean era băut, potrivit martorilor, lucru neconfirmat încă de IPJ Hunedoara.

Aleşii corupţi ai Hunedoarei. Mircia Muntean, Monica Ridzi şi Ovidiu Hada sunt condamnaţi în dosare ale DNA

Trei politicieni reprezentativi pentru judeţul Hunedoara au primit sentinţe în dosare de corupţie. Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, va executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Mircia Muntean, fostul primar al Devei, a primit o sentinţă definitivă de patru ani, cu suspendare, iar deputata Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare, sentinţa în cazul ei nefiind definitivă.

Deputatul Mircia Muntean, condamnat la patru ani de închisoare pentru afaceri ilegale făcute când era primar al Devei

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul de anchetă al unui schimb ilegal de terenuri, din 1999.

Accident suspect în Hunedoara: un tânăr e căutat de poliţişti după ce a fugit cu plăcuţele maşinii pe care a distrus-o

Un tânăr din Hunedoara a provocat un accident pe Bulevardul Dacia din municipiu şi apoi a fugit de răspundere, nu înainte de a lua cu el plăcuţele de înmatriculare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite