VIDEO Noua şosea construită în munţi, pentru a scoate din izolare satele uitate din Ţinutul Pădurenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai nouă şosea din Ţinutul Pădurenilor este construită în prezent între satele Govăjdia şi Lelese. Drumul care în anii trecuţi era aproape impracticabil a fost lărgit şi asfaltat, iar localnicii îşi pun speranţele că îi va scoate din izolarea care a dus la depopularea zonei.

Cele patru sate ale comunei Lelese numără împreună mai puţin de 400 de locuitori. Cerişor, Runcu Mare, Lelese şi Sohodol se află la 30 – 35 de kilometri de municipiul Hunedoara, în Ţinutul Pădurenilor, un loc vitregit în ultimii ani de starea proastă a drumurilor şi afectat în aceeaşi măsură de depopularea şi îmbătrânirea comunităţilor sale.

În Sohodol, cel mai mic sat al comunei de la poalele Munţilor Poiana Ruscă, mai trăiesc puţin peste 20 de oameni. Multe dintre vechile case au rămas părăsite, iar drumeagul de coastă care leagă aşezarea de satul învecinat, Lelese, acoperit de pietriş şi bolovani, este greu accesibil. Starea de spirit a localnicilor s-a mai schimbat în ultimele luni, o dată cu modernizarea drumului care urcă spre Lelese, şi a celui spre satul Cerişor.

Drum lărgit şi transformat în şosea
Lucrările pe Drumul Judeţean 687 F între Govâjdia şi Lelese au ajuns la final. O parte a tronsonului de circa zece kilometri a fost transformată într-o şosea lărgită pe două benzi, panta întinsă de la intrarea în sat a fost asfaltată, iar drumarii au excavat o dealul de pe margine pentru a preveni alunecările de teren, podeţele au fost reparate. În perioada următoare, vor fi asfaltate şi restul sectorelor drumului judeţean.

Şosea modernă pentru satele izolate din Ţinutul Pădurenilor

Şi cei cinci kilometri ai drumului spre satul Cerişor au fost modernizaţi. Primarul Ciprian Achim susţine că a obţinut finanţare penru un proiect depus în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2, pentru continuarea, în următorii doi ani, lucrărilor de modernizare a drumurilor din satele comunei. Noua şosea înseamnă foarte mult pentru localnici, spune primarul comunei Lelese, pentru că îi scoate astfel din izolare. În timpul iernilor grele din anii trecuţi, comunităţile din zonă erau deseori izolate din cauza drumurilor inaccesibile.

VIDEO

image

Modernizate pe bucăţi
În ultimii ani, mai multe porţiuni de şosele din Ţinutul Pădurenilor au fost asfaltate pentru prima dată. Cel mai mare proiect de infrastructură derulat în zonă a fost modernizarea şoselei Topliţa – Lunca Cernei de Sus – limita cu judeţul Caraş Severin, un tronson de 30 de kilometri construit până în anul 2013, cu finanţare de la Uniunea Europeană.

image

Au mai fost modernizate tronsoane din drumurile judeţene spre comunele Bătrâna, Bunila şi Cerbăl, însă zeci de kilometri de drum judeţean au rămas neasfaltaţi. Alte şosele, cum este drumul judeţean Hunedoara – Teliucu Inferior – Govâjdia, cel care continuă şoseaua spre Lelese au ajuns într-o stare avansată de degradare, iar autorităţile nu au mai

image

Vă recomandăm să citiţi şi:

Raiul din munţi unde oamenii au refuzat asfaltul. Sătenii s-au temut că dispariţia uliţelor le va distruge paradisul rural

Sătenii din Bătrâna, o comună cu patru sate în care mai trăiesc 100 de oameni, au de câteva luni uliţele asfaltate şi de curând acces la internet, deşi aşezarea de munte este greu accesibilă. Primarul a trebuit să ducă o muncă de convingere cu unii dintre localnici, care s-au temut că asfaltul le va strica pitorescul aşezării, văzută ca un adevărat paradis rural, dar unul al vremurilor trecute.

Tradiţiile arhaice ale Anului Nou păstrate în satele din zona Hunedoarei

Cel mai important ceremonial prin care locuitorii satelor hunedorene serbau trecerea în noul an era cel al „îngropării Anului vechi”. Între tradiţiile vechi din zona Hunedoarei se găseşte şi cea a calendarului din ceapă.

Drumul de marmură spre un sat înmărmurit din Ţinutul Pădurenilor – aşezarea cu biserică şi drum de marmură, dar cu un singur locuitor

Satul hunedorean Alun mai are doar un singur locuitor, însă îi uimeşte pe turiştii care ajung aici nu doar prin liniştea şi frumuseţea locului, dar şi prin drumul de marmură, de aproape zece kilometri, construit în anii ’60, care duce spre localitate.

Supravieţuitoarele blocului fantomă construit în munţi

Două femei locuiesc într-o fostă zonă industrială de lângă Hunedoara, în apropierea carierei de dolomită din cătunul Crăciuneasa. Bătrânele au rămas unicele locatare ale unui bloc ridicat de comunişti în mijlocul sălbăticiei.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite