VIDEO Noaptea de coşmar a unui oraş întreg. Cum arată dezastrul de la fabrica de uleiuri după ore de luptă cu flăcările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.
Incendiu. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.

Operaţiunile de stingere a incendiului de pe platforma industrială din Orăştie continuă şi în timpul nopţii. La peste şapte ore de când flăcările au cuprins o fabrică de uleiuri, focul nu a fost stins, peste 40 de pompieri intervin la locul incendiului, iar aproape 400 de oameni au fost evacuaţi.

UPDATE 07.20 Pompierii din judeţele Hunedoara, Alba, Gorj şi Sibiu au intervenit şi pe parcursul nopţii pentru stingerea incendiului, aria afectată de foc fiind redusă la 250 de metri pătraţi, comparativ cu 500 de metri pătraţi iniţial. Flăcările se manifestă la nivelul solului şi a fost îndepărtat riscul de propagare a focului. 

Raed Arafat a declarat, la Digi24, că speră ca în următoarele două ore incendiul să fie lichidat. Acum fumul degajat e mai puţin decât în cursul nopţii şi, cel mai probabil, în cursul zilei de azi cele aproximativ 400 de persoane evacuate se vor întoarce în locuinţele lor. 


Peste 40 de pompieri sunt implicaţi în stingerea incendiului violent care a cuprins o fabrică de uleiuri şi vopseluri din zona industrială a municipiului Orăştie.

Imaginile trimise adevarul.ro de mai mulţi localnici arată amploarea cu care se manifestă incendiul chiar şi la peste şapte ore de la semnalarea lui.

Pompierii din Hunedoara sunt sprijiniţi de efective din judeţele Alba, Gorj şi Sibiu care, pe timpul nopţii, intervin cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 11 autospeciale de stingere.

„Eforturile susţinute ale pompierilor au dus la reducerea ariei afectată de incendiu şi stoparea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială”, a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Pe timpul nopţii, potrivit CJCIP, efectivele de jandarmi vor asigura măsurile de ordine în zona locuinţelor din care s-a evacuat populaţia, precum şi în zona sălii de sport din municipiul Orăştie. Mai mulţi localnici au primit măşti pentru filtrarea aerului respirat.

Agenţia pentru Protecţia Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calităţii aerului. Operaţiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână şi după lichidarea incendiului, au precizat reprezentanţii CJCIP.

VIDEO Incendiul din Orăştie, după şapte ore

image
image

Aproape 400 de oameni şi-au părăsit locuinţele

Marţi seara, Comitetul local al municipiul Orăştie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum şi din 25 de locuinţe situate pe străzile Nicolae Titulescu şi Câmpul Nou situate in apropiere de locul producerii incendiului. Majoritatea oamenilor a preferat să se autoevacueze la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la sala de sport din municipiul Orăştie. „Recomandăm populaţiei din Orăştie să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă uşile şi ferestrele pentru evitarea pătrunderii fumului, să părăseasă zona de manifestare a incendiului şi să indentifice locuri sigure şi aerisite”, a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

image
isu hunedoara

Incendiul a izbucnit în jurul orei 17, la fabrica de uleiuri Terpena din Orăştie. O explozie puternică a fost auzită înainte ca flăcările să cuprindă hala de cinci niveluri, cu o suprafaţă totală de aproximativ 5.000 m², un loc în care se prelucrează vopseluri, fiind depozitate uleiuri minerale şi alte produse chimice.

orastie
image

„În urma incendiului un bărbat în vârstă de 24 ani a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, de gradul III şi IV. Rănitul a fost transportant cu o ambulanţă la UPU Orăştie, urmând să fie preluat de o ambulanţă SAJ cu medic pentru a fi transportat la un spital de specialitate din municipiul Timişoara. Alte patru persoane au fost intoxicate cu fum şi au primit îngrijiri la faţa locului, nefiind necesară transportarea acestora la spital”,  a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

VIDEO

Incendiu mistuitor la fabrica de vopseluri

VIDEO

Incendiu mistuitor

VIDEO

Incendiu puternic, cu cinci răniţi


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Incendiu catastrofal la fabrica de uleiuri. Un cartier este evacuat, din cauza pericolului. „Au fost mai multe explozii”

Pompierii fac eforturi disperate pentru a stinge un incendiu mistuitor care a izbucnit la o fabrică de uleiuri din Orăştie. Cel puţin cinci oameni au fost răniţi, dintre care unul este în stare gravă. Potrivit martorilor, după izbucnirea flăcărilor au avut loc mai multe explozii. Peste 300 de oameni au fost evacuaţi din blocurile de la marginea Orăştiei.

Afaceri puse pe butuci de incendiul violent din zona industrială a Orăştiei

Zeci de pompieri au fost implicaţi în acţiunile de stingere a unui incendiu violent care aseară a cuprins mai multe clădiri din zona industrială a municipiului Orăştie. ISU Hunedoara nu a stabilit deocamdată împrejurările producerii incendiului, însă potrivit instituţiei, pagubele sunt foarte mari.

VIDEO Incendiu violent în Orăştie. Flăcările au cuprins două depozite, de peste 1500 de metri pătraţi

Depozitele unor firme din zona industrială a municipiului Orăştie au fost mistuite de flăcări. De mai multe ore, pommpierii sunt implicaţi în acţiunile de stingere a incendiului izbucnit în această seară.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite