VIDEO Cel mai vechi furnal din România. Monumentul istoric a ajuns o ruină, iar reparaţiile s-au lăsat aşteptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furnalul de la Govâjdia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Furnalul de la Govâjdia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Cel mai vechi furnal din România a rămas ruinat deşi planurile autorităţilor de restaurare a monumentului istoric datează de peste un deceniu. În ciuda promisiunilor, anul 2017 a trecut fără ca furnalul vechi de peste 200 de ani să beneficieze de reparaţii de urgenţă.

Furnalul de la Govăjdia a fost ridicat între anii 1806 şi 1810 şi a funcţionat, cu numeroase întreruperi, până la începutul anilor 1920, când Hunedoara, oraşul aflat la 20 de kilometri, devenise un centru siderurgic important, care preluase sarcinile acestuia. Furnalul producea anual, până la 8.000 de tone de fontă şi era legat de Hunedoara printr-o cale ferată îngustă, una dintre cele mai vechi din Transilvania, care în prezent este dezafectată. De asemenea, o reţea de funiculare, care însumau peste 50 de kilometri, folosite pentru transportul minereului de fier, mangalului şi calcarului, lega Govâjdia de Hunedoara, Bunila şi satele de pe râul Bătrâna.

govajdia

Furnalul legendar
Un plan de restaurare a furnalului, aflat pe lista monumentelor istorice, a fost prezentat de aproape un deceniu de administraţia locală din comuna Ghelari, de care aparţine monumentul. Proiectul, pentru care primăria solicita fonduri Guvernului României, viza reabilitarea şi transformarea monumentului într-un muzeu al fierului.

VIDEO: Furnalul din Govăjdia

A fost refăcut în anii următori, iar în urmă cu un an, primarul Ghelariului, Ioan Bulbucan, încă avea speranţe că va fi realizat. În ultimii ani, de mai multe ori voluntarii din Hunedoara au făcut curăţenie în jurul monumentului, însă în 2017 nu s-a mai intervenit asupra lui. O parte din acoperişeste distrusă, iar tencuiala şi cărămizile au început să se desprindă din zidăria sa. Nici drumul judeţean Hunedoara - Govâjdie, cu infrastructura îmbătrânită şi degradată, nu a beneficiat de vreo îmbunătăţire anul trecut. Localnicii se mândresc totutuşi cu cel mai vechi furnal din România, despre care o legendă spune că a fost locul unde s-a turnat fonta pentru construcţia Turnului Eiffel.

govajdia

Vă recomandăm să citiţi şi:

Fabuloasa poveste a câinelui cu dantura de aur care a provocat revolte în uzină. Poliţia Secretă a fost pusă pe urmele lui

Un câine căruia stăpânul, un director în Uzinele de Fier, i-a pus dinţi de aur şi îl servea din mâncarea muncitorilor a ajuns subiectul unor revolte ale muncitorilor, în anii celui De-al Doilea Război Mondial, potrivit documentelor secrete ale Poliţiei din anul 1944, păstrate la arhive.

Cât de bogată a fost Hunedoara în ultimii ani ai Imperiului Austro-Ungar. Aurul, fierul şi cărbunele au transformat-o într-un „El Dorado“ pentru străini

Aurul, fierul şi cărbunele au transformat Hunedoara în trecut, într-unul dintre cele mai prospere ţinuturi din Transilvania. În ultimele decenii ale secolului XIX, industria Hunedoarei beneficia de investiţii masive, care au transformat cu totul situaţia economică a regiunii.

FOTO Istoria mocăniţei. Cum arăta în 1900 calea ferată a uzinelor Hunedoarei

S-au împlinit 114 ani de la inaugurarea liniei de cale ferată îngustă care lega Hunedoara de satele din Ţinutul Pădurenilor, una dintre investiţiile importante pentru istoria acestor locuri. Mocăniţele care circulau pe traseul de aproape 20 de kilometri au fost vândute de ani buni la fier vechi, iar din calea ferată nu a mai rămas decât terasamentul, dar şi câteva amintirile păstrate în imagini vechi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite