VIDEO Dezastrul lăsat de incendiul care a mistuit fabrica de uleiuri esenţiale. Câţi oameni vor rămâne pe drumuri

VIDEO Dezastrul lăsat de incendiul care a mistuit fabrica de uleiuri esenţiale. Câţi oameni vor rămâne pe drumuri

FOTO: ISU Hunedoara.

Incendiul de la fabrica de uleiuri Terpena din Orăştie a fost stins după o noapte întreagă în care pompierii au luptat cu flăcările, însă urmările sale afectează grav comunitatea. Aproape nimic nu a mai rămas din clădirea şi depozitele fabricii de uleiuri mistuite de incendiu, iar o mulţime de oameni îşi vor pierde locurile de muncă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Clădirea cu cinci niveluri a fabricii Terpena din Orăştie a fost ruinată, iar depozitele sale au fost devastate de incendiul izbucnit marţi, în jurul orei 17.

Incendiul de la fabrica de uleiuri esenţiale şi chimicale aromatice a fost stins după o noapte întreagă în care la faţa locului au fost mobilizate forţe impresionante. Zeci de pompieri au acţionat ore în şir pentru a opri flăcările imense ce puteau fi văzute de la mai mulţi de kilometri şi fumul negru, dens, care s-a ridicat peste zona industrială a municipiului, şi care a dus la evacuarea unui cartier în care locuiau peste 400 de oameni. Timp de aproape 24 de ore, locul incendiului a oferit localnicilor o privelite de coşmar.

Flăcările neîncetate au fost mărite de numeroasele bubuitori şi explozii ale butoaielor cu substanţe chimice, inflamabile. Miercuri dimineaţă, rămăşiţele fabricii încă fumegau, însă pericolul a fost îndepărtat în cea mai mare parte. În urma incendiului a rămas un teren contaminat, ocupat de dărâmături şi mărfuri distruse, cinci oameni răniţi, dintre care un tânăr, transportat la o clinică din Timişoara, a rămas în stare gravă în urma arsurilor suferite, şi un adevărat dezastru economic şi social pentru comunitatea din Orăştie. Afacerea de milioane de euro a fost pusă pe butuci de incendiu, iar cei peste 100 de angajaţi ai întreprinderii vor fi nevoiţi, cel mai probabil, să îşi caute alte locuri de muncă.

VIDEO

Incendiul devastator

Zeci de pompieri au fost implicaţi, din după-amiaza de marţi şi până în dimineaţa zilei de miercuri, în stingerea incendiului violent care a cuprins o fabrică de uleiuri şi vopseluri din zona industrială a municipiului Orăştie. Pompierii din Hunedoara au fost sprijiniţi de efective din judeţele Alba, Gorj şi Sibiu care, pe timpul nopţii, intervin cu spumogen dispersat cu tunurile aflate în dotarea a 11 autospeciale de stingere.

„Eforturile susţinute ale pompierilor au dus la reducerea ariei afectată de incendiu şi stoparea propagării arderii la alte obiective de pe platforma industrială”, a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

VIDEO

Agenţia pentru Protecţia Mediulu Hunedoara a amplasat un echipament fix pentru monitorizarea calităţii aerului. Operaţiunea se va realiza din oră în oră, monitorizarea urmând să continue timp de o săptămână şi după lichidarea incendiului, au precizat reprezentanţii CJCIP.

VIDEO

 
 

Aproape 400 de oameni şi-au părăsit locuinţele

Marţi seara, Comitetul local al municipiul Orăştie a decis evacuarea a peste 370 de oameni din cinci blocuri, cu 185 de apartamente, precum şi din 25 de locuinţe situate pe străzile Nicolae Titulescu şi Câmpul Nou situate in apropiere de locul producerii incendiului. Majoritatea oamenilor a preferat să se autoevacueze la rude, în timp ce alte persoane au fost transportate la sala de sport din municipiul Orăştie. „Recomandăm populaţiei din Orăştie să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă uşile şi ferestrele pentru evitarea pătrunderii fumului, să părăseasă zona de manifestare a incendiului şi să indentifice locuri sigure şi aerisite”, a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 17, la fabrica de uleiuri Terpena din Orăştie. O explozie puternică a fost auzită înainte ca flăcările să cuprindă hala de cinci niveluri, cu o suprafaţă totală de aproximativ 5.000 m², un loc în care se prelucrează vopseluri, fiind depozitate uleiuri minerale şi alte produse chimice.

„În urma incendiului un bărbat în vârstă de 24 ani a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, de gradul III şi IV. Rănitul a fost transportant cu o ambulanţă la UPU Orăştie, urmând să fie preluat de o ambulanţă SAJ cu medic pentru a fi transportat la un spital de specialitate din municipiul Timişoara. Alte patru persoane au fost intoxicate cu fum şi au primit îngrijiri la faţa locului, nefiind necesară transportarea acestora la spital”,  a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică.

VIDEO

 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Incendiu catastrofal la fabrica de uleiuri. Un cartier este evacuat, din cauza pericolului. „Au fost mai multe explozii”

Pompierii fac eforturi disperate pentru a stinge un incendiu mistuitor care a izbucnit la o fabrică de uleiuri din Orăştie. Cel puţin cinci oameni au fost răniţi, dintre care unul este în stare gravă. Potrivit martorilor, după izbucnirea flăcărilor au avut loc mai multe explozii. Peste 300 de oameni au fost evacuaţi din blocurile de la marginea Orăştiei.

Afaceri puse pe butuci de incendiul violent din zona industrială a Orăştiei

Zeci de pompieri au fost implicaţi în acţiunile de stingere a unui incendiu violent care aseară a cuprins mai multe clădiri din zona industrială a municipiului Orăştie. ISU Hunedoara nu a stabilit deocamdată împrejurările producerii incendiului, însă potrivit instituţiei, pagubele sunt foarte mari.

VIDEO Incendiu violent în Orăştie. Flăcările au cuprins două depozite, de peste 1500 de metri pătraţi

Depozitele unor firme din zona industrială a municipiului Orăştie au fost mistuite de flăcări. De mai multe ore, pommpierii sunt implicaţi în acţiunile de stingere a incendiului izbucnit în această seară.

Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara.

Imagini din aceeasi galerie
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara.
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara.
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 2
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 3
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 4
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 5
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 6
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 7
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 8
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 9
  • Incendiu în Orăștie. FOTO: ISU Hunedoara. 10
Distribuie imaginea
citeste totul despre: