Trupul unei tinere a fost găsit într-o locuinţă din municipiu. Şocul divorţului ar fi împins-o la sinucidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Traumele unui divorţ au împins-o pe o tânără de 31 de ani, din Deva, la sinucidere. Femeia a fost găsită spânzurată în locuinţa sa.

Trupul unei femei în vârstă de 31 de ani, care s-a spânzurat, a fost descoperit miercuri, într-o locuinţă din Deva.

Tânăra divorţase recent, potrivit foştilor săi apropiaţi, şi nu a putut trece peste şocul despărţirii.

„În cazul femeii care a fost găsită decedată în locuinţa sa nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei infracţiuni. Trupul ei va fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Autorităţile au fost alertate de colegele de serviciu ale femeii, care nu au reuşit să mai ia legătura cu ea”, a declarat Laura Bradu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Violatorul român care şi-a făcut ţara de ruşine în Cehia. A atacat o adolescentă pe stradă, a târât-o în tufe şi a batjocorit-o

Ion Gorgan, un tânăr condamnat de justiţia din Cehia la opt ani de închisoare pentru violarea unei adolescente de 18 ani, va executa pedeapsa într-un penitenciar din România. Ancheta arată brutalităţile la care românul şi-a supus victima, atacată pe stradă în noaptea Crăciunului.

Elevă de 12 ani supusă perversiunilor în faţa mamei sale, de concubinul femeii. Ce pedeapsă a primit violatorul

Magistraţii l-au condamnat pe Mihal Ludovic pentru două violuri. Bărbatul a fost arestat după ce a deflorat o adolescentă în vârstă de 12 ani, fiica fostei sale iubite, şi a violat-o apoi pe mama elevei.

Securistul din fruntea minerilor care au devastat Bucureştiul condamnă România la CEDO. Cum şi-a terorizat soţia ani la rând fără ca statul român să intervină

Angelica Bălşan, fosta soţie a unuia dintre cei mai temuţi securişti, Nicolae Cămărăşescu, implicat atât în Revoluţia din Decembrie 1989, cât şi în acţiunile represive asupra ziarului „România Liberă” din zilele Mineriadei din iunie 1990, a câştigat la CEDO procesul în care a acuzat autorităţile române că nu au protejat-o de violenţele la care a fost supusă de acesta.

Tatăl care şi-a violat fiica de 16 ani a fost condamnat la închisoare. Eleva s-a plâns colegelor de şcoală de traumele suferite

Magistraţii au pronunţat sentinţa definitivă pentru Emil Giurgea, un hunedorean arestat din toamna anului trecut după ce şi-a abuzat sexual fiica de 16 ani. Bărbatul va face închisoare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite