Transporturi ilegale de lemne: peste 100 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi în urma unui control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.
FOTO: ARHIVĂ.

Peste 100 de metri cubi de material lemnos au fost confiscate, după ce trei camioane care transportau lemne au fost oprite în trafic. Poliţiştii au dat amenzi de 12.000 de lei pentru neregulile stabilite.

Poliţia a controlat, luni, mai multe camioane care transportau lemne provenite din exploatările forestiere din nordul judeţului Hunedoara.

„Pe raza comunei Vălişoara, respectiv pe DN 76, a fost identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judeţul Arad, care în calitate de administrator al unei societăţi comerciale emitentă a avizului de însoţire, a transportat 38,87 mc lemn rotund de fag, având avizul de însoţire expirat. În municipiul Brad, au fost identificaţi doi conducători auto, ambii din judeţul Argeş, care transportau cu două autoutilitare cu semiremorcă  32,20 mc lemn rotund din specia fag şi, respectiv, 35,43 mc lemn rotund din specia fag, în baza unor avize de însoţire emise de către un operator  economic din judeţul  Arad. Poliţiştii au stabilit că materialul lemnos provine din alte locuri faţă de cele menţionate în cele două avize de însoţire”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Operatorii economici au primit sancţiuni în valoare de 12.000 lei, iar volumul de peste 100 metri cubi de lemn pe care îl transportau a fost ridicat în vederea confiscării.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Privelişti sumbre în pădurea devastată. Românii „au ascuns“ remorci de gunoaie la adăpostul copacilor

Acţiunile de ecologizare care au avut loc în zona Dealurilor Silvaşului, pe marginea şoselei „turistice” Hunedoara - Mănăstirea Prislop - Haţeg, nu au dat roade. Oamenii continuă să arunce gunoaiele în pădure: devastează natura şi pun în pericol animalele.

Declinul „fenomenului Arsenie Boca“. Ce a rămas după invaziile pelerinilor care au căutat minuni la mormântul călugărului

Mănăstirea Prislop îşi întâmpină oaspeţii într-o atmosferă de poveste, dar mult mai liniştită faţă de vremurile în care „fenomenul Arsenie Boca” aducea mulţimi impresionante de pelerini la mormântul duhovnicului. Locul a revenit la liniştea din urmă cu un deceniu, însă înfăţişarea mănăstirii s-a schimbat radical.

Secretele retrocedării controversate a 10.000 de hectare din Retezat. Ce avere mai aveau baronii Kendeffy în anii '20

Urmaşii familiei Kendeffy au primit aproape 10.000 de hectare de păşuni, păduri şi goluri alpine în zona Retezatului, în urma retrocedărilor aprobate în 2006, care fac obiectul unui proces îndelungat. Documente ale Comitetului Agrar, din 1924, arătau că în urma Reformei Agrare, familia Kendeffy mai rămăsese cu câteva sute de hectare de pământ.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite