TIMP LIBER: Weekend alături de actori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Vreme trece, vreme vine” şi „Oratorii pisicilor turbate” se vor juca în Deva. Pentru că acest weekend stă sub semnul lui Eminescu, stagiunea teatrală se va deschide cu un recital semnat de Ilie Gheorghe.

Actorul de la Teatrul Naţional Craiova va marca astfel cei 161 de ani de la naşterea poetului naţional. Spectacolul, inspirat de poezia eminesciană, va începe mâine, la ora 19.00. Cea de a doua piesă se va juca duminică.

Spectacolele continuă


„Oratorii pisicilor turbate” are la bază opera lui Caragiale şi este realizată, respectiv pusă în scenă de acelaşi actor Ilie Gheorghe. Cu texte autentice din Parlamentul României, publicul va putea vedea cum politicianul rămâne la fel de ridicol indiferent de perioada de timp în care trăieşte.
Săptămâna următoare, alte două piese vor fi jucate pe scena teatrului devean. Prima va fi „Frida”, în regia lui Mihai Constantin Ranin. Acesta ne va dezvălui un spectacol despre viaţa şi opera pictoriţei mexicane Frida Kahlo, care a influenţat arta secolului al-XX-lea.  Deşi trecută prin mari încercări, din care a ieşit cu un handicap fizic, Frida demonstrează că viaţa merită trăită. Cel de-al doilea spectacol, „Deşteptarea primăverii”, prezintă drama tinerilor adolescenţi şi abordează lipsa de comunicare dintre generaţii. Pentru a se reda cât mai bine conflictul şi problemele de mentalitate dintre părinţi şi copii, piesa se bazează pe colaborarea cu Colegiul Naţional “Decebal” din reşedinţa de judeţ. 

În lunile ianuarie-februarie, pe scena Teatrului de Artă Deva se vor juca, în total, opt spectacole. Lista pieselor de mai sus va fi  completată de „Felii”, „Hoţii”, „Variaţiuni enigmatice” şi „Totul despre femei”. De fiecare dată, spectacolele vor începe la ora 19.00, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite