Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia va da sentinţe definitive în trei dosare penale în care membrii mai multor grupări au fost deja condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru infracţiuni legate de traficul unor tezaure antice valoroase, sustrase din siturile arheologice din Sarmizegetusa Regia. O grupare a traficanţilor de comori a fost deja condamnată, iar alte anchete se află la Parchet. O cantitate impresionantă de aur este căutată, încă, prin Interpol.

Peste 55 de kilograme de aur, în monede şi bijuterii antice, sunt căutate prin INTERPOL, potrivit celui mai recent comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Valoarea tezaurelor este impresionantă.

Astfel, “sunt urmărite în continuare, prin INTERPOL, tezaurele care formează obiectul mai multor dosare penale: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kilograme), din care s-au recuperat 37 piese; tezaure de monede Koson din aur (25 de kilograme), din care s-au recuperat 1.038 piese; un tezaur de monede Koson din argint, din care s-au recuperat 280 monede; 5 scuturi regale din fier; 11 brăţări spiralice din aur; tezaure de denari romani (imitaţii dacice) etc”, informa, recent, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Valoarea obiectelor date dispărute, care provin în cea mai mare parte din zona Sarmizegetusei Regia, de unde au fost sustrase în anii 1990 şi 2000, este comparată cu comoara legendară a regelui Decebal, despre care relatau cronicarii din secolului al XVI-lea.

„Mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat”, scria Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor, amintind scrierile vremii.

image

Trei grupări aşteaptă sentinţele
În prezent, trei presupuse grupări de braconieri şi traficanţi de tezaure antice, sustrase din Munţii Orăştiei, aşteaptă sentinţe la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce au fost condamnaţi de instanţele hunedorene.

Florin Delinescu, Ioan Varga, Viorel Hârşan şi Gheorghe Gătăianţu, îşi vor afla sentinţa finală la Curtea de Apel Alba, după ce în iunie anul trecut au fost condamnaţi anul trecut de Tribunalul Hunedoara, pentru spălare de bani şi trafic de obiecte de patrimoniu, la pedepse între un an şi şase luni şi trei ani de închisoare.

Liviu Darius Baci, Mircea Mihăilă, Florin Zvîncă şi Romică Hândorean, condamnaţi anul trecut la închisoare şi la plata unor despăgubiri de aproape patru milioane de euro, pentru traficarea unor tezaure dacice furate din cetăţile Munţilor Orăştiei, sunt judecaţi, de asemenea, la Alba. În august anul trecut, magistraţii Tribunalului Hunedoara i-au condamnat pe Liviu Darius Baci şi Mircea Mihăilă la câte şapte ani şi patru luni de închisoare, în dosarul de spălare de bani. Florin Sebastian Zvîncă a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Romică Hîndorean a primit o condamnare de şase ani şi patru luni.

kosoni foto daniel guta

Tot Curtea de Apel Alba va pronunţa sentinţa în dosarul în care au fost trimişi în faţa instanţei Ilic Ljubisa (cetăţean sârb), Radu Horia Camil, Daniel Jurcă, Călin Corhan, Ioan Bodea, Ilie Luncan, Viorica Luncan, Daniel Moc, Ovidiu Olah şi Remus Popa, fiind inculpaţi pentru că în urma acţiunilor ilegale de braconaj întreprinse în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, în perioada 1998 – 2007, ar fi produs statului român o pagubă de aproximativ trei milioane de euro. În august 2015, inculpaţii au fost condamnaţi de Judecătoria Deva la pedepse cu închisoarea, între doi ani şi şase ani, pentru infracţiuni legate de tăinuire, complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice, constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice, acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă, şantaj.

image

În decembrie 2014, 12 membri ai unei grupări infracţionale, acuzată iniţial că a traficat tezaure antice în valoare de peste 6,5 milioane de euro, grupare condusă de Iulian Ceia, au primit condamnări definitive.

În perioada 1998 – 2015, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, dintre care 12 au fost condamnaţi definitiv, au  sustras şi exportat ilegal, au spălat pe piaţa antichităţilor mai multe tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach etc.), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice ale Munţilor Orăştie, monumente UNESCO, cauzând un prejudiciu de peste 2.500.000 euro. Urmărirea penală în dosarele traficanţilor de comori dacice este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul Biroului Patrimoniu al Direcţiei de Investigaţii Criminale, I.G.P.R., Inspectoratele de Poliţie ale Judeţelor Alba, Hunedoara şi Sibiu. Alte dosare privind traficul comorilor dacice, în care sunt vizaţi mai mulţi hunedoreni, se află în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.


Vă recomandăm şi:

Secretele ofrandelor din aur descoperite în termele de la Germisara: comorile cu care dacii şi romanii îşi răsplăteau zeii

Folosite ca ofrande aduse zeilor, în Antichitate, 11 plăcuţe din aur nativ, dintre care opt au fost descoperite în termele daco-romane de la Germisara, iar trei aparţin aceleiaşi zone, dar provenienţa lor este contestată, se numără printre comorile uimitoare de pe teritoriul României.

Secretul fabuloasei comori din Peştera Cioclovina: cum au fost găsite mii de podoabe vechi de peste trei milenii în măruntaiele pământului

Un tezaur impresionant de podoabe vechi de peste 3.000 de ani, potrivit arheologilor, a fost descoperit în urmă cu patru decenii în Peştera Cioclovina. Mii de obiecte de chihlimbar, sticlă şi faianţă compun una dintre marile comori arheologice ale României. Povestea descoperirii a fost relatată în detaliu de speologul care s-a aventurat în labirinturile subterane.

Monede antice valoroase ridicate de procurori: un stater Lysimach de aur a fost recuperat din Olanda

Mai multe obiecte antice au fost ridicate de procurorii care invstighează traficul de comori sustrase din zona Sarmizegetusei Regia, în urma unor percheziţii efetcuate la două galerii de artă din Bucureşti şi la domiciliile unor colecţionari. De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat şi o monedă Lysimach, extrem de valoroasă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite