Situaţie disperată la Spitalul Deva, aflat în carantină: „Suntem aduşi 14 zile în focarul de coronavirus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ.
ARHIVĂ.

Situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva este disperată, spun cadrele medicale, după instituirea carantinei.

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva acuză modul în care a fost instituită carantina în unitatea medicală. Cei rămaşi în spital se plâng că li se încalcă drepturile, iar mai mulţi angajaţi trimşi acasă spun că, marţi, au fost înştiinţaţi să îşi facă bagajele pentru a se întoarce în spital, pentru „un sejur de 14 zile”, în mijlocul unui focar de coronavirus.

Lucrurile s-au precipitat în ultima săptămână.

Miercuri, 25 martie, Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a intrat în carantină, după ce doi medici oncologi (Alina Popa şi Tiberiu Rugea) au fost diagnosticaţi cu coronavirus.

Atunci, în secţie au mai rămas 13 pacienţi, dintre care un bolnav în fază terminală, două asistente şi două îngrijitoare, un medic şi un brancardier. Cadrele medicale au fost nevoite să rămână în spital pentru a avea grijă în continuare de pacienţi, cel puţin până la aflarea rezultatelor testului epidemiologic.

Sâmbătă, situaţia de la Oncologie s-a înrăutăţit. Al treilea medic oncolog a fost diagnosticat pozitiv cu Covid 19, iar asistentele au fost trimise acasă.

Până sâmbătă, 28 martie, doi pacienţi bolnavi de cancer au murit la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean din Deva şi ambii au fost diagnosticaţi şi cu coronavirus. Al treilea pacient cu afecţiuni oncologice a decedat duminică.

Asistentele şi infirmierele, chemate de acasă

Duminică, 29 martie, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a luat primele măsuri pentru a asigura îngrijirea bolnavilor rămaşi la Oncologie, unii diagnosticaţi şi cu coronavirus.

„Prin prezenta, dispun în regim de urgenţă întocmirea graficelor de lucru pentru personalul medical mediu şi auxiliar, care să asigure asistenţa pacienţilor în Secţia de Oncologie medicală, unde în prezent există internaţi 11 pacienţi, având în vedere faptul că tot personalul secţiei este în izolare. Graficul de lucru va fi organizat în sistem de şase ore pe tură, având în vedere faptul că echipamentul individual de protecţie se schimbă la interval de şase ore. Personalul medical medic şi auxiliar de pe secţiile medicale/chirurgicale care în prezent nu au pacienţi în secţii, prin urmare nu au activitate medicală, vor fi introduşi în graficul de lucru, după cum urmează: dermatovenerologie, psihiatrie, reumatologie, recuperare medicală, urologie, oftalmologie, chirurgie plastică şi neurologie. Personalul mediu şi auxiliar din secţiile nenominalizate vor sta la dispoziţia conducerii spitalului, pentru orice situaţie de urgenţă ulterioară”, se arăta în dispoziţia dată de fostul manager interimar Daniela Roşca.

Dispoziţia a creat panică în rândul angajaţilor chemaţi de acasă în spitalul aflat în carantină. Oamenii s-au plâns că „sunt aruncaţi” în mijlocul focarului de coronavirus din spital, fără a fi măcar instruiţi cum să se echipeze cu noile combinezoane.

„Ni s-a dat să vedem filmuleţe de pe Youtube, în care ni se arată cum să ne echipăm şi dezechipăm cu ele”, a relatat unul dintre angajaţi.

Spitalul în carantină

Luni, 30 martie, Daniela Roşca a fost suspendată din funcţia de manager interimar şi înlocuită cu George Didilescu.

Luni dimineaţa, spitalul judeţean înregistra 13 pacienţi şi 5 cadre medicale cu coronavirus. Situaţia cadrelor medicale a devenit şi mai dificilă, pentru că unitatea medicală a intrat în carantină.

„Medicii pozitivaţi COVID 19 vor fi internaţi pe secţia de Boli Infecţioase a S.J.U. Deva. Personalul medical va îngriji pacienţii internaţi existenţi la data de 29 martie 2020, fără a părăsi unitatea sanitară timp de 14 zile. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva nu va mai prelua cazuri noi pe perioada celor 14 zile, iar pacienţii internaţi nu vor fi externaţi în aceacest interval”, a informat, luni, Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Hunedoara. Starea de carantină a nemulţumit atât cadrele medicale din spital, cât şi angajaţii rămaşi în afara lui.

Închisoarea halatelor albe
Marţi, 31 martie, medicii au trimis o scrisoare Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara, în care solicită să fie instituită în mod legal carantina la SJU Deva, acuzând încălcarea drepturilor lor legale prin modul în care a fost făcut demersul.

„În incinta SJU Deva au fost închişi fără drept, prin interzicerea de a părăsi unitatea sanitară, un număr mare de cadre medicale, medici, asistenţi, îngrijitori, infirmieri, brancardieri şi un operator de date şi care la momentul redactării prezentei notificări nu beneficiază de garantarea dreptului la viaţă şi sănătate, prin încălcarea flagrantă a condiţiilor legale privind izolarea şi carantinarea.

Aceştia sunt obligaţi ca, indiferent dacă au fost declaraţi sau nu contacţi ai unui caz Covid 19 să presteze activităţi de asistenţă medicală împreună şi să convieţuiască în acelaşi spaţiu locativ, cei care sunt în prezent neinfectaţi având un risc major de infecţie, risc care ar fi putut fi în mod vădit evitat”, susţin medicii, în documentul transmis Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.

Tot marţi, mai multe asistente şi infirmiere, care nu au fost „prinse” în spital la declararea carantinei, au fost chemate la lucru şi vor trebui să rămână în spital două săptămâni şi, ulterior, încă două săptămâni în izolare. Unele vor fi trimise la Oncologie – secţia unde au murit în ultima săptămână trei pacienţi şi toţi au fost diagnosticaţi şi cu coronavirus şi care a rămas fără medici şi asistente, infectaţi cu virusul Covid 19. Oamenii chemaţi de acasă se tem că se vor infecta şi ei în cele 14 zile în care spitalul le va deveni casă.

„Suntem aduşi într-un focar de coronavirus, pentru următoarele 14 zile. Ne simţim ca şi cum va trebui să mergem la închisoare, însă nu ştim dacă ne vom infecta sau vom mai ieşi de acolo la fel de sănătoşi cum am intrat sau ne vom infecta şi noi”, spune un angajat.

Conducerea Spitalului Judeţean nu a putut fi contactată marţi seara pentru a oferi informaţii despre situaţia reclamată de unii dintre angajaţii unităţii medicale. „Sunt medici nemulţumiţi, ca peste tot, dar cred că suntem pe drumul cel bun şi începem să gestionăm situaţia”, a precizat prefectul Vasilică Potecă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Toate cadrele medicale de la ATI Orăştie şi-au depus demisiile: „Suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”

Scandal în jurul demiterii şefei Spitalului Judeţean Deva. Prefectul: „Totul s-a făcut la voia întâmplării”

Un oraş din China trimite Hunedoarei zeci de mii de măşti şi perechi de mănuşi chirurgicale

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite