Secretele femeilor dace în dragoste. Adulterul era pedepsit cu moartea, erau cumpărate de soţi, iar fetele nemăritate puteau avea amanţi

Viaţa conjugală a strămoşilor noştri a stârnit dezbateri aprinse în mediul academic. Unii istorici susţin că dacii erau poligami şi îşi tratau femeile ca pe scale, în timp ce alţi cercetători probează monogamia poporului dac şi arată că femeile beneficiau de protecţie din partea soţilor lor. Curios, adulterul era pedepsit cu moartea, însă fetele nemăritate aveau voie să aibă amanţi.

Geţii erau prea iubitori de femei, se spunea într-o piesă de teatru cunoscută în Atena secolului IV înainte de Hristos, al cărui autor, Meneandru, ”dând sclavilor din comediile sale numele de «Dacul» şi «Getul», făceă glume mai mult ori mai puţin spirituale pe socoteala lor”, informa istoricul Vasile Pârvan, în volumul ”Getica”.

”Aşa suntem noi, tracii toţi, mai ales geţii, mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă. Nu suntem din cale afară de cumpătaţi. Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece, iar unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care nu a avut decât patru-cinci neveste, oamenii din partea locului spun despre el: bietul de el, n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea”, afirma Meneandru, în comedia din care s-au păstrat unele fragmente.

Dacii, monogami sau poligami

Poligamia dacilor a stârnit dezbateri în mediul academic. Unii istorici, ca Vasile Pârvan, au contestat obiceiul căsătoriei la daci cu mai multe femei, poligamia fiind acceptată doar în treapta stăpânitoare a societăţii, în timp ce poporul de rând era monogam. „Atât ştirile însăşi de la Strabo, care aşa se contrazic între ele, încât duc la absurd (femeile silesc pe bărbaţi la respectarea sărbătorilor şi cultului zeilor şi totuşi Geţii socotesc drept pioşi pe cei ce renunţă la căsătorie, cât şi tradiţia aproape unanimă asupra măsurii şi cuminţeniei poporului getic, ne fac să credem că regula generală la Geţi era ca familia lor să fie monogamă”, informa Vasile Pârvan. Istoricul îşi sprijină afirmaţiile pe reprezentările de pe Columna lui Traian şi cele de pe Trofeul de la Adamclissi, unde dacii sunt înfăţişaţi fiecare cu femeia lui, unică. ”Dar mai mult decât atât: Romanii, cari erau monogami şi erau foarte simţitori la deosebirile în viaţa familiară, observate la alte popoare, nu mustră niciodată pe Geţi pentru desfrânarea lor. Şi Ovidius avea doară motive destule să fie amărît pe ei şi de fapt nu îi cruţă cu atributele peiorative. Ca şi beţia, tot aşa şi poligamia getică e o legendă, născută din confundarea moravurilor nordice, dace, cu cele sudice, trace”, susţine Vasile Pârvan.

Istoricul Ion Horaţiu Crişan îl cotrazice pe autorul volumului ”Getica”, susţinând că, până în vremea regelui Burebista, poligamia ar fi existat. Printre mărturiile antice pe care istoricul îşi sprijină concluziile este cea a lui Heraclit din Pont, din prima jumătate a secolului IV înainte de Hristos. ”Fiecare se căsătoreşte cu trei şi patru femei. Sunt unii care au treizeci de soţii. Ei le folosesc ca pe nişte sclave. Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând. Femeia spală şi serveşte pe bărbatul cu care a trăit. Cele mai multe, după împreunare, se culcă pe pământ. Dacă vreuna dintre femei este nemulţumită, părinţii îşi pot lua fata, după ce restituie ceea ce au primit pe ea”, informa Heraclit din Pont.

Căsătoria era o instituţie trainică, iar virtutea femeii preţuită, pentru că adulterul era un păcat atât de mare încât se pedepsea cu moartea. Înainte de căsătorie, relaţiile intime ale fetelor nu erau interzise. „Despre tracii crestoni, Herodot afirma că pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă legături trupeşti cu bărbaţii. Îşi păzesc însă nevestele cu străşnicie, cumpărându-le cu bani de la părinţi”, afirmă istoricul Ion Horaţiu Crişan.

Târgul de fete al dacilor

Istoricii menţionează obiceiurle târgurilor prin care erau cumpărate nevestele în teritoriile trace era public. Fetele de măritat erau prezentate de părinţi, iar preţul lor varia în funcţie de frumuseţea şi cinstea lor. Cele foarte frumoase cereau ele să fie vândute, în schimb, fetele mai puţin norocoase în ce priveşte aspectul fizic îşi achiziţionau ele soţii. Tradiţiile arhaice ale „târgurilor de fete” pot fi asociate cu sărbătoarea înfiinţată la începutul secolului XIX în Apuseni, Târgul de fete de pe Muntele Găina. Totuşi, potrivit istoricilor, sunt puţine mărturii că dacii practicau acest obicei cunoscut la celelalte triburi tracice. Zestrea femeilor nu le făcea stăpâne pe soţii lor.

Mai multe relatări antice prezentau o societate dacică în care femeile, împreună cu cu copiii lor, erau tratate cu multă grijă de soţi. În vreme de război, una dintre primele măsuri de apărare luate de daci era aceea de a-şi pune familiile la adăpost. Migraţia spre păduri şi alte locuri mai puţin accesibile din faţa invadatorilor era folosită deseori de către daci, nu doar pentru a-şi proteja familiile, ci şi ca strategie militară, duşmanii fiind slăbiţi pe măsură ce avansau pe teritoriile necunoscute.

Femeile nu participau la lupte, ele fiind cele care se ocupau de îngrijirea copiilor şi a animalelor. Herodot, şi mai apoi poetul latin Ovidius au descris preocupările lor, arătând modul în care se implicau în treburile gospodăreşti. ”Ele macină grâul în râşniţele de mână, care se găsesc în orice aşezare preistorică şi proto-istorică şi tot ele cară apa, purtând vasele pe cap (Ovidius). Ţes pânza de cânepă, din care fac hainele lor şi ale bărbaţilor (Herodot) şi îi servesc pe aceştia în toate chipurile”, informa istoricul Vasile Pârvan.

Portul femeilor

O imagine asupra femeilor dace o dau descrierile podoabelor lor. Cele din familii bogate purtau mantii de stofe rare, frumos brodate, fibule şi brăţări de aur, cercei, inele de cârlionţi şi ace de cap, diademe, paftale de cingători, colane, brăţări şi inele. Ca îmbrăcăminte, femeile purtau o fustă peste cămaşa lungă, strânsă cu o curea sau un chimir, uneori cu lanţuri de argint, care cădeau liber pe şolduri. Cele mai reprezentative ilustrări ale femeilor dace se află pe Columna lui Traian şi pe Monumentul triumfal de la Adamiclissi. ”Columna Traiană prezintă deosebiri destul de mari, atât pentru trăsăturile feţei, cât şi în portul  părului şi în îmbrăcăminte, faţă de Monumentul de la Adamclissi. Columna înfrumuseţează şi idealizează, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotrivă e foarte realist şi redă şi pe femei în toată nemlădierea, sărăcia şi simplicitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară şi massivă, părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate, o cămaşă cu mâneci scurte şi o fustă peste ea, de la brâu în jos. Pe columnă, dimpotrivă, vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând încă şi o mantă bogat drapată peste haina lungă, stilizată clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acoperă părul, înnodat la spate sub conciu”, scria Vasile Pârvan, în volumul Getica. Purtau părul lung, buclat, sau împletit în două cosiţe lungi, potrivit altor reprezentări antice. Unii istorici afirmă că femeile dace îşi împodobeau trupul cu tatuaje. Tradiţia tatuării a fost împrumutată de la sciţi şi îşi află rădăcinile în obiceiul tatuării sclavelor. ”Nevestele sciţilor au tatuat trupurile femeilor trace, făcând un desen cu ace. De aceea, după mulţi ani femeile trace care fuseseră batjocorite au şters urma nenorocirii lor într-un fel special, gravând desene şi pe restul pielii, pentru ca semnul insultei şi al ruşinii ce se aflau pe ele, fiind socotit că intră în desenul ornamental, să şteargă ocara prin împodobire”, relata Aristofan, istoricul atenian din secolul IV înainte de Hristos, citat de Ion Horaţiu Crişan, în volumul ”Spiritualitatea geto-dacilor”.

Sacrificiul suprem al femeilor

Istoricul Ioan Horaţiu Crişan afirma că şi la geţi exista obiceiul ca femeile să fie sacrificate pe mormântul soşilor lor, pentru a fi îngropaţi împreună. Iar pentru că bărbaţii aveau mai multe soţii, văduvele ajungeau să se lupte pentru a avea cinstea sacrificiului suprem, primită cu bucurie de aleasă. Soţia ce urma să fie sacrificată era aleasă de prietenii celui decedat şi era înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată, chiar pe mormântul bărbatului, susţine istoricul.

”Celelalte jelesc cu glas tare şi îşi arată deznădejdea prin plânsete foarte puternice. Iar cei care vor să le liniştească aduc arme şi daruri lângă rug, spunând că sunt gata să trateze sau să lupte cu sufletul celui mort, spre a şti dacă acela permite căsătoria. Dacă nu se dă o luptă şi are loc o plată, le aşteaptă pe femei peţitorii”, informa autorul antic Pomponius Mela. Dovezile unor asemenea practici, pe teritoriul Daciei, sunt aproape imposibil de obţinut, susţinea istoricul Vasile Pârvan.

”Niciuna din necropolele de la noi nu ne-a dat — cel puţin până acum — dovezi sigure de practica acestor sacrificii umane la geţii din La Tène. În adevăr, fie la Scythi, fie la Celţi, scheletele înhumate, păstrate adesea perfect până azi, ne dau putinţa unei reconstituiri a tragediei îngropării şefului (cu soţia şi slugile ucise, atunci chiar, la mormânt) până în cele mai grozave amănunte: soţia aşezată deasupra soţului în atitudinea îmbrăţişării sau invers. Dar la Geţii cari ard cadavrele nu rămâne decât eventuala amestecare prea ciudată a inventarului masculin (arme şi podoabe) cu cel feminin (podoabe) în unul şi acelaş morman de oase ori în aceeaş urnă, ca singură posibilitate şi nu întotdeauna sigură, de restabilire a faptelor”, afirma istoricul Vasile Pârvan, în Getica.

Femeile, mai aplecate spre tradiţii

Femeile erau cele care descântau şi se ocupau de îngrijirea familiei. Erau adoratoarele zeiţei Artemis (Bendis), pe care o considerau divinitatea nopţii, a incantaţiilor şi farmecelor, specialitate din toate timpurile feminină. ”La acest capitol al vieţii religioase getice ar intra firesc tot ce ni se povesteşte, cu intenţii comice şi caricaturale, încă de la Menandru (Strabo), cu privire la superstiţiile femeilor. Şi jertfele lor numeroase, însoţite de practici magice. Şi din acest punct de vedere, trebuie să notăm că Getelor nu le erau de fel necunoscute acele descântece, farmece şi leacuri pe care femeile trace din Sudul Haemului le întrebuinţau curent pentru alinarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale aproapelui”, scrie Vasile Pârvan.

Preoţii daci nu aveau femei

În vremea lui Burebista, dacii erau învăţaţi că pentru a se bucura de nemurire trebuie să îşi ţină în frâu poftele. ”Omul nu poate ajunge la nemurire decât curăţindu-se de orice fel de patimă; carnea, vinul, femeile, sunt o murdărire a sufletului. Oameni sfinţi vor fi la ei asceţii, cari nu vor să mai ştie nici de lume, nici de femei, ci în renunţare la orice bucurie a trupului, se devotează gândului bun despre nemurirea de dincolo de viaţa trupului`, scriu istoricii antici citaţi de Vasile Pârvan. Potrivit istoricul, femeile dace erau cele care îi împingeau pe bărbaţii lor la cultul şi frica de zei, la sărbători şi la rugăciuni. ”Cât priveşte clasa preoţească, putem vorbi de ea ca de un adevărat ordin călugăresc: ei trăiau fără femei”, susţine Vasile Pârvan.

Vă recomandăm şi:

Cele mai faimoase bijuterii ale dacilor. Cât de pricepuţi erau meşterii din atelierele Sarmizegetusei în prelucrarea aurului şi unde au dispărut comorile lor

Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.

FOTO Eclipsa peste sanctuarele dacilor. Cum s-a văzut fenomenul astronomic în Sarmizegetusa Regia, unul dintre cele mai misterioase locuri ale Hunedoarei

Sarmizegetusa Regia a oferit astăzi o privelişte impresionantă turiştilor care au ales fosta capitală a Daciei, din Munţii Orăştiei, pentru a asista la eclipsa solară. Şi celelalte cetăţi dacice au fost destinaţii ideale pentru călătorii interesaţi de fenomene astronomice.

Descoperirea din incinta Sarmizegetusei va fi expusă, după doi ani. Matriţa bijutierului dacilor e unică

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva pregăteşte cea mai importantă expoziţie din acest an, în care va fi prezentată matriţa antică descoperită în urmă cu aproape doi ani, după Sânziene, în situl Sarmizegetusa Regia. Cercetătorii consideră că obiectul unic ar fi aparţinut unui bijutier care a trăit în urmă cu două milenii.