Hunedoara: Milioane de euro în Ţara Haţegului

Hunedoara: Milioane de euro în Ţara Haţegului

Una dintre cele mai interesante clădiri din Ţara Haţegului, care are şi o poveste interesantă, ar putea deveni un veritabil reper turistic după investiţii masive. Peste două milioane de euro vor fi investite în reabilitarea conacului generalului francez Henri Berthelot din comuna cu acelaşi nume şi conservarea bio şi geodiversităţii în Rezervaţia Gemenele.

În România, n-are nimeni răbdare pentru construcţii sistemice. Vine un lider nou la un teatru, la Tarom, la Poştă, la CNADNR (sau cum se mai cheamă acum), la vreun spital, oriunde, într-o lună, „poporul“, prin vocea presei şi a Facebook-ului, e dezamăgit că nu s-a produs o revoluţie, că n-a intrat Tarom-ul pe profit, că nu s-a construit încă nicio autostradă, că nu s-a dat în folosinţă o clădire nouă pentru pacienţi şi şapte RMN-uri.

acum 24 ore · comentarii (1)

Războiul informaţional reprezintă crearea de realităţi alternative prin pervertirea adevărului obiectiv – realizat pe baza datelor, faptelor şi argumentelor concrete – răstălmăcirea lui, prin utilizarea unei combinaţii de elemente, fapte şi bucăţi de adevăr selectate, interpretate, combinate cu raţionamente alterate prin utilizarea de silogisme, sofisme, propagandă, interpretare forţată, totul împănat cu o multitudine de minciuni.

Şi ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat! La un an de mandat, timp în care a urlat, s-a zbenguit, a tunat şi a fulgerat, a ameninţat şi s-a dat de ceasul morţii să întoarcă Republica Moldova spre Est, în stepele Asiei şi străfundurile Siberiei, după nenumărate vizite la Moscova în diferite calităţi, de s-au săturat oamenii ăia să-l tot vadă pe musafirul nepoftit, Igor Dodon a luat o bătaie serioasă de la locuitorii Chişinăului.

Periodic, ministrul Liviu Pop ne informează asupra unei situaţii dezastruoase: „În ultimii 10 ani, au finalizat liceul 1,9 milioane de copii şi aproape 900.000 dintre ei nu au luat examenul de bacalaureat. Dintre aceştia, 170.000 sunt pe filiera teoretică, 700.000 pe filiera tehnologică. Atunci, întrebarea simplă este ce facem cu filiera tehnologică. Este bine aşa cum e bacalaureatul? Sunt elevii slab pregătiţi?“

Gazoductul Nord Stream 2, un proiect fabricat în Rusia cu susţinere la vârful politicii din Germania şi finanţat de marile companii energetice ale Bătrânul Continent, divide profund Uniunea Europeană. Această mega-afacere poate da peste cap pieţele energetice şi să genereze nişte tensiuni teribile. Nu e de glumă, între Estul şi Vestul Europei poate să apară o falie la fel de adâncă precum în timpul Cortinei de Fier.

Anul 2018 trebuie să fie anul investiţiilor, fie ele publice, private sau finanţate din fondurile europene structurale şi de coeziune. Menţinerea unei creşteri a puterii de cumpărare a veniturilor medii de peste 10% trebuie să vină la pachet cu o contribuţie consistentă a investiţiilor. Mixul de politici macroeconomice monetar-fiscal-bugetar ar fi optimal dacă decidenţii de politici publice ar coopera.

Anul 2018 trebuie să fie anul investiţiilor, fie ele publice, private sau finanţate din fondurile europene structurale şi de coeziune. Menţinerea unei creşteri a puterii de cumpărare a veniturilor medii de peste 10% trebuie să vină la pachet cu o contribuţie consistentă a investiţiilor. Mixul de politici macroeconomice monetar-fiscal-bugetar ar fi optimal dacă decidenţii de politici publice ar coopera.

Un scandal apărut pe piaţa de gaze legat de iniţiativa legislativă prin care se doreşte impunerea unei singure burse de gaze pe piaţa de gaze. Ideea nu este rea în esenţă, chiar dacă problema nefuncţionalităţilor crase din această piaţă nu se datorează burselor şi trebuia început cu asigurarea mecanismelor de funcţionare a pieţei şi nu a instrumentelor (bursiere).

acum 2 zile · comentarii (3)

Vreme de decenii a fost una dintre cele mai captivante personalităţi ale vieţii noastre muzicale! ...ca violonist, ca dirijor, ca muzician; ...în calitate de director al unei importante instituţii de concerte cum este Filarmonica din Braşov; ...în calitate de inspirat animator al vieţii noastre muzicale, drept fondator al cunoscutului Festival braşovean de Muzică de Cameră.

acum 2 zile · comentarii (0)

Unioniştii adevăraţi nu-i critică pe cei care construiesc, chiar dacă o fac prost, ci încearcă să o realizeze mai bine decât ei. De 10 ani s-a mers cu această abordare şi doar aşa am reuşit să scoatem din zona gri a dezbaterii publice acest subiect de importanţă vitală pentru societatea românească şi să o aducem în prim-plan.

acum 2 zile · comentarii (20)

Vlad Ţepeş a fost închis, vreme de 12 ani, în cetatea Vişegrad, de către Matei Corvin, căruia se dusese să-i ceară ajutorul. Se împlinesc 555 de ani de la căderea voievodului – încolţit de turci, trădat de boieri şi detronat de propriul frate, pentru a fi, în cele din urmă, întemniţat de către ultimul său aliat. Şi astăzi, pentru români, zidul Vişegradului rămâne un loc bun de dat de capul.

acum 2 zile · comentarii (61)

Data viitoare când vă mai ajunge pe la ureche că s-a schimbat ceva în profunzimea acestei ţări, că instituţiile statului român sunt în slujba cetăţenilor, că Statul e prietenos cu poporul şi alte prostii de genul ăsta, să deschideţi larg ochii şi să priviţi, câteva clipe, cu atenţie, în jur.

acum 12 luni · comentarii (94)

O ziaristă curajoasă, un video viral, milioane de oameni „pălmuiţi“ de conţinutul imaginilor surprinse la Straja - Valea Jiului acum două săptămâni. Anamaria Sanda este o jurnalistă care doreşte să aducă în atenţia ţării problemele cu care se confruntă această regiune uitată de conducători şi de soartă.

acum 2 ani · comentarii (2)