Apostolul lui Arsenie Boca în Valea Jiului. Octavian Pătraşcu l-a condus pe ultimul drum pe părintele de la Prislop

Octavian Pătraşcu este preot de jumătate de veac şi a fost unul dintre cei care au oficiat la înmormântarea părintelui Arsenie Boca, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Slujeşte în Petroşani, unde a ctitorit o bisericuţă maramureşeană şi a creat un muzeu al satului.

Ziua pe care Octavian Pătraşcu (75 de ani) nu o va uita niciodată a fost la începutul lui decembrie 1989. Atunci a slujit, alături de alţi preoţi, la înmormântarea unuia dintre cei mai iubiţi reprezentanţi ai ortodoxiei româneşti, părintele Arsenie Boca. La 29 noiembrie 1989, preotul Octavian Pătraşcu se afla la Episcopia Aradului. Era duminică dimineaţa, iar în paraclisul Episcopiei Aradului avea loc slujba de Liturghie. Părintele a auzit telefonul sunând în cabinetul episcopului Timotei şi a răspuns. „La celălalt capăt al firului era maica stareţă Apolinaria, prima după reînfiinţarea Mănăstirii Prislopului. Cu glasul emoţionat, m-a rugat să anunţ că a decedat părintele Arsenie şi că în testamentul său trecuse insistent dorinţa de a fi înhumat în cimitirul Mănăstirii Prislop“, îşi aminteşte preotul Octavian Pătraşcu.

Peste câteva zile, pe 4 decembrie 1989, episcopul Aradului şi Hunedoarei l-a trimis pe preotul Pătraşcu la Prislop, pentru a duce mesajul Episcopiei la înmormântarea părintelui Arsenie Boca. „Slujba la care au participat mai mulţi preoţi şi o mulţime de oameni apropiaţi părintelui a fost încărcată de emoţie. I-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să îl conduc pe ultimul drum pe cel pe care îl preţuiam cu toţii. Câteva săptămâni mai târziu urma să aibă loc ceea ce părintele Arsenie Boca prevestise: schimbarea regimului comunist“, povesteşte Octavian Pătraşcu.

“M-a rugat să anunţ că a decedat părintele Arsenie şi că în testamentul său trecuse insistent dorinţa de a fi înhumat în cimitirul Mănăstirii Prislop" Octavian Pătraşcu, preot

Prima întâlnire cu Arsenie Boca
Pe Arsenie Boca l-a întâlnit pentru prima dată în 1956, în Petroşani. „Eram curios să-l văd şi să îi cer binecuvântarea pentru gândul meu de a urma Teologia. L-am întâmpinat la gară, eu şi părintele protopop de atunci. Eu am stat puţin mai retras, părintele fiind cel care a vorbit cu Arsenie Boca, i-a spus despre gândurile mele. La scurt timp după întâlnirea aceea, părintele Arsenie Boca a fost arestat şi întemniţat“, spune Octavian Pătraşcu.

Foto

Foto

Câţiva ani mai târziu, cei doi s-au întâlnit din nou. „La începutul anilor 1960, eram angajat la Centrul Eparhial, la Episcopia Aradului şi Hunedoarei. Apoi a fost dat decretul de amnistiere a deţinuţilor politic şi atunci a fost şi dânsul eliberat. Avea un regim special, cu domiciliu obligatoriu în Bucureşti, unde lucra la atelierul de pictură al Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă. Eu mergeam atunci săptămânal la Bucureşti, cu tot felul de probleme de rezolvat. Şi, ori de câte ori mergeam la Bucureşti, treceam şi pe la atelierele Schitului maicilor, care era aproape de Patriarhie, şi atunci aveam ocazia să-l văd şi să-l salut. Era un om modest, care inspira bunătate, era înzestrat cu un har divin“, povesteşte preotul.

Octavian Pătraşcu crede că, în viitor, părintele Arsenie Boca va fi canonizat. „Arsenie Boca e considerat de credincioşi "Sfântul Ardealului". La mormântul său din Prislop mulţi oameni care se duc cu credinţă şi cei care se roagă cu adevărat primesc şi acum binecuvântarea şi ajutorul părintelui. La vremea cuvenită, când Dumnezeu va orândui şi va îngădui, va fi şi canonizat. Până atunci, mulţimea credincioşilor îl cinsteşte ca pe un sfânt şi binefăcător“, crede Pătraşcu.

Satul-muzeu de pe maidan

Turla bisericii maramureşene unde slujeşte părintele Octavian Pătraşcu se ridică spre cer dintre zecile de blocuri cenuşii ale celui mai sărac cartier al Petroşaniului. În trecut, locul bisericii „Sfânta Varvara“, ocrotitoare a minerilor, era ocupat de o mlaştină, iar oamenii îi spuneau cartierului „Şerpărie“. În vreme de ploaie, subsolurile blocurilor şi canalizările erau inundate de şuvoaiele de apă, iar zonele verzi se transformau în bălţi urât mirositoare populate de şerpi, broaşte şi mormoloci.

Demersurile pentru ridicarea lăcaşului de cult ortodox în cartierul Aeroport al Petroşaniului au început în primele zile „de libertate“ ale anului 1990, dar s-au lovit de opoziţia autorităţilor. Abia în 1994 a fost pusă piatra de temelie a bisericii, pe terenul viran dintre blocuri, însă a durat un deceniu până la finalizarea ei. În 2004, biserica maramureşeană „Sfânta Varvara“ a fost sfinţită, iar curtea ei s-a transformat într-un muzeu al satului. A fost adusă o căsuţă veche, clădită în urmă cu două secole de muntenii din satele Văii Jiului. O culă dacică, îi spune preotul, în interiorul căreia stau aşezate la loc de cinste sute de obiecte tradiţionale, pe care omul le-a strâns de-a lungul timpului în călătoriile sale: furci şi fuse, su-cale pentru înfăşurarea firului pe ţevi, răşchitoare, vârtelniţe, războaie de ţesut, lăzi de zestre, lămpi vechi şi fotografii. Într-un alt capăt al curţii, părintele a adus o casă de stână, tot de pe munte, şi a construit un ţarc unde, pentru o vreme, au fost ţinute câteva oi. Mioarele nu mai sunt, în schimb, doi câini păzesc patrimoniul muzeului ţărănesc dintre blocuri, care mai cuprinde o moară şi un atelier.

Preotul, ieşit la pensie între timp, continuă să îşi facă planuri pentru viitorul oraşului său. „Putem salva Valea Jiului din starea tristă în care se află prin turism. Trebuie să le oferim vizitatorilor ceea ce ei nu văd în alte oraşe, cum este acest muzeu al satului din zonă ori cum sunt tradiţiile muntenilor noştri“, afirmă Octavian Pătraşcu.

"Putem salva Valea Jiului prin turism. Trebuie să le oferim vizitatorilor ceea ce ei nu văd în alte oraşe, cum este acest muzeu al satului", Octavian Pătraşcu - preot

În spatele bisericii se afla un container metalic care, pentru că nu se potrivea în peisaj, a fost acoperit cu lemn şi cu şindrilă şi i s-a adăugat o turlă. „Într-o noapte în care nu puteam dormi, mi-a venit ideea aceasta, iar a doua zi ne-am apucat de lucru“, spune Octavian Pătraşcu. Acum, fostul vagonet unde erau cazaţi muncitorii seamănă cu o biserică maramureşeană în miniatură, însă e doar locul unde oamenii aprind lumânări şi se roagă.

Click pe fotografie pentru mai multe imagini

Biserica maramureşană din cartierul ortacilor
În mica lume a preotului Pătraşcu se intră pe o poartă înaltă, din lemn, construită după modelul celor din satele maramureşene, dar şi pe o poartă momârlănească, a muntenilor din zona Văii Jiului.
Localnicii trec cu speranţă pragul bisericii. Sărăcia în care trăiesc cei mai mulţi dintre ei le alimentează dorinţa de a veni aici. Zeci de familii primesc hrană caldă în cantina care funcţionează la subsolul lăcaşului de cult, în timp ce alţi oameni au găsit sprijin material în bunătatea preotului. În zilele de slujbă, sărmanii îl aşteaptă pe părintele Pătraşcu la ieşirea din biserică pentru a-i cere câţiva lei. I s-a dus vestea preotului hunedorean, pentru dorinţa sa de a ajuta oamenii.

Cum era viaţa de preot ortodox în comunism

Octavian Pătraşcu slujeşte ca preot de mai bine de o jumătate de secol. A ales calea preoţiei la sfârşitul anilor ’50, într-o perioadă în care activităţile religioase nu erau agreate de regimul comunist. Părinţii săi, care au fost profesori, l-au îndrumat spre preoţie. Tatăl său cânta şi în strana unei biserici, iar el i-a urmat dorinţa. Octavian Pătraşcu a slujit cea mai mare parte a vieţii în Valea Jiului, dar a locuit pentru câţiva ani şi în Arad.
În vremea comuniştilor, oraşele din zonă s-au dezvoltat rapid. Au fost populate de oameni aduşi din toate colţurile ţării pentru a lucra în minele de cărbuni. „Baza parohiei din Livezeni erau sătenii care creşteau vite şi muntenii numiţi popular momârlani. Cu timpul, momârlanii au fost asimilaţi de cei aduşi aici pentru a munci în industria minieră, de «barabe», cum li se spunea. Cu toţii au lăsat gospodăriile pentru a munci în mină“, povesteşte părintele.

Minerii erau mai fericiţi în trecut

Starea de spirit a localnicilor din acea vreme era însă mai bună decât în prezent, afirmă preotul, pentru că existau locuri de muncă şi locuinţe pentru mineri, iar oamenii erau mulţumiţi. „Cele şase oraşe ale Văii Jiului se aflau în anii ’60 într-o dezvoltare accentuată. Comunităţile urbane erau frumoase, iar minerii erau mai preţuiţi. Acum, că s-a decis distrugerea industriei miniere, mulţi dintre localnici sunt disperaţi. Se simt neglijaţi de autorităţi. Am avut mai multe cazuri de suicid ale unor oameni doborâţi din cauza necazurilor. Văd o mulţime de familii de foşti mineri, cu 10-12 copii care nu mai au din ce trăi. Pentru unele a trebuit să intervenim pentru a nu fi aruncate în stradă, din cauza datoriilor“, spune Octavian Pătraşcu.

În ciuda dezvoltării oraşelor din Valea Jiului în perioada comunistă, autorităţile de atunci au exclus din planurile lor construirea de biserici. Grija preoţilor din acea vreme a fost mai degrabă de oprire a demolării lor şi de restaurare a celor existente. „Una dintre bisericile din Petroşani urma să fie demolată pentru ca pe locul ei să fie construit stadionul «Jiul». Am cerut să fie clasată ca monument istoric, pentru a împiedica distrugerea ei, şi am reuşit. Oamenii priveau cu reticenţă tot ceea ce era legat de investiţii în biserici“, susţine preotul.

"Comunităţile urbane erau frumoase, iar minerii erau mai preţuiţi. Acum, că s-a decis distrugerea industriei miniere, mulţi dintre localnici sunt disperaţi" - Octavian Pătraşcu, preot

Lăcaşul profanat
Într-un alt caz, o biserică din Vulcan a fost construită pe motiv că oamenii nu mai voiau să intre în biserica veche din zonă, care fusese profanată. „Am obţinut autorizaţia pentru o biserică nouă lângă Vulcan, în urma unei petreceri minereşti. După ce au luat o primă, mai mulţi mineri din Vulcan au mers să petreacă la iarbă verde, pe Dealul Babii. Au intrat în biserica veche de pe deal, iar unul dintre ei, şeful lor, şi-a pus un epitrafir şi a luat cădelniţa, strigând apoi către ceilalţi că el le va fi popă. Au râs oamenii atunci, dar în zilele următoare gluma lor anormală a stârnit un scandal imens. Episcopul s-a supărat. Minerul urma să fie tras la răspundere pentru profanare de lăcaş de cult, dar nu a mai fost pedepsit. În schimb, s-a dus vestea că oamenii nu mai vor să intre în biserică, nemulţumiţi că aceasta fusese batjocorită, astfel că reprezentanţii Episcopiei au cerut Direcţiei de Culte autorizaţie pentru construirea altui lăcaş de cult. Într-un an a fost ridicată o biserică nouă“, îşi aminteşte preotul Octavian Pătraşcu.

Arsenie Boca a schimbat destinul Mănăstirii Prislop

Arsenie Boca (29 septembrie 1910 – 28 noiembrie 1989) este preţuit ca una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus din Braşov şi apoi la Mănăstirea Prislop din Hunedoara. Odată cu instaurarea regimului comunist, în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor ’50, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. După Revoluţie, Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii ’50 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. La 28 noiembrie s-au împlinit 24 de ani de la moartea sa, iar peste 10.000 de pelerini au ajuns la Prislop, pentru a-i aduce un omagiu. Oamenii vin şi se roagă la mormântul părintelui, mulţi având credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.

Vă recomandăm şi:

FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca

Arsenie Boca, omul lui Iisus, cel care a dus o lumânare aprinsă prin furtună

FOTO Mănăstirea „Sfântului Ardealului“: cum a ajuns Prislopul unul dintre cele mai iubite locuri din Transilvania

FOTO VIDEO Pe urmele părintelui Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului

FOTO Povestea celei mai vechi biserici de piatră din ţară:  Densuş, ridicată pe locul unui templu păgân al romanilor