Micii geografi din judeţ, testaţi pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai buni elevi hunedoreni la geografie au fost duşi, astăzi, în teritoriu, pentru a studia şi observa zona Depresiunii Haţeg. Pentru a ajunge la etapa naţională a olimpiadei, copiii au fost nevoiţi să arate cât de bine se descurcă şi la practică, nu doar la teorie.

Elevii din Deva, Orăştie şi Brad s-au adunat, în această dimineaţă, în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru a se îmbarca şi pleca în zona Depresiunii Haţeg.


Acesta este locul unde şcolarii au fost nevoiţi să arate cât de bine se pricep la geografie. „Pentru a obţine un punctaj cât mai mare la concurs, o să studiez îndeaproape problemele de mediu. O să mă axez pe degradarea solului şi poluare, aspecte care sunt vizate de programa şcolară”, a declarat Alexandra Crăciun, elevă în clasa a XI-a. Copiii s-au întâlnit în Depresiunea Haţeg cu colegii lor din Hunedoara şi Valea Jiului, fiind duşi în diferite puncte de observaţie geografică, după care au fost puşi să redea pe foaie ceea ce au văzut în teren. La proba practică a olimpiadei de geografie, etapa judeţeană, s-au calificat 18 elevi.


Deşi merg la un concurs, o să mă bucur şi de excursia organizată.
Diana Andrei, elevă clasa a XII-a

image


Abia aştept să văd zona Retezatului. Este un loc minunat.
Sonia Şortan, elevă clasa a VIII-a

image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite