Mărturiile sfâşietoare ale eroilor români din Al Doilea Război Mondial: „Au fost atâţia morţi, că ruşii îi făceau grămezi şi-i foloseau ca scut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relatări emoţionante ale ostaşilor români, de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial, descriu tragediile trăite de aceştia.

O mulţime de mărturii ale românilor care au luptat pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial descriu atmosfera cumplită a acelor vremuri.

Un astfel de document a fost jurnalul de campanie al locotenentului Simion Iuga, care oferea relatări despre bătăliile purtate de Regimentul 31 infanterie, în toamna anului 1942, în apropiere de Stalingrad. Iată câteva fragmente:

„23 noiembrie 1942. Regimentul meu este pe la Zibenko. Infanteria rusă, urmată de 12 care de luptă, pe la orele 7 dimineaţa apare la creasta de pe linia cotei 110,8, unde este primită cu lovituri de artilerie, se apropie de Iagodni şi pe la orele 11.00 ne atacă. După ce atacul a fost oprit de focurile noastre la 400 - 500 metri, apar şase care de luptă urmate de infanterie şi se apropie de noi.

La distanţa de 400 metri cele două tunuri germane şi ambele noastre Bohlere intră în acţiune şi în mai puţin de cinci minute două care de luptă iau foc, două rămân nemişcate şi două se retrag. Infanteria din spatele acestora a fost complet decimată de către armele noastre automate. Atacul este respins cu pierderi aproape totale. Unul dintre carele de luptă avariate ajunsese până la 150 metri în faţa noastră. Echipajul a ieşit prin turelă şi s-a culcat la pământ. Sergentul Precup din plutonul 1, cu arma în bandulieră şi cu două grenade în mâini, se repede la dânşii şi în momentul când ruşii au vrut să-l deposedeze de armă el a vărât la doi câte o grenadă sub haină, în buzunar, şi cu al treilea rus de guler s-a ascuns după carul de luptă. După explozia grenadelor, când cei doi au fost rupţi în bucăţi, sergentul Precup s-a întors cu prizonierul, care era mecanicul carului, era beat şi rănit. A refuzat să ne facă alte declaraţii în afară de aceea că au primit vodcă înainte de a pleca la atac. (...)

Noaptea, am primit prin Regimentul 82 Infanterie traducerea ordinului Diviziei 275 germană, prin care ne face cunoscut că suntem încercuiţi vremelnic şi că trebuie să rezistăm pe actuală linie, cu preţul oricărui sacrificiu, până la sosirea ajutorului din afară”, scria locotenentul, potrivit worldwar2.ro.

Mormanele de cadavre ale ruşilor
„25 noiembrie 1942. Din zorii zilei şi până la lăsarea nopţii am fost bombardaţi de către artilerie, tunuri de pe care de luptă, brandturi, cu lovituri în plin, căci restul proiectilelor cădeau în spatele nostru la 100 - 200 metri. Am avut 38 de pierderi, majoritatea morţi, fiind ziua cea mai grea de până aici pentru noi. Infanteria rusă a debuşat de cinci ori la atac însă tot de atâtea ori s-a retras în gropi. În faţa plutonului III mitraliere, care flanca viroaga ce da în lagodni, se strânseseră atâţia ruşi morţi încât făceau din ei grămezi şi-i împingeau pe gheaţă, numai că să se poată apropia de noi, sub scutul acestora”, relata acesta, într-o altă filă de jurnal.

Fără apă şi mâncare
Constantin Nicolescu a luptat în Crimeea începând din toamna anului 1942. A participat la numeroase bătălii alături de batalionul 6 Vânători de munte, până în toamna anului următor. În jurnalul său de campanie descria atmosfera dramatică a frontului.

„21-25 septembrie 1942. Puşcaşii lunetişti din copaci nu ne dau pace, suntem aproape încercuiţi. Situaţia aceasta se menţine şi în zilele de 23 şi 24 septembrie, dar rezistăm pe poziţia ocupată. De trei zile nu mai avem nici mâncare nici apă. În noaptea de 24 spre 25 septembrie, conform ordinului primit şi înşeland vigilenţa inamicului, reuşesc să ies din încercuire cu toţi ostaşii din subordine printr-o viroagă neobservată de inamic. (...)

Decembrie, 1942. Iarna începuse cu zăpadă şi viscole, poziţia de apărare a batalionului şi, respectiv, a companiei mele era complet terminată şi gata de a primi luptă. Toate cazematele construite aveau câte o plăcuţă cu denumirea ei, respectiv un nume cu rezonanţă istorică: ROVINE, PODUL ÎNALT, CăLUGĂRENI, GRIVIŢA, PLEVNA, OITUZ, MĂRĂŞEŞTI, PE AICI NU SE TRECE etc. (...) Deasupra poziţiilor noastre se aruncau din avioanele ruseşti afişe scrise în limba română, semnate de generalul român Romulus Dimitiriu care căzuse prizonier în încercuirea de la Stalingrad, afişe în care se spunea: Ofiţeri români din Caucaz, predaţi-vă! Soarta voastră este pecetluită. Un nou Stalingrad va aşteaptă", scria sublocotenentul în jurnalul său, potrivit worldwar2.ro.

Infernul de pe front
O scrisoare emoţionantă trimisă în toamna anului 1944 de un medic român, aflat pe frontul de la Oarba de Mureş, unde mii de ostaşi români au pierit în luptele de eliberare a Ardealului de Nord, a fost publicată de istoricul Dan Simion Grecu. Rândurile aşternute de medicul aflat pe front, în toiul bătăliilor crâncene, descriau atmosfera terifiantă a ultimelor luni din Al Doilea Război Mondial.

„Mă folosesc de puţinele zile de refacere sufletească şi trupească ce am primit-o după 7 (şapte) zile continui de infern - zău adevărat infern. Dumnezeu m-a ajutat până acum să înfrâng greutăţile şi mai ales iadul de foc ce l-am îndurat timp de 7 zile f. aproape de ai mei. Sunt foarte emoţionat când mă gândesc ce bravi au fost ai noştri - din nenorocire războiul nu iartă - au căzut mulţi dintr-ai noştri. Ce a trecut prin mâinile mele m-a copleşit - păcat că nu-ţi pot scrie mai detailat <<neavând loc>> [n. a. referire la cenzura militară]. Îţi scriu doar că bărbatul Vioricii, Costel, prietenul nostru, a căzut ca un erou - a luptat sublim, mereu cu capul sus, în picioare, sfidând moartea. Scăpând de 9 ori, a 10-a oară a fost grav atins de schije - l-am pansat şi i-am făcut tot ce puteam eu să-i fac - aproape plângând îl ajutam - m-a întrebat dacă mai scapă - ce puteam să-i spun decât că da - în mine mi se rupea inima de durere. Un militar distins, rar! Curaj nebunesc, sfida copilăreşte moartea”, au fost un fragment din epistola medicului român, păstrată de Dan Simion Grecu.

Povestea soldatului român întors de pe frontul din Odessa
O notă informativă a Poliţiei Deva, păstrată la Arhivele Naţionale – judeţul Hunedoara, prezenta povestea unui soldat român întors de pe frontul din Odessa, care a flămânzit trei zile şi trei nopţi. „Suntem informaţi că în ziua de 17 aprilie 1942, soldatul Achim Nicolae, din satul După Piatră, judeţul Hunedoara, din Regimentul 92 Infanterie, Compania I-a, găsindu-se în restaurantul Coroana a declarat că vine de la Odessa de trei zile şi trei nopţi, în care timp nu a mâncat nimic, deoarece plutonierul de la Companie i-a spus că nu are pâine de rezervă ca să-i dea de drum. De asemenea, a declarat că toţi soldaţii care vin de pe front nu primesc hrană pentru drum. Declaraţia ostaşului a impresionat adânc pe cei de faţă. A fost servit de un chelner cu pâine şi slănină, mâncând cu poftă extraordinară, observându-se că de fapt i-a fost foame”, se arată în nota informativă din 24 aprilei 1942.

Dramele soldaţilor care ajungeau în lagăre
O altă mărturie provenită de la un militar informa despre modul în care prizonierii români din unele lagăre ungare au fost trataţi. „

În oraşul Losoncz din Ungaria, care este la doi kilometri de graniţa slovacă, se află un lagăr compus din 21 de pavilioane, unde se găsesc internaţi 10.000 de oameni, aşezaţi pe naţionalităţi. Atât românii, cât şi cehii sunt supuşi unui tratament cât se poate de neuman. Muncesc peste puterile lor câte 12 ore pe zi. Hrana le este insuficientă. Higiena este inexistentă. Se dă numai carne de cal şi aceasta în cantitate insuficientă. Porţia de pâine pe zi este de numai 300 de grame. Paza lagărului a fost foarte bine organizată, nedând posibilitatea nimănui să evadeze. Când organele de control constată că munca merge încet, natural aceasta fiind din cauza subalimentaţiei, îi bat cu biciul până la sânge pe românii ce sunt internaţi, pentru diferite motive, mai mult pretexte”, se arată într-o altă notă a Poliţiei Deva, din aprilie 1942, păstrată la Arhivele Naţionale – judeţul Hunedoara.

Soldaţi care fugeau din armata maghiară
O altă mărturie păstrată în arhivel spunea povestea a 40 de români care au fugit din armata ungară. „Suntem informaţi că în ziua de 18 aprilie 1942 refugiatul Filip Alexandru din Orăştie, găsindu-se la restaurantul lui Ignat Lazăr din Orăştie, a declarat că într-una din zilele săptămânii trecute ar fi văzut în gara Copşa Mică 40 de soldaţi de origine română, dezertaţi din armata maghiară, care povesteau că nu au mai putut suporta batjocorirea maghiarilor, care în permanenţă îi băteau şi nu le dădeau de mâncare”, se arăta într-o notă informativă din 19 aprilie 1942, de la Poliţia Deva.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Episod sfâşietor din Al Doilea Război Mondial, în imagini rare: bombele aruncate din avion au devastat un vagon cu refugiaţi şi au ucis nouă oameni

Două fotografii vechi de peste şapte decenii, păstrate la Arhive, oferă detalii mai puţin cunoscute despre dezastrele celui De-al Doilea Război Mondial. Imaginile arată urmările unui raid aerian din toamna anului 1944, soldat cu nouă morţi şi patru răniţi.

Scrisoarea emoţionantă a fetei care s-a iubit cu un prizonier sovietic, fugit pe front: „Să am fericirea numai trei zile să mai trăiesc cu tine şi la urmă să mor”

O scrisoare rară, expediată de o tânără îndrăgostită de un fost prizonier sovietic, Vladimir, fugar spre frontul de vest al ţării în toamna anului 1944, a fost descoperită în arhivele Hunedoarei. Scrisoarea unică oferă detalii mai puţin ştiute despre anii tulburi ai războiului mondial şi despre dramele sale.

Măcelul comis de ostaşii sovietici în 1944 într-un sat din Ardeal: „Ne-au spus că pentru fiecare soldat rus de care ne vom atinge, vor executa cinci români”

Detalii mai puţin ştiute despre ororile comise de ostaşii sovietici care au tranzitat Hunedoara în toamna anului 1944 au fost păstrate la arhive. Cel mai cumplit caz a fost masacrul din Sulighete, petrecut după ce un soldat care pornise la jefuit prin sat a fost lovit şi dezarmat de un localnic, căruia îi împuşcase porcul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite