Marile secrete ale Mării Negre: legătura cu potopul biblic, cu amazoanele şi ciudăţeniile din adâncuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legendele antice vorbesc despre popoarele temute care locuiau pe ţărmurile Mării Negre, iar cercetătorii moderni au căutat răspunsuri pentru marile mistere din adâncurile ei.

Numele Mării Negre a stârnit numeroase controverse. O ipoteză prin care este explicat a fost dată, de-a lungul timpului, de marinarii care au navigat pe ea. Marile furtuni din timpul iernii făceau ca apele acesteia să devină atât de întunecate încât păreau negre.

O altă explicaţie a numelui Mării Negre era dată de ceaţa densă şi întunecată pe care anticii o remarcau deasupra apelor, în timpul iernii. De asemenea, marinarii relatau că orice obiect metalic scufundat în apele Mării Negre la peste 100 – 150 de metri devine negru. Popoarele indo-europene din Antichitate o denumeau Axaina, adică „albastru închis", iar grecii antici Pontos Euxeinos, adică „marea primitoare". Romanii au denumit-o „Pontus Euxinus” sau „Mare Scythicum”,

Potrivit oamenilor de ştiinţă, la adâncimi mari apa Mării Negre este anoxică. Acest lucru face ca materiile organice din mare să se descompună într-un ritm extrem de lent. Expediţiile în adâncurile Mării Negre au scos la iveală artefacte foarte bine conservate, cum au fost zeci de corăbii naufragiate, unele din perioada bizantină, rămăşiţe de nave şi aşezări antice. În Marea Neagră se găsesc rămăşiţe ale vechilor cetăţi Tomis, Histria, Callatis şi Argamum, cândva înfloritoare la Pontul Euxin – numele antic al apei.  

Legendele Mării Negre
Potopul relatat în Biblie a avut legătură cu Marea Neagră, pe ale cărei ape ar fi navigat Arca lui Noe. Arheologii au cercetat adâncimile pentru a găsi rămăşiţele unei presupuse epave ale navei legendare. După cele 40 de zile şi 40 de nopţi de ploaie, Arca lui Noe a acostat pe Muntele Ararat, aflat nu departe de ţărmurile actuale ale Mării Negre. Alte legende, relatate de istorici antici prezentau triburile faimoase şi temute de pe ţărmurile ei, care i-au adus numele de „Marea neospitalieră” pentru grecii antici. Amazoanele ar fi trăit pe ţărmurile şi pe insulele ei. Amazoanele sunt menţionate în legenda potrivit căreia eroul Heracle, fiu al lui Zeus, a fost trimis să aducă cingătoarea fermecată a reginei amazoanelor, Hippolyta. Viteaza Hippolyta şi mândra Antiope domneau peste amazoanele de pe ţărmul Pontului Euxin. O altă legendă, relatată de Filostrat, este cea a eroului grec Ahile, care le-ar fi nimicit pe amazoane pe insula Leuce. Despre insula Leuce, locul unde ar fi existat un templu închinat lui Apollo, se crede că este Insula Şerpilor din Marea Neagră. „În jurul Pontului se află o mulţime nenumărată de femei, care se numesc sarmatide şi cărora li s-a rânduit, ca şi bărbaţilor, să ia parte nu numai la călărie, ci chiar la mânuirea arcurilor şi a celorlalte arme, exerciţii pe care le fac deopotrivă cu bărbaţii”, informa Platon.

Misterioasa viaţă marină
Viaţa  din Marea Neagră este plină de mistere. În nisipurile de pe fundul apei întâlnim crabi, moluşte şi peşti bentonici, abia descoperiţi, potrivind întotdeauna culoarea lor cu cea a fundului: gobi, ghimpi, gâlhărie roşie şi aurie, stargazer şi altele. Cele mai diverse forme de viaţă marină ale Mării Negre sunt în habitatele de stâncărie. În apele foarte puţin adânci, găsim macroalge multicolore, blennii strălucitori, creveţi şi anemone marine. În Marea Neagră trăieşte una din cele mai frumoase specii marine: căluţul de mare. Căluţul de mare îşi poate schimba culoarea corpului pentru a se adapta mediului înconjurător şi a se feri de duşmani, iar în perioada de reproducere căluţul de mare capătă o culoare aurie.

Iernile în care marea îngheţa
Mărturii faimoase  despre fenomenele extreme petrecute iarna pe Marea au fost lăsate de autori cunoscuţi din Antichitate. Marea se prefăcea iarna într-o întindere de gheaţă, scria poetul latin Ovidius, exilat pe ţărmul ei.  „Am văzut cum marea, cât este de mare, stă nemişcată din pricina îngheţului şi cum un acoperiş lunecos îi apasă apele care nu se mai pot mişca. Nu numai că am văzut, am călcat pe apă întărită şi nu s-a udat piciorul de apa mării”, relata, în lucrarea Tristele, poetul latin. Corăbiile erau prinse şi ele de gheţuri, iar peştii se vedeau înţepeniţi în sticla mării, informa autorul antic.

Marea tânără, în creştere
Marea Neagră este considerată o mare tânără. În urmă cu peste 8.000 de ani a fost un lac imens, sălbatic, însă o dată cu creşterea nivelului Mării Mediterane, care a depăşit altitudinea cea mai joasă a Bosforului, apa marină a format o scurgere (actuala strâmtoare) care a umplut în mod catastrofal bazinul pontic, în câteva luni, printr-o cascadă gigantică, scufundând zeci de mii de kilometri pătraţi de uscat, potrivit oamenilor de ştiinţă. Şi astăzi nivelul Mării Negre este în continuă creştere. Potrivit savanţilor, Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră (cu salinitate scăzută) al lumii, cu biotopuri variate şi cu o faună ce a fost supusă unor transformări continue cauzate de influenţe contrarii exercitate de apele dulci şi de Marea Mediterană. Ecosistemul Mării Negre reacţionează rapid la influenţele externe, atât a celor naturale, cum ar fi fluctuaţiile factorilor de mediu dar şi la pescuitul intensiv, lucrările de construcţie în zona de coastă şi poluarea marină.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Amazoanele, femeile fatale ale lumii antice sortite să trăiască fără bărbaţi. De ce făceau sex doar o dată pe an

Amazoanele au reprezentat unul dintre cele mai ciudate triburi ale Antichităţii. Au trăit, susţineau istoricii, pe ţărmul de nord al Mării Negre, dar şi la gurile de vărsare ale Dunării, iar miturile despre fecioarele războinice şi nemiloase, pentru care uciderea duşmanilor era o virtute, vorbesc despre obiceiuri cu totul neobişnuite de viaţă.

Fenomenele extreme care transformau pe vremuri ţara noastră iarna într-un loc primejdios: marea şi Dunărea - întinderi de gheaţă, crivăţuri necruţătoare

Autorii antici au oferit detalii preţioase despre iernile cumplite din vremea strămoşilor noştri şi despre cum le făceau faţă aceştia. Iernile friguroase aduceau întunericul peste ţinuturile stăpânite de geţi şi transformau marea într-o întindere de gheaţă.

Zece mărturii istorice despre strămoşii noştri daci: erau barbari, se credeau nemuritori. De ce au fost numiţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci“

Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite