Hunedoara: Suspect de gripă porcină, a intrat în carantină la întoarcerea din Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Suspect de gripă porcină, a intrat în carantină la întoarcerea din Statele Unite
Hunedoara: Suspect de gripă porcină, a intrat în carantină la întoarcerea din Statele Unite

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din Hunedoara, care s-a întors din Statele Unite ale Americii, este izolat la domiciliu, fiind suspect de infectare cu virusul gripei porcine.

Bărbatul, care s-a întors în urmă cu trei zile din SUA, a fost izolat de ieri la domiciliu, după ce a prezentat simptome de infecţie acută respiratorie. Reprezentanta DSP Hunedoara, Cecilia Birău, a declarat că hunedoreanului i-au post prelevate probe, care au fost trimise la Institutul Cantacuzino, din Bucureşti. Până acum, 21 de persoane din judeţul Hunedoara au fost testate pentru gripa AH1N1, însă niciun caz nu a fost confirmat, fiind simple cazuri de gripă.

Alţi doi hunedoreni, în carantină din cauza virusului AH1N1
Alte două persoane, un băiat de zece ani şi bunica sa în vârstă de 55 de ani din satul hunedorean Peşteana, au fost internaţi, vineri, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului "Dr. Alexandru Simionescu" din Huendoara, fiind testaţi pentru virusul AH1N1. Epidemiologul Cecilia Birău a declarat în această dimineaţă pentru Adevarul de Seară, ediţia Hunedoara, că starea celor doi este foarte bună, aceştia suferind, cel mai probabil de o infecţie respiratorie acută sau gripă sezonieră. „Ar trebui să avem rezultatele testelor în minimum 36 de ore, dar, dacă suntem anunţaţi mai târziu, este foarte probabil că infectarea cu virusul AH1N1 nu se confirmă, pentru că dacă un caz ar fi depistat am fi anunţaţi, nu ar mai sta nimeni să facă hârtii”, a adăugat Cecilia Birău.

Ea a precizat că băiatul de 10 ani nu a mers săptămâna trecută la şcoală, întrucât în perioada 2-8 noiembrie elevii din ciclul primar au avut vacanţă, deci riscul de contaminare a colegilor este inexistent.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite