Hunedoara: Magistraţii se pregătesc de proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii din cadrul Tribunalului Hunedoara nu au hotărât, încă, dacă se vor alătura protestului demarat astăzi de colegii lor din ţară.

„A fost convocată adunarea generală a magistraţilor încă de la primele ore ale dimineţii, dar nu s-a ajuns la o hotărâre în privinţa protestelor. Cel mai probabil, la orele după-amiezii vom avea un răspuns”, a declarat Ildiko Glăman, purtător de cuvânt în cadrul Tribunalului Hunedoara. Magistraţii sunt nemulţumiţi de noile prevederi ale legii unice a salarizării care, conform unor calcule, le va diminua salariile cu aproximativ 60 la sută. Sunt luate în discuţie mai multe forme de protest, una dintre ele fiind aceea de a reduce considerabil numărul cauzelor judecate. În plus, magistraţii nu vor să participe la alegerile din acest an. Fiecare judecător va formula o cerere prin care va menţiona clar că nu va lua face parte din birourile electorale. Şi grefierii se alătură protestului.
De cealaltă parte a baricadei, avocaţii hunedoreni consideră că reducerea numărului de dosare judecate va face ca procesele să dureze foarte mult timp. „Va fi o nebunie dacă procesele nu îşi vor urma cursul lor firesc. Şi aşa există foarte multe amânări.  Nu ştiu dacă asta e cea mai bună soluţie”, a declarat unul dintre avocaţii Baroului Deva.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite