Hunedoara: Copiii din Satu Mare, în vizită la cetăţile dacice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Copiii din Satu Mare, în vizită la cetăţile dacice
Hunedoara: Copiii din Satu Mare, în vizită la cetăţile dacice

Zeci de copii din Satu Mare se află, în aceste zile, în tabăra hunedoreană Căprioara.

Prichindeii, căci nu depăşesc nivelul clasei a IV-a, sunt mai mult decât impresionaţi de împrejurimile hunedorene. Ieri, copiii au trecut pragul Castelului Huniazilor din municipiul Hunedoara, dar şi al Parcului dendrologic din Simeria. Azi, se află în vizită la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi la Cetate. ,,Am ales tabăra de la Căprioara pentru că nu am mai fost pe aceste meleaguri până acum. Toate împrejurimile sunt demne de vizitat, obiectivele turistice îşi merită cu adevărat renumele, iar, cel mai important, copiii vor pleca acasă încărcaţi de istorie”, a declarat Maria Groza, una dintre cele patru însoţitoare ale grupului de 50 de elevi. ,,Noi venim dintr-o zonă de câmpie, iar înălţimile munţilor reuşesc să ne atragă şi să ne impresioneze de fiecare dată”, a adăugat Maria Moisa, care a adus pe tărâm hunedorean, tocmai din municipiul Carei, judeţul Satu Mare, 13 copii de clasa a II-a. 

Mâine, elevii se vor deplasa la cetăţile dacice de la Sarmizegetusa, vor merge la rezervaţia de zimbri de la Haţeg, precum şi la mănăstirea Prislop şi biserica Densuş.

Citeşte şi:

Secretele dacilor atrag elevii în tabere

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite