FOTOGALERIE: "Atac terorist" reclamat la 112, pentru o presupusă bombă plasată în faţa unei bănci şi a unui birt din oraşul Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dispozitivul suspect a fost ridicat de pirotehnişti. Foto: D.G.
Dispozitivul suspect a fost ridicat de pirotehnişti. Foto: D.G.

Echipele de pirotehnişti au intervenit în această după-amiază, în Deva, la solicitarea telefonică a unui localnic, care le-a semnalat prezenţa unui dispozitiv suspect în faţa unei bănci din localitate, despre care a presupus că este un declanşator de explozibil. Alarma s-a dovedit a fi falsă.

Petru Andrieş (42 de ani) a sunat la 112, speriat de un posibil atac terorist asupra unei sucursale bancare din centrul Devei.

„Mă întorceam de la spital şi mergeam spre piaţă, când, chiar în faţa băncii, am observat acel dispozitiv care seamănă cu un declanşator. Nu am mai stat pe gânduri şi am sunat la 112 pentru a anunţa pericolul. Obiectul era în faţa băncii, deci asta spune ceva”, a povestit deveanul.

Zona a fost izolată în scurt timp, de jandarmi şi poliţişti, spre nemulţumirea clienţilor unei „bombe” de cartier din apropiere, nevoiţi să îşi petreacă următoarele minute în ploaie, în afara localului.

Dispozitivul suspect a fost ridicat de pirotehnişti. Foto: D.G.

Echipele de pirotehnişti au venit la faţa locului şi au ridicat obiectul suspect. Acesta nu s-a dovedit a fi decât un aparat electronic stricat, care nu prezenta niciun pericol.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite