Desfrâul, perversităţile şi violenţele împăraţilor romani: cine au fost cei mai obsceni stăpâni ai lumii antice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberius, pe insula Capri
Tiberius, pe insula Capri

Mărturii bizare ale autorilor antici prezintă viaţa ieşită din comun a unor împăraţi romani rămaşi în istorie ca simboluri ale depravării şi cruzimii.

Tiberius a domnit la începutul primului secol şi a rămas în istorie ca un împărat dedicat unei vieţi luxoase şi mai puţin conducerii Romei.

„Retrăgându-se în insula Capri, s-a dedat plăceriilor pentru orgiile secrete. Echipe de stricaţi de ambele sexe, selectaţi ca experţi ai sexului deviant şi al perversiunilor, aveau relaţii sexuale în faţa lui în grupuri, pentru a-l aţâţa. Camerele sale au fost mobilate cu cele mai lascive picturi şi sculpturi, precum şi cu o bibliotecă erotică, în cazul în care vreun invitat ar avea nevoie de o ilustrare a ceea ce i se cerea. Apoi, în pădurile şi livezile din Capri a aranjat nai multe colţuri de venerare unde băieţii şi fetele se deghizau în Pani şi nimfe şi prestau servicii. Oamenii numeau deschis acest loc insula bătrânei capre. Şi-a căpătat o reputaţie pentru depravările sale grosolane despre care oricărui om i-ar fi greu să vorbească sau să creadă. De exemplu, antrena copii mici, cărora le spunea peştişori să se târacă în faţa coapselor sale în timp ce înota şi să se dedea perversiunilor. Făcea acelaşi lucru cu copii neînţărcaţi”, afirma istoricul Suetonius.

Eliogabal, împăratul prostituat

Eliogabal a urcat pe tron la vârsta de 14 ani, iar istoricii susţin că la scurt timp s-a dedat celor mai sordide fantezii şi dorinţe. Se credea femeie şi ar fi oferit sume importante de bani celor care l-ar fi putut transforma fizic. Până atunci, se travestea şi se prostitua cu bărbaţi în bordelurile Romei, purtând haine femeieşti şi fardându-se. Unii istorici susţin că Elagabalus cerea să îi fie aduşi bărbaţi pentru a avea relaţii sexuale cu ei şi obişnuia să îi aştepte complet dezbrăcat în uşa dormitorului. Ar fi mărturisit şefului gărzilor sale că îşi dorea să fie castrat şi l-a întrebat care era metoda cea mai dureroasă: tăierea, zdrobirea sau arderea organului sexual pe cărbuni încinşi. Eliogabal a murit decapitat, la vârsta de 18 ani.

Caligula, împăratul depravat şi calul său diplomat

Unul dintre cele mai controversate personaje ale Romei Antice a fost împăratul Caligula. Istoricii susţin că din ordinul său au fost comise un şir lung de asasinate, fiind ucişi senatorii, nobili, actori sau oamenii simpli, nu înainte de a fi torturaţi. Capitoliul, relatau unii autori antici, a fost transformat într-o casă de toleranţă plină cu dame de companie, multe din acestea fiind soţiile şi fiicele nobililor ucişi în mod barbar de împărat. Cruzimea lui Caligula avea proporţii nebunuite, acesta violându-şi în public chiar şi surorile, Iulia Agrippina, Iulia Drusilla şi Iulia Livilla, uneori chiar pe mesele pline cu mâncare, în faţa invitaţilor.

„El a înfiinţat un templu special pentru propria lui dumnezeire, cu preoţi şi cu victime alese. În acest templu a fost ridicată, din aur, o statuie în mărime naturală a împăratului, care a fost îmbrăcată în fiecare zi în hainele pe care el însuşi le-ar fi purtat. Trăia în relaţii incestuoase cu toate surorile lui, iar la un banchet, le-a aşezat pe fiecare sub el, în timp ce a pus-o pe soţia sa deasupra. Se crede că a violat-o pe sora sa Drusilla când ea era copilă. Când ea îi devenise soţie lui Lucius Cassius Longinus, a luat-o de la el şi a tratat-o ca pe soţia lui. Când ea a murit, a decretat doliu, zile în care, sub pedeapsa capitală, nimeni nu avea voie să râdă, să se îmbăieze sau să cineze în compania unui părinte, a soţiei sau a copiilor. Pe celelelate surori nu le tratat cu aşa mare afecţiune, ci adesea le oferea ca prostituate unor favoriţi de-ai săi”, informa istoricul latin Suetonius. De asemenea, afirma Suetonius, de fiecare dată când îşi săruta soţia pe gât, îi spunea: „capul acesta frumos va cădea, doar cât aş spune un cuvânt”.

Caligula le-a ordonat călăilor săi să nu se grăbească în a aduce moartea celor executaţi. A condamnat un senator la moarte prin spintecare. Întâi i-au fost scoşi ochii, apoi organele interne, cu ajutorul unor instrumente metalice încinse. Apoi omul a fost tăiat în bucăţi. Autorii antici menţionau că împăratul nu a fost satisfăcut până când nu a văzut cum intestinele, membrele şi alte organe ale victimei nu au fost târâte pe străzi. Despre Caligula unii autori antici susţineau că adesea ordona decapitarea unor persoane din dorinţa de a se amuza, iar crimele aveau loc în faţa lui, în timp ce acesta se ospăta.

Împăratul incestuos

Împăratul Nero obişnuia să abuzeze bărbaţi şi femei. Pe un tânăr numit Sporus l-a castrat, în dorinţa de a-l transforma în femeie, afirma istoricul Suetonius. L-a luat apoi de soţie, iar romanii îl puteau vedea pe împărat arătându-şi tandreţea în public faţă de el. Iulia Agrippina, mama adoptivă a împăratului Nero, a devenit celebră şi pentru relaţia incestuasă pe care a avut-o cu fiul său, în dorinţa de a acapara puterea asupra Imperiul Roman.

Potrivit unor istorici, relaţiile sexuale dintre cei doi erau cunoscute de cetăţenii Romei. Mama şi fiul ei nu se ascundeau nici atunci când erau plimbaţi cu lectica pe străzile oraşului. Agrippina a sfârşit însă în urma unui complot pus la cale de Nero, când ea s-a opus uneia din aventurile lui. Împăratul a ordonat uciderea mamei sale vitrege, iar potrivit mărturiilor unor autori antici, a fost cel care, găsindu-i trupul fără suflare, şi-a luat adio de la ea sărutându-i sânii. Ca să fie sigur de moartea Agrippinei, Nero s-ar fi dus să-i vadă cadavrul — „şi dezvelind-o, o privi peste tot şi cercetându-i rănile, pronunţă în fine o vorbă mult mai nelegiuită decât însuşi omorul, căci zise «nu ştiam că am o mamă aşa de frumoasă»”, informa istoricul roman Dio Cassius.

Suetonius relata că una dintre plăcerile perverse ale lui Nero a fost cea de a se îmbrăca în pielea unui animal sălbatic şi a se închide într-o cuşcă cu victimele sale, care erau legate de un stâlp şi pe
care le devora, imitând animale. De asemenea, a luat un bărbat de soţ, în faţa căruia se comporta ca o femeie. Împăratul Nero se desfăta, potrivit unor istorici, cu îngroparea oamenilor de vii, iar victimele sale erau deseori fecioarele din temple care îşi încălcau jurămintele de castitate. Nero ar fi fost cel care, după violarea unei preotese, a pedepsit-o îngropând-o într-o peşteră şi lăsând-o să moară de foame. Deseori, în vremea împăratului roman, condamnaţii erau siliţi să îşi sape singuri gropile în care urmau să fi aruncaţi. Uneori se aşeza un ţăruş în groapă, în care acuzaţii erau împlântaţi.

Împăraţii anti-creştini

Domiţian a condus Imperiul Roman la sfârşitul primului secol după Hristos şi a fost acuzat de persecuţii în masă ale creştinilor şi evreilor. A fost acuzat, de asemenea, că ar fi executat numeroşi politicieni şi oameni proeminenţi ai Romei. Domiţian a sfârşit înjunghiat în urma unui complot la palat. Alţi autori susţin că Domiţian a cerut ca oamenii să-l venereze ca Dominus et Deus (Domn şi Mântuitor). Dădea frecvent spectacole magnifice şi costisitoare, în amfiteatrele şi circurile din Roma. Prin jocurile sale, în care erau aduşi să lupte gladiatori şi animale sălbatice, unele sfârşite în masacre, încerca să îşi atragă popularitatea în rândul maselor.

Septimius Severus a domnit între anii 193 – 211. Unii autori susţin că ar fi executat între 1.000 şi 3.000 de creştini şi evrei, cărora le dădea şansa de nu fi decapitaţi sau crucificaţi punându-i să blesteme pe Iisus sau pe Dumnezeu. Alţi istorici l-au descris ca neavând niciu respect pentru altceva decât armata sa, singura care l-ar fi putut înlătura de la conducerea Romei. Septimius Sever a persecutat numeroşi creştini pentru refuzul lor de a sluji în armata romană. Ar fi reuşit să stabilizeze Imperiul prin teama pe care o impunea supuşilor săi.  

Maximinus Thrax

Uriaşul Maximinus Tracul a domnit la începutul secolului al treilea şi s-ar fi remarcat printr-o înfăţişare înspăimântătoare, potrivit unor autori antici. Pentru că nu avea încredere în nimeni şi-a ucis câteva zeci din prietenii, binefăcătorii şi sfătuitorii săi. Însă din dorinţa de a fi pe placul oamenilor a început campanii de cucerire costisitoare, asupra unor popoare care nu reprezentau nicio ameninţare pentru Roma. Armatele sale ar fi ajuns şi pe teritorul locuit de dacii liberi. Maximinus a murit înjunghiat în spate de garda sa pretoriană şi apoi decapitat de fiul şi sfătuitorii săi, iar bucăţi din trupul său au fost împrăştiate în Roma. „Caracterul său a fost in mod firesc barbar, ca şi rasa lui barbară. El a moştenit dispoziţia brutală a conaţionalilor săi şi a intenţionat să-si securizeze poziţia sa imperială prin acte de cruzime, temându-se că va deveni un obiect de dispreţ al Senatului şi al poporului, care ar putea fi conştienti de originea lui umilă, in loc să fie impresionati de onoarea câştigată”, relata istoricul latin Herodian.

Diocleţian şi martirii

Diocleţian a rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari prigonitori ai creştinilor. A decis eliminarea drepturilor acestora până când se converteau la religia romanilor. Din anul 303 până în anul 311, peste 3.000 de creştini au murit ca martiri din ordinul lui Diocleţian. La început, erau doar trimişi în închisoare, însă treptat, cei care nu renunţau la creştinism erau crucificaţi sau decapitaţi. Mulţi dintre ei erau torturaţi sau aruncaţi în arene pentru a fi ucişi de gladiatori sau de fiare. Bisericile creştinilor erau distruse sau arse din temelii, în vremea sa. O relatare din vremea sa vorbeşte despre moartea Sfîntului Sebastian, fost ofiţer al armatei Imperiului Roman din vremea împăratului Diocleţian. Acuzat de trădare pentru că ar fi convertit soldaţi la creştinism, a fost condamnat la moarte. A supravieţuit săgeţilor trase de soldaţii puşi să îl execute, deşi vârfurile acestora i-au străpuns trupul. Dicoleţian a decis din nou uciderea sa, prin lovituri de măciucă. Trupul martirului a fost aruncat apoi în canalizarea oraşului, însă a fost recuperat de o femeie pe nume Lucina, căreia i-ar fi apărut într-o viziune, şi depus în catacombele din locul unde urma să fie ridicată o biserică.


Vă recomandăm şi:

Metodele odioase de tortură folosite de romani: oameni îndesaţi în trupul măgarilor, fecioare violate de gladiatori, şobolani „dresaţi” să devoreze victimele

Numeroase metode de tortură amintite de-a lungul timpului, care au înfiorat prin atrocităţile provocate, îşi au origini în lumea romană. Unii dintre împăraţii romani s-au desfătat din durerea în care victimele lor îşi întâlneau moartea, potrivit autorilor antici, iar plăcerile sadice ale elitelor Romei au dat naştere unor forme de torturi cu totul ieşite din comun.

Cele mai ciudate relatări despre viaţa în Roma Antică: prinţesa nimfomană, împăratul care a atins culmea depravării şi creştinii bănuiţi de canibalism

O serie de mărturii istorice prezintă viaţa cotidiană şi obiceiurile locuitorilor Romei Antice într-un mod cu totul ieşit din comun. Printre ciudăţeniile romanilor se numărau credinţa că sângele gladiatorilor ucişi putea trata epilepsia, precum şi excesele pe care le făceau în timpul banchetelor fastuoase.

Agatârşii, tribul misterios al Daciei în care nevestele erau împărţite frăţeşte. Bărbaţii se împodobeau cu aur, îşi tatuau chipul şi mădularele

Agatârşii au locuit pe actualul teritoriu al Transilvaniei în urmă cu 2.500 de ani, potrivit istoricilor, iar autorii antici au descris obiceiurile neobişnuite ai celor consideraţi strămoşi ai dacilor. Agatârşii, tatuaţi, vopsiţi şi împodobiţi cu aur, îşi luau mai multe neveste pe care le împărţeau între ei, îşi cântau legile şi îi venerau pe Apollo şi Dionis.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite