Cumplita mărturie a cronicarului sirian ajuns în Moldova secolului XVII: „Groaza ne-a copleşit, căci locuitorii ţării s-au schimbat cu toţii în tâlhari răzvrătiţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Lupu, domnitorul care i-a primit pe călătorii străini la curtea domnească.
Vasile Lupu, domnitorul care i-a primit pe călătorii străini la curtea domnească.

Paul de Alep, un cleric sirian care a călătorit la mijlocul secolului al XVII-lea în Ţara Românească şi Moldova, a oferit una dintre cele mai faimoase descrieri ale obiceiurilor şi firii oamenilor care populau cele două ţinuturi. Cronicarul l-a însoţit pe patriarhul Antiohiei într-o călătorie de şase ani în Europa, iar în lunile petrecute în Moldova a trecut prin momente îngrozitoare.

Paul de Alep (1627 – 1669), cronicar şi cleric ortodox sirian din secolul al XVII-lea, a călătorit în Moldova şi Ţara Românească în 1653 şi 1654, într-o perioadă extrem de tulbure pentru români, care a coincis cu ultimii ani de domnie ai domnitorilor Vasile Lupu (în Moldova) şi Matei Basarab (în Ţara Românească).

Arhidiaconul Paul de Alep l-a însoţit pe tatăl său, Macarie Zaim, patriarhul Antiohiei, în Ţările Române. A relatat apoi, în jurnalul său de călătorie publicat în 1656 despre aventurile prin care a trecut, în vremea în care Moldova era sfâşiată de confruntări interne pentru domnie.

La începutul anului 1653, clericul sirian a ajuns în Moldova, la curtea domnească din Iaşi, alături de patriarh. Cei doi au fost primiţi de domnitorul Vasile Lupu.I-au adus daruri din Siria şi i-au oferit moaşte. 

„Domnul nostru patriarh i-a dat un dar de preţ, falca de jos a Sfântului Vasile cel Mare, care era galbenă, tare şi strălucea ca aurul, şi avea o mireasmă mai îmbătătoare decât chihlimbarul. Dinţii şi măselele rămăseseră prinse fără să se clatine. Noi am căpătat cu greu aceste moaşte la Constantinopol. Am cumpărat-o cu drahme de aur, precum am cumpărat şi altele în diferite locuri, împreună cu obiecte vrednice de cinstire, relicve ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, moaşte ale sfinţilor şi vestiţilor apostoli, căci se poate găsi orice în regina oraşelor”, relata Paul de Alep, potrivit autorilor volumului VI, din seria „Călători străini în Ţările Române” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976).

A dăruit domnitorului ţăndări din crucea lui IIsus
Călătorul din Alep enumera odoarele pe care le cumpărase cu aur din Constantinopol şi le adusese cu el: „puţin untdelemn izvorât din trupul Sf. Dimitrie, puţin sânge al Sfântului Gheorghe, o fărâmă din fruntea Sf. Apostol Filip, vertebrele martirei Anastasia, care a scăpat pe oameni de vrăjitorie, o măsea a martirului Hermolaos, degetul Sf. Auxenţiu, unul dintre cei cinci însoţitori, falca sfântului Vasile cel mare, o parte de untdelemn din trupul Sfântului Antonie cel mare şi din sângele lui Anastasie persanul, o bucată din fruntea Sf. Chiprian şi a martirei Paraschiva, o coastă de la cei 40 e mucenici, un deget al arhidicaonului Ştefan, un deget al Sf. Teodor Stratilat, sânge al Sf Blasiu, episcop de Sebastea şi al martirului Eustaţiu, un deget al martirului Mamas, câteva bucăţi de piatră de la Golgota cea sfântă, înroşite cu sângele lui Iisus Hristos, câteva ţăndări din lemnul adevăratei cruci, de culoare neagră ca abanosul. Erau închise într-o cutie rotundă, sculptată cu măiestrie, aşezată într-o pungă roşie trandafirie. Când a văzut-o domnul Moldovei a rămas foarte mirat şi apoi s-a bucurat nespus de mult când i-a spus domnul nostru patriarh: aceasta este dată în numele tău şi ea să te aibă în pază”, scria Paul de Alep, potrivit autorilor volumului VI, din seria „Călători străini în Ţările Române” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976).

sec iasi

Arhidiaconul a rămas impresionat de purtarea aleasă a domnitorului şi de erudiţia acestuia, însă a descris locuitorii Moldovei, pe cei din afara oraşelor, în nuanţe sumbre.

„Nu postesc, nici nu se roagă, nu au religie, sunt creştini doar cu numele. Preoţii lor sunt cei dintâi care îşi încep ziua la crâşmă. E ceea ce am văzut în Ţara Moldovei. Cât despre Ţara Românească, domnul să dea viaţă locuitorilor ei pentru evlavia şi cumpătarea lor”, afirma călătorul.

Cum erau condamnaţi tâlharii
Paul de Alep afirma că în timpul domniei de aproape 23 de ani a lui Vasile Lupu au fost condamnaţi la la moarte peste 14.000 de hoţi, potrivit condicilor de judecată. „Să se ştie că măria sa, domnul Vasile, ţinea divan în fiecare zi, dar cel de sâmbătă era pentru judecarea tâlharilor. El osândea pe unii la moarte şi la slobozie pe alţii, căci Dumnezeu cel Prea-Înalt nu a creat pe suprafaţa pământului un popor mai rău ca acela din Moldova: toţi locuitorii sunt hoţi şi ucigaşi”, scria clericul.

"El nu osândea la moarte pe un vinovat de la prima sa crimă. Mai întâi punea să-l bată şi să-l însemne cu fierul roşu, făcea cunoscut în mod public crima lui, apoi îl slobozea. Pentru a doua faptă, punea să i se taie o ureche. A treia oară, cealaltă ureche. A patra oară punea să îl execute”, adăuga Paul de Alep, în jurnalul său de călătorie. Afirmaţiile sale sunt considerate exagerate de unii istorici.

Călătorul se arăta uimit de numărul mare al infracţiunilor, la care participau chiar şi feţele bisericeşti. „Noi am văzut la ei un lucru de care să ne ferească Dumnezeu: preoţii lor erau şefi de bandă. Cu toate acestea, domnul tot nu o scotea la capăt. Cât despre femeile şi fetele lor, ele sunt lipsite cu totul de sfială şi de cinste. El, domnul, obosise tăindu-le nasul, făcând cunoscut în mod public crimele lor şi înecându-le cu miile, totuşi a rămas neputincios”, scria Paul de Alep în jurnalul său de călătorie. Cei care furau din avutul bisericii şi cei acuzaţi de infracţiuni grave erau condamnaţi la moarte fără a mai primi pedepse graduale.

O relatare aparte din jurnalul celericului îl are în prim-plan pe un nepot al domnitorului, căruia nu îi menţiona numele.

„Acesta stricase patru mii de fete, iar când părinţii lor se plângeau împotriva lui, nu puteau să-l dovedească vinovat, pentru că el pătrundea pe neaşteptate prin case, lua fetele cu de-a sila şi altele la fel. Timp de trei ani, el a folosit numai vicleşuguri tainice pentru a-şi atinge ţelul, prin uneltiri chiar la Istambul şi turcilor nu le-a plăcut asceasta”, afirma Paul de Alep.

Treptat, datorită asprimii cu care au fost pedepsiţi răufăcătorii, numărul infracţiunilor s-a redus în Moldova. Potrivit clericului, în timpul domniei lui Vasile Lupu, ca urmare a asprimii şi cruzimii cu care erau aplicate legile, femeile puteau purta salbe de galbeni şi puteau merge oriunde voiau, fără teamă.

Prins în toiul luptelor pentru domnie

În aprilie 1653, Vasile Lupu a fost nevoit să fugă în exil, pentru a nu fi ucis, în urma complotului boierilor, sprijiniţi de principele Transilvaniei, Gheorghe Rackoczi al doilea, şi de voievodul Ţării Româneşti, Matei Basarab. Panica s-a instaurat în Moldova, relata clericul.

„Îndată după plecarea leului, adică a domnului, groaza şi înfiorarea au cuprins populaţia oraşului, căci locuitorii ţării s-au schimbat toţi în tâlhari răzvrătiţi. Toţi negustorii şi orăşenii s-au adunat şi şi-au dus lucrurile la mănăstiri. S-au întărit acolo, făcând baricade de trăsuri în jurul fiecărei mănăstiri. O mare spaimă domnea printre ei şi noi o împărtăşeam, căci în toată viaţa noastră nu fusesem martori la astfel de întâmplări. Şi în timpul acesta au încetat rugăciunile şi liturghiile căci bisericile şi altarele erau pline de mărfuri şi provizii, fiind ticsite până la bolţi”, afirma Paul de Alep, nevoit să rămână refugiat într- mănăstire de lângă Iaşi.

Complotul a adus în fruntea ţării, pentru un timp scurt, pe Ioan Gheorghe Ştefan.

Haosul instaurat în Moldova

„În ajunul duminicii Floriilor a ajuns voievod. Cu toţii au îngenunchiat înaintea lui. Îl urau pe Vasile Lupu pentru că era fiu de grec", scria Paul de Alep.

După Paşte, Vasile Lupu s-a întors în Moldova cu o oaste de 40.000 de cazaci şi tătari, cu care l-a alungat pe Ştefan şi a ocupat Iaşiul în care se aflau şi cei doi clerici. Sirianul a fost martor al crimelor comise de cazacii care au prădat bisericile şi au participat la represalii împotriva populaţiei.

„În acest timp, turcii şi evreii au început să tremure în faţa cazacilor, care îi jefuiau şi îi supuneau la cazne neînchipuite. Cât despre moldoveni, a fost şi mai rău. Iar evreii erau puşi în lanţuri şi schingiuiţi în toate nopţile ca să se boteze şi să-şi mărturisească averile. Sufletele noastre erau copleşite de mâhnire auzind plânsetele copiilor şi pruncilor lor”, scria Paul de Alep.

Două săptămâni mai târziu, în 17 mai 1653, Vasile Lupu a fost înfrânt de armata domnitorului Matei Basarab şi nevoit să plece din nou în exil, ajungând în final la Constantinopol. Jafurile au continuat în Moldova.

paul alep

„S-a reînnoit pentru noi mâhnirea şi spaima, căci ungurii au venit îndată la Iaşi şi au jefuit tot ce au găsit în afara mănăstirilor. Ne-a cuprins o mare spaimă, astfel că nu puteam dormi noaptea, iar în timpul zilei ne adăposteam în clopotniţe. Moldovenii s-au răzbunat împotriva duşmanilor lor grecii, care au ajuns în stare jalnică. Li s-au luat toate bunurile, zilnic îi puneau la tot soiul de umilinţe: au ajuns să îi înjunghie cu săbiile pe străzi, să le taie urechile şi să-i bată în văzul tuturor. Groaza cumplită îi cuprinsese pe toţi”, arăta Paul de Alep.

„Frica de grozăviile care s-au abătut asupra noastră ar fi albit părul pruncilor. Nouă ne-au pricinuit boli grele, care constau din friguri, alternând cu fierbinţeli. Nu aveam putere nici să mergem în ţara cazacilor, nici să ne întoarcem, căci toţi locuitorii ţării sunt hoţi şi tâlhari şi toţi fugarii erau ucişi pe drumurile mari, astfel că până şi caravanele de greci care fugeau erau atacate, măcelărite şi jefuite”, scria Paul de Alep, potrivit autorilor volumului VI, din seria „Călători străini în Ţările Române” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976).

Şi-au găsit linişta în Ţara Românească

În cele din urmă, în toamna anului 1653, patriarhul Antiohiei şi însoţitorul său au ajuns în Ţara Românească, scăpând pentru o vreme de nenorocirile petrecute în Moldova.

„Creştinii din Ţara Românească sunt foarte evlavioşi şi foarte darnici. Îi iubesc pe străini, nu ca în Ţara Moldovei. Atunci când patriarhul intra la aceştia din urmă, nimeni nu se oprea înaintea lui şi nu îi dădea nici măcar o bucată de pâine”, scria Paul de Alep. Clericul se arăta uimit de mulţimea ostaşilor din Ţara Românească, de diferite neamuri, dar şi de comportamentul lor. „Deşi aici sunt mii de cârciumi unde se vinde vin, rachiu, bragă şi alte băuturi şi deşi toţi beau, totuşi nu am văzut pe nimeni beat, nici un rănit sau ucis, nici care să fi făcut vreo faptă rea, ci toţi erau liniştiţi, tăcuţi şi în toate minţile”, afirma sirianul.

Arhidiaconul sirian relata în jurnalul său de călătorie despre solemnitatea şi bucuria publică a românilor, de sărbători. „Să se ştie că toţi locuitorii din Ţara Românească sunt foarte evlavioşi şi supuşi. Ei se tem foarte mult de afurisenie, mai ales marii dregători. Cred că afurisenia e un foc. Am băgat de seamă că în Ţara Românească, în timpul marilor posturi, locuitorii se opresc de la mâncarea cărnii şi aleargă grămadă să cumpere peşte îngheţat, tare ca lemnul în acest anotimp şi foarte scump”, scria Paul de Alep.

Călătorul arab se arăta impresionat şi de femeile din Ţara Românească. „Se ştie că fetele şi tinerele din Ţara Românească sunt caste, neprihănite şi virtuoase. Dacă vreo faptă de ruşine ajunge să fie cunoscută, bărbaţii sunt condamnaţi la închisoare pe veci, în ocne, de unde nu este scăpare, iar femeile sunt condamnate să fie înecate”, afirma autorul, citat în volumul „Călători străini despre Ţările Române”.


Vă recomandăm şi:

Blestemul frumoasei Beatrice, ultima prinţesă a Corvinilor şi cea mai bogată femeie din Transilvania medievală: şi-a văzut soţul ucis şi copiii otrăviţi

Beatrice de Frangepan a fost considerată una dintre cele mai frumoase şi bogate prinţese din Regatul Ungar. În ciuda frumuseţii cu care a fost binecuvântată, viaţa moştenitoarei Castelului Corvinilor a fost o înşiruire de drame care au culminat cu moartea soţului ei şi a celor doi copii, ultimii urmaşi ai familei Corvinilor.

Oraşele noastre, acum patru secole, văzute de un turc: cum erau prostituatele din Iaşi şi de ce bucureştenii purtau cruci de aur

Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.

De ce erau interzise slujbele în Biserica lui Matia Corvin din Hunedoara şi legătura cu ciudatul principe Rakoczi I

Cea mai veche biserică din municipiul Hunedoara poartă hramul Sfântului Nicolae, iar potrivit istoricilor datează din vremea regelui Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara. Biserica ridicată în apropierea Castelului Corvinilor stârneşte controverse privind vechimea ei, dar şi datorită unor legende vechi.

Dragostea nebună dintre regele Ungariei şi o tânără din Ardeal - cea mai frumoasă legendă a familiei lui Ioan de Hunedoara

Contestată de istorici, legenda Corvinilor, ilustrată în trecut pe frescele din veranda Aripei Matei a castelului din Hunedoara, se numără printre cele mai cunoscute povestiri despre originea voievodului Ioan de Hunedoara. Povestea spune că Ioan (Iancu) ar fi fost, de fapt, copilul din flori al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, îndrăgostit de o româncă din zona Hunedoarei.

Cea mai cumplită poveste adevărată din Castelul Corvinilor: patimile domniţei care a sfârşit în chinuri groaznice pentru că şi-ar fi înşelat soţul, pe Ioan Torok

Cea mai înfricoşătoare poveste adevărată din istoria Castelului Corvinilor este cea a decapitării domniţei Ana (Barbara) Torok, de către soţul ei, nobilul Ioan Torok, cel care a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI. Domniţa a sfârşit torturată şi ucisă cu un piron, pentru că îşi înşelase soţul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite