Cum arătau, de fapt, marii voievozi: uriaşul Mihai Viteazul, fiorosul Vlad Ţepeş, blondul Ştefan cel Mare şi frumosul Ioan de Hunedoara

Cum arătau, de fapt, marii voievozi: uriaşul Mihai Viteazul, fiorosul Vlad Ţepeş, blondul Ştefan cel Mare şi frumosul Ioan de Hunedoara

Basarab I, Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul, în cele mai vechi ilustraţii.

Cele mai vechi descrieri şi portrete ale marilor domnitori din Transilvania, Muntenia şi Moldova sunt diferite de modul în care Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul au fost prezentaţi în mai cunoscutele reprezentări moderne. Potretele voievozilor au fost ajustate de-a lungul timpului, iar unele dintre detaliile lor au fost alterate sau omise.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Viteazul era un personaj exotic, impunător, în ciuda calviţiei sale şi a capului ţuguiat, susţin unii istorici. Ioan de Hunedoara era frumos şi avea o privire blândă, Vlad Ţepeş era scund, avea un nas acvilin şi o privire înfiorătoare, iar Ştefan cel Mare era descris fie ca un personaj care exprima seninătate, fie ca un om iute la mânie "de grabă vărsătoriu de sânge". Astfel erau descrişi şi portretizaţi cei patru mari voievozi de cronicarii vremurilor lor.

Mihai Viteazul - furios şi lat în spate

Mihai Viteazul (1558 - 1601) a fost domnitor al Ţării Româneşti şi pentru o perioadă, în 1600, conducător al Transilvaniei, Munteniei şi Moldova. În primăvara anului 1601, Mihai Viteazul ajunge la Praga, unde se înfăţişează împăratului Rudolf al doilea. Cu această ocazie, artiştii de la curtea imperială, impresionaţi de trăsăturile exotice ale voievodului român, îi realizează portetul. Figura impunătoare a lui Mihai Viteazul a fost pictată de Egidius Sadeler, iconograful împăratului Rudolf al doilea, iar pe marginea tabloului este menţionat „aetatis XLIII”, adică "în al 43-lea an al vieţii”.

Celebrul portret al voievodului muntean a fost reprodus de alţi pictori de la începutul secolului XVII. Cronicarii vremii îl descriau pe Mihai Viteazul ca fiind un om foarte hotărât şi energic. „Furios, lat în spate, înfăţişare şi statură de uriaş, ochi mari, fruntea netedă, păr cârlionţat, nas lung ascuţit, încruntat, cu barba măruntă, oacheş la faţă, bun de picior, straşnic vorbăreţ, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede şi mai adânc în vălmăşag pătrunde. Nu se rade şi nici nu se sulemeneşte. Nu cunoaşte ce-i olanda, nici parfumurile, iasomie ori vraier, nu caută patul moale. Nici nu mănâncă numai fazan”, îl descria Lope de Vega, unul dintre cei mai importanţi scriitori din istoria Spaniei. O gravură contemporană a voievodului Mihai îl înfăţişa fără căciulă, lăsând să îi fie descoperită chelia. De asemenea, craniul lui Mihai Viteazul a dat naştere controverselor, datorită formei ţuguiate.

Ştefan cel Mare - mânios, de grabu vărsătoriu de sânge

Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei timp de 47 de ani (1457 - 1504). Informaţiile documentare despre înfăţişarea sa şi despre trăsăturile sale sunt contradictorii. O miniatură din anul 1473, descoperită în anul 1881 la Mănăstirea Humor este considerată de unii dintre istorici ca portretul cel mai apropiat de realitate al voievodului. Miniatura din cartea bisericească îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare în genunchi, oferindu-i o evanghelie Maicii Domnului cu pruncul Iisus. Un alt tablou votiv al lui Ştefan cel Mare este la Mănăstirea Voroneţ.

"O figură plină, rotundă, cu fruntea largă, cu sprâncene groase, dar frumos arcuite, care străjuiesc ochii albaştri, cu nasul drept şi subţire, sub care o mustaţă deasă acoperă buza de sus, cu o barbă puţin voluntară. Acest chip, care exprimă seninătate şi blândeţe, tânăr în portretul de pe foaia din Evangheliar, mai vârstnic în pictura voroneţiană, dar viguros în ambele, este încadrat într-un şuvoi de plete blonde, care acoperă gâtul şi umerii aşa cum, şi astăzi, în regiunile de munte, unde portul nostru strămoşesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrânii satului. Pe cap, voievodul are coroana cu fleuroni, bogat împodobită cu pietre scumpe, împrumutată de înaintaşii ţării, poate de Bogdan I, din costumul ceremonial al curţii apusene”, informa istoricul medievist Ion Solcanu, în volumul "Portret în istorie, Mănăstirea Putna" (2003).

O descriere celebră a domnitorului a fost oferită de cronicarul Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei:

“Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca vazându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor”.

Vlad Ţepeş - un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi

Vlad Ţepeş (1431 - 1476)  a fost voievod al Ţării Româneşti şi una dintre personailităţile istorice implicate în luptele anti-otomane din trecutul teritoriilor române. S-au păstrat o serie de portrere ale domnitorului muntean, dar multe dintre tablourile din vremea sa, în care acesta este pictat, au avut ca scop denigrarea domnitorului. Astfel Ţepeş este ilustrat ca Pilat din Pont, care asistă la judecarea lui Iisus Hristos, ca proconsulul roman Aegeas, în timp ce ordonă şi asistă la schingiuirea Sfântului Andrei, ca unul dintre martorii crucificării lui Iisus sau în timpul unui ospăţ, înconjurat de o pădure de ţepe în care zac trupurile duşmanilor săi. Povestirile contemporane lui Vlad Ţepeş îi descriu cruzimea şi aplecarea spre sadism.

Într-un manuscris din anul 1473, din vremea în care domnitorul era deţinut la Vişegrad (Vaticani Latini MS 6029, Biblioteca Apostolica Vaticana), Vlad Ţepeş era descris astfel:

„Pe tiranul acestora Dracul, nume cu care ei numesc diavolul, l-am văzut captiv, pe când îndeplineam funcţia de legat al papei Pius al II-lea pe lângă regele hunilor; nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişarea crudă şi înfiorătoare, cu nasul mare şi acvilin, nările umflate, faţa subţire şi palidă, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi şi larg deschişi, iar spâncenele, negre şi stufoase, îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia erau rase, cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau plete negre şi încârlionţate”, informează cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorie povestită.

Ioan de Hunedoara - frumos, cu părul castaniu

Ioan de Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei, guvernator şi mare căpitan de oşti al Ungarei şi a rămas în istoria Europei drept unul dintre cei mai importanţi voievozi români. Portretele contemporane ale voievodului sunt rare. „Când este vorba despre a inspira vreun creator contemporan, portretul lui Ioan de Hunedoara este raportat exclusiv la una dintre imaginile incunabulului de Augsburg, în care s-a tipărit Chronica Hungarorum a lui Thuroczy. Cealaltă imagine a eroului îl prezintă „mascat” de-a dreptul, sub coiful de tip „Schaller”, la care nici măcar nu se distinge prea clar dacă are sau nu viziera ridicată ori ar fi avut-o vreodată. Lui Ioan de Hunedoara i se văd efectiv numai ochii”, informează cercetătorul Gelu Munteanu, potrivit medievistica.ro. Cele mai cunoscute dintre reprezentările lui Ioan de Hunedoara au fost realizate în secolul XIX şi reprezintă ilustrări fanteziste. Unii istorici îl descriau pe Ioan de Hunedoara ca fiind un om de înălţime mijlocie, bine legat, cu gât puternic, cu un păr castaniu sclipitor, ochii mari, faţa rumenă, cu un aer de seriozitate în ţinută.

„A fost bărbat frumos, de statură mijlocie, cap mare, cu păr lung, castaniu, ochi mari, cu privire blândă, faţa frumoasă trăgea în gălberie palidă, înfăţişarea maiestuoasă, cu umeri laţi, curajos, avea corp puternic”, îl descria cronicarul Antonio Bonfinius, contemporan lui Ioan de Hunedoara.

Era un om puternic, pentru care meseria armelor era totul în viaţă, afirma istoricul Camil Mureşanu. „El era bărbatul cel mai drept, care în orice bătălie era povăţuitorul cel mai tare şi cel mai viteaz, pentru că cu puţine oşti, dar cu mai mare inimă şi înţelepciune şi prin bărbăţia ostaşilor săi, peste aşteptarea tuturor, fară de vreun ajutor străini timp îndelungat a purtat război cu turcii”, informa Cronica lui Şincai, în 1444.


Vă recomandăm şi:

Matia Corvin, regele maghiar care l-a ţinut prizonier pe Ţepeş. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otrăvit

Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Blestemul Huniazilor: morţile învăluite în mister care au măcinat puternica familie a Transilvaniei medievale

Ioan de Hunedoara a murit de ciumă, la scurt timp după ce îi alungase pe turci de la porţile Belgradului. Matia, fiul său devenit rege al Ungariei, a murit intoxicat de plumb, iar fratele său mai mare Ladislau a fost decapitat. Şirul de tragedii neaşteptate, unele inexplicabile, din familia Huniazilor au curmat devreme istoria unei familii puternice, care a dominat Transilvania în secolul XV.


 

citeste totul despre: