CAMPANIE România lucrului prost făcut: clădirea-mamut abandonată după ce s-au cheltuit milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai înaltă clădire din Deva a rămas părăsită, deşi de-a lungul ultimelor două decenii autorităţile judeţului au cheltuit 7 milioane de euro cu construcţia ei. Investiţia plănuită în primii ani după Revoluţia din 1989 s-a derulat între anii 1995 şi 2007, iar „Adevărul“ vă spune povestea ei, în cadrul Campaniei „România lucrului prost făcut“.

Cel puţin 7 milioane de euro au fost investiţi de-a lungul timpului în cea mai înaltă clădire din Deva, care a fost, însă, lăsată neterminată. Cei care ajung în centrul civic al reşedinţei de judeţ pot vedea o clădire de peste 14 etaje, cu ferestre termopan tip oglindă, însă cu aspect neîngrijit, a cărei unică utilitate a rămas până în prezent cea de suport al releelor de telefonie şi al câtorva antene.

Complexul este format din patru corpuri, dintre care unul funcţionează ca sediu al unei bănci, iar celelalte trei, a căror suprafaţă însumează peste 14.000 de metri pătraţi, sunt pustii. Câteva garduri de sârmă şi tablă ruginite înconjoară „Palatul Administrativ a judeţuui Hunedoara“ şi îi dau aspectul unui şantier în activitate, însă din 2007 niciun muncitor n-a mai fost văzut lucrând în curtea celebrului imobil. „Este un colos inutil, pe care doar termopanele şi înălţimea îl scot în evidenţă“, concluzionează Maria, o pensionară care locuieşte în blocul turn din vecinătate. Devenii s-au obişnuit cu turnul-fantomă din centrul oraşului, iar promisiunile autorităţilor cu privire la soarta acestuia nu îi mai impresionează.

Un deceniu de construcţii degeaba

Istoria primului mare proiect de infrastructură din Deva anilor 1990 a început printr-un demers al Consiliului Judeţean Hunedoara, căruia i s-au alăturat mai multe instituţii publice locale. Proiectul palatului a fost rodul unei asocieri iniţiate în 1992 de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, împreună cu Primăria Deva, Direcţia de finanţe publice, Direcţia de Statistică, Prefectura Hunedoara şi, doar până în anul 1998, o bancă.

În anul 1995 a fost aşezată piatra de temelie a viitorului complex care urma, potrivit iniţiatorilor săi, să eclipseze frumoasa clădire a Palatului Prefecturii din Deva, afată în centrul istoric al municipiului, la poalele cetăţii. Timp de aproape zece ani, lucrările s-au derulat cu mici întreruperi, însă asocierea s-a dovedit una păguboasă, instituţiile pubice, reprezentând ministere diferite, neputându-se pune de acord asupra finanţării investiţiei.

Totuşi, până în 2007, când autorităţile au decis încetarea definitivă a lucrărilor şi încercarea de a vinde imobilul Ministerului de Finanţe, au fost cheltuiţi cu palatul circa şapte milioane de euro. În 2007, valoarea de piaţă a Palatului Administrativ, conform informării Consiliului Judeţean Hunedoara, era estimată la 7,3 milioane de euro. Construcţia era finalizată „la roşu“, însă autorităţile judeţului nu mai aveau fonduri pentru continuarea investiţiei. „Dacă ar fi să-l finalizăm ar trebui să suplimentăm fondurile cu dublul valorii lui. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu au fost proiectate o serie de dotări si facilităţi cum ar fi instalaţia de încălzire“, declara în 2007 Mircea Moloţ, fostul preşedinte al CJ Hunedoara, în cadrul şedinţei în care a fost aprobată sistarea definitivă a execuţiei şi valorificarea prin vânzare a palatului, către Ministerul Finanţelor. Consiliul Judeţean Hunedoara, care deţine cea mai mare suprafaţă a clădrii, un corp de 11.000 de metri pătraţi, se arăta dispus să o vândă cu aproximativ şase milioane de euro, dar tranzacţia nu a fost posibilă, în urma opoziţiei partenerilor din administraţia locală a Devei, care motivau că Primăria are nevoie de spaţii de birouri.

În anii următori, autorităţile au abandonat investiţia ajunsă la final, alocând doar fonduri pentru paza şi conservarea ei. Şi aceasta chiar dacă au continuat să promită darea Palatului administrativ în folosinţă. În 2017, la 25 de ani de la iniţierea proiectului, complexul este, potrivit Consiliului Judeţean Hunedoara, finalizat ca structură 100 la sută la toate corpurile sale, însă ca finisaje 100 la sută doar la Corpul D, finisajele la celelalte trei corpuri ale clădirii fiind realizate între 30 şi 80 la sută. Chiar şi neterminat, Palatul din centrul Devei impresionează prin înălţimea sa de 40 de metri, însă cei care trec prin faţa lui găsesc aici un edificiu părăsit, cu geamuri sparte, cu o curte acoperită de buruieni şi de resturi de materiale de construcţii.

Planurile Primăriei Deva

În 2013, Primăria Deva, care deţine un corp de cădire cu suprafaţă de 2.600 de metri pătraţi, anunţa că va finaliza lucrările la clădirea pe care o deţine în cadru complexului. Aici urma să fie mutate mai multe birouri. Până în prezent, proiectul nu s-a concretizat. La începutul acestui an, primarul Mircia Muntean a venit cu o nouă idee: anunţa că intenţionează să transforme cădirea într-una de locuinţe de serviciu pentru funcţionari, însă doar dacă va ajunge la un acord cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara şi ai Prefecturii Hunedoara, co-proprietari ai imobilului.

CJ vrea sediu de bibliotecă

Consiliul Judeţean Hunedoara a plănuit în ultimii trei ani finalizarea investiţiei la corpul B al Palatului Administrativ, cu o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi, ce urma să devină sediu al bibliotecii judeţene. Proiectul a fost sistat. „Consiliul Judeţean Hunedoara are elaborată o documentaţie tehnico-economică pentru amenajare Sediu Biblioteca Judeţeană «Ovid Densuşianu» din Deva în corpul B al Palatului Administrativ al Judeţului Hunedoara. În anul 2017 nu au fost alocate fonduri pentru continuarea investiţiei“, a decarat Cristian Gros, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Hunedoara.

În lipsa fondurilor de la bugetul local al Devei şi al judeţului, un fost senator a cerut sprijin guvernamental pentru finalizarea şi conservarea investiţiei. „Palatul administrativ străjuieşte în centrul Devei, cu 10 etaje pompoase, construcţia fiind anvelopată în plăci de marmură. Nici nu are rost să căutăm de ce nu se mai termină, de ce a ajuns în halul acesta. Interiorul clădirii este jale, betonul şi fierul beton din grinzi şi pereţi sunt într-o stare de maximă degradare, de ţi-e teamă să mergi înăuntru pentru a vedea starea clădirii“, l-a descris fostul senator Dorin Păran, într-o petiţie adresată, anul trecut, fostului premier Dacian Cioloş. Premierul a răspuns atunci că Palatul Administrativ nu poate intra nici în conservare, atâta timp cât co-proprietarii lui actuali, CJ Hunedoara, Prefectura Hunedoara şi Primăria Deva, nu s-au pus de acord asupra situaţiei clădirii.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite