Cei mai temuţi interlopi din zona Ardealului s-au aliat în ultimii ani pentru a pune bazele unei reţele de crimă organizată care se ocupa cu furtul de utilaje agricole. Din 2008 şi până în prezent, gruparea formată din aproximativ 50 de persoane, susţin reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a produs pagube de peste patru milioane de euro, în urma a numeroase infracţiuni comise pe teritoriul Franţei, Ungariei, Italiei şi Greciei.

Descinderi DIICOT: Peste 30 de persoane învinuite pentru trafic de utilaje furate din Occident, în valoare de patru milioane de euro

Mandate de arestare în lipsă

În această după-amiază, procurorii au cerut arestarea a 14 persoane, suspectate că fac parte din reţeaua traficanţilor de utilaje furate din UE. Cinci dintre aceştia sunt deocamdată de negăsit, pe numele lor anchetatorii solicitând arestarea  preventivă în lipsă.

Trafic cu ouă de dinozaur şi carapace de broască preistorică, furate din siturile paleontologice

Audieri tensionate la Judecătoria Deva, în procesul pentru traficul comorilor dacice

Între presupuşii traficanţi pentru care DIICOT a solicitat tribunalului arestarea se numără: Dumitru Albu, Dănuţ Băndilă, Toma Jelea, Călin Boier, Corneliu Kaiser, Ionel Niţă, Viorel Onea, Cristian Oprea, Iulian Pascu şi Ştefan Rus.
„Sunt acuzaţi în principal de infracţiuni de crimă organizată, furt calificat, infracţiuni de fals, uz de fals”, a precizat comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Alba, cel care a coordonat acţiunile de anihilare a reţelei.

Sentinţă finală în dosarul interlopilor cu epoleţi: „Spumă şi Bibanul” au intrat la apă

Ţepe de milioane de euro, date de „boschetari” puşi în fruntea firmelor controlate de o grupare româno-arabă

JUSTIŢIE: Dosarele celor mai temuţi interlopi hunedoreni au fost trase pe linie moartă

Furate „la cheie”
Membrii reţelei de crimă organizată au reuşit să fure peste 50 de tractoare, excavatoare şi combine agricole din fermele occidentalilor. „Autovehiculele erau sustrase cu ajutorul unor chei potrivite, pe timp de noapte, apoi erau încărcate în camioane. Ulterior, maşinăriilor le erau întocmite documente false şi erau introduse în România. Aici, membrii grupării se ocupau de falsificarea seriilor lor, iar apoi utilajele erau vândute pe sume mult mai mici decât valorau”, a precizat comisarul şef Traian Berbeceanu.

Tukacs, eliberat din arest

Timp de aproape trei ani, interlopii au făcut bani, reuşind în acelaşi timp să înşele vigelenţa autorităţilor în ciuda opulenţei pe care o afişau şi a scandalurilor provocate pentru care s-au ales cu dosare penale.

Doru Tukacs, unul dintre liderii grupării, arestat în ianuarie pentru participarea la infracţiunile de crimă organizată, este considerat cel mai temut interlop din Satu Mare. Bărbatul cercetat pentru acte de violenţă, ucidere din culpă, şantaj, contrabandă cu ţigări şi chiar un viol comis în Ungaria, a fost eliberat după două luni de arest preventiv în acest dosar, de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia.

Dosare penale şi condamnări

Andrei Dărămuş, fost campion de sporturi de full-contact, şi el arestat în luna ianuarie în acest dosar, este cunoscut ca unul dintre liderii lumii interlope din Alba Iulia. A fost implicat în mai multe infracţiuni cu violenţă, care s-au soldat cu dosare penale.

Cristian Oprea, propus astăzi pentru arestare, a fost condamnat recent la o  pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de migranţi. Oprea s-a întors special din Spania pentru a ajuta mai mulţi migranţi domninicani, în schimbul unor sume de bani, să treacă ilegal frontiera spre Spaţiul Schengen.Cercetat în mai multe dosare penale este şi Viorel Onea, pentru acte de violenţă, dar şi alţi tineri cunoscuţi în urma scandalurilor în care au fost implicaţi. 

Furturile de utilaje, profitabile pentru lumea interlopă
Afacerile ilegale cu utilaje furate le-au adus grupărilor de crimă organizată milioane de euro. Într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului hunedoara, 19 persoane, români şi sirieni, printre care şi deveanul Bogdănel Niţu, au fost trimise în instanţă pentru infracţiuni similare. Reţeaua a fost acuzată că a produs un prejudiciu de aproximativ un milion de euro, după ce achiziţiona în leasing prin unele firme fantomă maşini de tonaj, pe care le dezmembra şi le vindea ilegal în afara ţării.