În semn de protest faţă de reducerea pensiilor, foştii mineri renunţă la cetăţenie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un demers halucinant este pe cale să fie pus la punct printre pensionarii Văii Jiului. În semn de protest faţă de reducerea pensiilor, foştii mineri vor să renunţe la cetăţenia română.

Aproape 1.000 de mineri pensionari din Valea Jiului, afiliaţi la Liga Pensionarilor Mineri, ameninţă că vor renunţa la cetăţenia română în semn de protest faţă de reducerea pensiilor.

Reprezentanţii foştilor mineri afirmă că privesc acest gest ca fiind ultima lor soluţie de a atrage atenţia întregii lumi asupra măsurilor impuse de Guvern. „Am tot protestat şi nu am avut niciun efect. În şedinţele noastre am discutat această formă de protest extremă, de a renunţa la cetăţenia română. Credem că dacă peste tot în lume se va auzi că 1.000 de foşti mineri din Valea Jiului renunţă la cetăţenie, guvernanţii vor face ceva pentru noi. Nu ştiu ce vom face după aceea, dar aici, nu se va mai putea trăi cu banii primiţi după o viaţă de muncă în mină”, a declarat Paul David, secretarul Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului.

Potrivit acestuia, există deja discuţii privind paşii care trebuie făcuţi pentru a renunţa la cetăţenia română. În plus, foştii mineri se vor îndrepta cu procese împotriva statului după ce vor încasa prima pensie redusă. „Vom merge inclusiv la CEDO pentru a nu ni se lua acest drept ”, a mai spus sercretarul Ligii Pensionarilor Mineri din Petroşani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite