Târgul de joburi: venit, văzut, plecat neangajat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciunul dintre cele câteva sute de proaspeţi absolvenţi sau şomeri cu state vechi care au venit la târg nu a fost angajat pe loc, însă şi-au lăsat CV-urile şi speră să fie sunaţi de angajatori.

Din cei 170 de angajatori invitaţi de AJOFM să ia parte la târg, au confirmat prezenţa doar 42, semn evident că firmele giurgiuvene se află în dificultate. Nici din partea şomerilor participarea nu a fost numeroasă. Puţin peste 300 de absolvenţi de liceu şi facultate s-au prezentat astăzi la Bursa Locurilor de Muncă organizată la restaurantul „Mioriţa”. În afara lor, au venit şi şomeri care încearcă să revină pe piaţa muncii. Cei mai mulţi dintre ei s-au plimbat puţin prin clădire şi au plecat la fel cum au venit: fără promisiunea unui loc de muncă. Târgul s-a „spart” la ora 11.30, după două ore şi un sfert.
„Am terminat liceulul în vară şi vroiam să văd dacă aş putea aplica la un job mai lejer. Nu am găsit nimic pe gustul meu. Prefer să mai stau un an şi să învăţ pentru facultate decât să accept un contract de colaborare”, susţine Dragoş, unul dintre cei care nu au zăbovit prea mult la târg.


Ofertă săracă
Conform AJOFM Giurgiu angajatorii prezenţi la această acţiune au raportat un număr de 312 locuri de muncă vacante, un număr cu 25% mai mic decât la bursa de anul trecut. Pentru absolvenţii de facultate au existat posturi de ingineri, economişti, agenţi de vânzări sau consultanţi financiari. Pentru cei cu studii medii s-au oferit, printre altele, posturi de dispecer, secretară, agent de pază sau antrenor de aerobic şi fitness.
Majoritatea celor prezenţi astăzi la Bursa Locurilor de Muncă, au aplicat pentru mai multe firme. Este şi cazul tânărului Ionel Ţiclean care încearcă să se angajeze ca operator PC, agent comercial sau consilier vocaţional. Acesta susţine că Bursa Locurilor de Muncă are avantajul că poţi dialoga în mod direct cu angajatorul, fiind o metodă net superioară aplicaţiilor pentru joburi prin intermediul Internetului.
Angajatorii au avut şi ei puţine „contacte”. Firma ZIROM spre exemplu, specializată în producerea lingourilor de titan şi aliaje de titan, nu a avut prea mult noroc astăzi, o singură persoană declarându-se interesată de acest job. Firma oferă un salariu atractiv, care depăşeşte 1.200 de lei.
„Domeniul este unic în România, aşa că suntem conştienţi de faptul că nu putem găsi persoane cu experienţă. Totuşi, este posibil ca absolvenţii specializaţi în metalurgie să aibă idee despre acest lucru. Avem nevoie de persoane tinere, dedicate firmei, pe care îi vom pregăti la locul de muncă” ne-a declarat Despina Oanea, şef al serviciului de resurse umane.


„Am lucrat ca operator PC, sales manager şi inginer economist, dar şi pe-afară, în construcţii. Pentru început, mă mulţumesc şi cu şapte milioane de lei” - Ionel Ţiclean, licenţiat în management şi inginerie economică

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite