Ofertă la târg: creme din muşte şi fotografii ale aurei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

14 firme care promovează tehnici, medicamente şi produse naturiste sunt prezente timp de trei zile, între orele 10.00 şi 19.00 la acest eveniment inedit.

De la practici Yoga la fotografii ale aurei şi de la medicină alternativă la pâine produsă prin tehnica deshidratării, giurgiuvenii pot face cunoştinţă cu cele mai noi tendinţe în domeniu.
Consideraţi a fi atracţia acestui eveniment, Attila Jakab şi Brigitte Bocca, doi specialişti în medicină alternativă din Ungaria, vor efectua cu ajutorul unui dispozitiv, Kirlian, fotografii ale aurei energetice. Culoarea fotografiei rezultate este comparată cu cele şapte puncte energetice ale corpului uman, denumite chakre. „Pe baza acestei fotografii, putem realiza şi un dosar de peste 20 de pagini în care se regăseşte practic radiografia pacientului. punctele slabe, forte, precum şi tratamentul care trebuie urmat” explică Brigitte Bocca.
Terapeuţii maghiari comercializează şi aparate de masaj pentru stimularea funcţiei cerebrale precum şi tălpici cu magnet şi glicerină medicală. Deşi iniţial se credea că aceste consultaţii vor fi gratuite, o fotografie a aurei costă 30 de lei, realizarea dosarului ajungând la 100 de lei.

Cosmetice din insecte

O mare priză la public ar putea avea produsele medicale şi cosmetice bazate pe extractul de proteine din insecte. Descoperită de medicul Mircea Ciuhrii, această tehnică este unică în lume. Ciuhrii este recunoscut pentru faptul că testează produsele pe sine, garantând faptul că acestea nu au reacţii adverse. „Viermele de mătase, musca domestică şi cărăbuşul sunt câteva dintre insectele pe care le folosim la realizarea cremelor. Extragem proteinele din larvele acestor insecte, toate provenind din laboratorul propriu” declară reprezentanta firmei Insect Farm, Mihaela Florea. Giurgiuvenii vor putea găsi la târg capsule cu ajutorul cărora se poate trata hepatita, creme hidratante împotriva polipilor, micozelor sau de îngrijire corporală.

Ofertă autohtonă

Una dintre puţinele firme din municipiu prezente la târg, Vulturiţa SRL, va prezenta o serie de produse aparţinând CaliVita Internaţional. „Produsele noastre reprezintă o propunere de păstrare a sănătăţii şi prevenire a bolilor prin consumul de minerale, vitamine sau antioxidanţi esenţiali” spune Liliana Bondreanu, reprezentant al firmei. Interesante pentru curioşi ar putea fi fructul exotic „Noni”, crema care conţine salivă de lipitoare, oxigenul stabilizat lichid sau plasturii Detox Patch. Toate produsele vor putea fi încercate gratuit de vizitatori, firma sperând nu numai să îşi vândă produsele ci şi să atragă colaboratori.

„Mi se pare o iniţiativă lăudabilă. Noi femeile suntem întotdeauna atrase de produsele cosmetice. Mă interesează în mod special cele pe bază de miere de albine” - Georgeta Damian, 38 de ani.

„Le propunem o alternativă la viaţa agitată. Târgul este destinat sănătăţii trupului, spiritului şi minţii cu ajutorul produselor naturale”  - Nina Paraschivescu, organizator.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite