Iulian Ceauşescu Promovează şahul pe Internet

Iulian Ceauşescu a început şahul relativ târziu, la 12 ani. Poate şi datorită faptului că a deprins singur regulile. “Cel mai fericit am fost atunci când am primit cadou prima tablă de şah adevărată” dezvăluie Iulian. 

La 13 ani era deja campion al oraşului Roşiorii de Vede, iar la 15 a avut ocazia să o întâlnească pentru prima dată pe marea maestră internaţională Elisabeta Polihroniade. “Ţin minte că eram în vacanţă şi m-am înscris la un simultan de şah care avea loc la Bucureşti. Am reuşit atunci să obţin o remiză în faţa doamnei Polihroniade”.
Pentru a căpăta experienţă, tânărul se antrena prin parcuri. “Cel mai mare parc al oraşului era situat între casă şi şcoală. Acolo se strângeau toţi jucătorii profesionişti sau amatori. După ce terminam cursurile mă opream acolo şi jucam până mă apuca noaptea” explică şahistul.

În timpul Revoluţiei, Iulian Ceauşescu îşi satisfăcea stagiul militar în Capitală. În ianuarie 1990 avea să se întâlnească pentru a doua oară cu Elisabeta Polihroniade. Aceasta venise însoţită de o tânără talentată, Luminiţa Radu. “Eu eram detaşat la Spitalul Militar. A venit doamna Polihroniade să facă un reportaj la faţa locului şi să încerce să aline durerea pacienţilor efectuând un simultan de şah. Am fost singurul soldat de-acolo care s-a încumetat să joace. Am jucat şah cu arma lângă mine”. Peste ani, după ce s-a întâlnit din nou cu Elisabeta Polihroniade şi Luminiţa Radu, le-a reamintit episodul de la spital. Mare i-a fost mirarea ca niciuna dintre cele două să nu îşi amintească momentul. “Ca şi cum ar fi vrut să uite acea perioadă. Eu mă aşteptam să îşi amintească, nu neapărat pentru cele două remize, ci pentru că mă chema Ceauşescu”.

GIURGIUVEAN DE 11 ANI
În 1999 s-a mutat în Giurgiu, urmându-şi soţia care se angajase aici. Imediat a început să se intereseze de istoria şahistă a oraşului şi chiar să organizeze turnee. “În 2000 am organizat primul turneu de şah din Giurgiu, la subsolul unui Internet Café, acolo unde eram angajat. A fost greu la început. Trebuia ca fiecare să vină cu tablele de-acasă. Cele mai mari problem erau cu ceasurile, pentru că doream să fac totul ca la carte. Mă amuza faptul că la subsol noi căutam soluţii, iar la etaj se auzeau împuşcăturile de la Counter Strike.” rememorează Iulian.
Internet Café-ul nu a fost singurul loc ciudat în care Iulian Ceauşescu a organizat turnee de şah. În 2002 pasionaţi de şah s-au mutat într-un restaurant din central oraşului, pentru ca ulterior să activeze într-o redacţie de ziar.
Visul de a înfiinţa un club de şah i s-a împlinit giurgiuveanului în anul 2006, atunci când Dan Gheoaldă, patronul clubului de fitness şi culturism Colosseum, a fost de acord să sprijine apariţia unei secţii de şah.
Din anul 2008 Iulian a devenit şi blogger începând să publice articole şahiste şi în ziarele locale şi naţionale. Blogul se transformă într-un site complex, având astăzi 100.000 de vizitatori pe lună.
Colosseum Giurgiu va debuta în acest an şi în Divizia A de şah atât la feminin cât şi la masculin. În cazul băieţilor, secţia condusă de Iulian Ceauşescu va avea două echipe, cea de-a doua urmând să evolueze în Divizia B.


NĂSCUT: 24 iulie 1970, Roşiorii de Vede (jud. Teleorman).
STUDII: Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Spiru Haret”, Bucureşti.
FAMILIE: Căsătorit.

CE-I PLACE:
“Ador să cânt la chitară. De asemenea îmi place să călătoresc, să ascult muzică folk şi să citesc”.
CE NU-I PLACE:
“Nu imi plac constrângerile. Mai mult, în societatea actuală, nu poţi duce până la capăt ceea ce vrei să faci cu adevărat în viaţă. Tot timpul exista ceva sau cineva care te stopează”.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Ai avut vreodată probleme cu numele pe care îl porţi?
“O singură dată. La începutul lui 1990 m-am gândit serios dacă nu cumva ar trebui să renunţ la numele de Ceauşescu şi să îl preiau pe cel al mamei. Îmi era teamă să nu mi se întâmple ceva, mai ales că în perioada Revoluţiei eram militar”.

Un moment inedit din cariera de sportiv?
“La 18 ani am avut parte de o partidă maraton. A început la ora 9.00 şi s-a terminat a doua zi, la ora 4.00 dimineaţa. În clădirea Casei de Cultură rămăsesem numai eu, adversarul şi arbitrul întâlnirii”.