GIURGIU Fost preşedinte al fan-clubului Mădălina Manole: „Fanele se furişau, îi mângâiau părul şi plecau mulţumite”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

        Marian Zgorobete, preşedintele fan-clubului Mădălina Manole din Giurgiu, spune că admiratorii cântăreţei erau extaziaţi de fiecare dată când o vedeau pe scenă. Artista nu a refuzat niciodată spectacolele de la Giurgiu, deşi beneficiile financiare nu erau foarte mari.


„În 1994 am organizat primul spectacol cu Mădălina Manole. A acceptat imediat fără să se gândească la bani. Publicul o adora, iar cântăreaţa nu pleca din cabină până când nu primea toată lumea autograful ei”, îşi aminteşte Marian Zgorobete.


„Era o isterie! Fetele îmi cereau să le las să îi atingă părul. Asta îşi doreau foarte mult: se furişau, îi mângâiau părul şi plecau mulţumite!”, spune Marian. 


Era să-i piardă căţelul

image


Sleepy, un câine maidanez era în 1995 cel mai preţios pentru Mădălina, îşi aminteşte Marian. Îl purta cu ea aproape peste tot prin ţară.

„O dată i-am făcut o surpriză şi am plecat cu trenul la Sinaia să o văd la o emisiune. S-a închinat când m-a văzut. Mi l-a dat pe Sleepy să-l ţin în lesă şi să mergem spre hotel. Am fost la un pas de a-l pierde pentru că mi-a scăpat lesa din zgardă. L-am prins în uşa hotelui însă Mădalina s-a speriat”, îşi aminteşte Marian.


Alintată de Şerban


Giurgiuveanul îşi aminteşte că Şerban Georgescu o alinta pe Mădălina „ Mielul”, nu-i refuza nici un favor şi îi lăsa liberatea să facă ce-şi dorea. „Când Mădălina era plecată în spectacole prin ţară petreceam foarte mult timp cu Şerban la radio. O adora şi nu-i cerea niciodată explicaţii pentru cât cheltuia. Spunea că ea e cea care munceşte şi aduce cei mai mulţi bani în casă aşa că nu-i poate interzice nimic”, spune Marian

Marian Zgorobete a continuat să-i asculte muzica şi crede că presa comercială ar trebui să-i evidenţieze mai mult valoarea profesională şi nu modul în care a murit.

http://www.adevarul.ro/locale/giurgiu

Giurgiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite