FOTO Doi ani fără Chauncey Hardy. Doar foştii colegi de la CSS Giurgiu şi-au amintit de el
0
La 9 octombrie s-au împlinit doi ani de la dispariţia fulgerătoare a baschetbalistului american Chauncey Hardy. Dacă în 2011 televiziunile şi oamenii se înghesuiau să îi aducă un omagiu, astăzi evenimentul a fost dat uitării. Doar foştii colegi de la CSS Giurgiu au aprins câte o lumânare lângă sala care poartă numele sportivului.
Acum doi ani televiziunile se înghesuiau să transmită imagini de la Sala Sporturilor din Giurgiu, locul în care Chauncey Hardy se antrena şi evolua în partidele oficiale.
Mai mult, sala care astăzi îi poartă numele devenise un loc de pelerinaj pentru giurgiuveni care veneau în număr mare să depună o floare sau să aprindă o lumânare în memoria tânărului din Connecticut venit în România pentru a face rost de bani pentru familia lui.
Acum un an, Smaranda Iliescu, managerul CSS Giurgiu, organiza împreună cu echipa o slujbă în memoria lui Chauncey Hardy, eveniment de la care televiziunile naţionale de asemenea n-au lipsit.
În 2013, la fix doi ani de la dispariţia fostului conducător de joc, echipa de baschet există doar în amintiri, televiziunile au altă treabă, iar giurgiuvenii au început să uite, semn că viaţa merge înainte.
Colegii din Giurgiu nu l-au uitat
Cu toate acestea, foştii colegi care au rămas în Giurgiu s-au gândit la Chauncey şi au decis să vină la sală şi să aprindă o lumânare în memoria baschetbalistului american.
Cristian Nicolae, Adrian Vătculescu, Marius Gâscă (însoţit de fiul său în vârstă de 8 ani), profesorul Marian Damian şi fostul manager sportiv al echipei, Alin Guţă au adus o fotografie cu Chauncey şi au aprins în tăcere câte o lumânare pentru acesta.

Foto

“Chiar dacă echipa nu mai există, am vorbit cu foştii colegi şi am decis să venim azi la sală şi să aprindem o lumânare în memoria lui Chauncey. Nu ne vine să credem nici acum ceea ce s-a întâmplat şi faptul că au trecut deja doi ani de la eveniment” a declarat Cristian Nicolae.
La rândul său profesorul Marian Damian, fost preparator fizic al echipei, a spus că gestul este unul firesc şi că în urmă cu doi ani multe persoane au vrut să profite de pe urma acestui eveniment pentru a ieşi în faţă.
“Este un gest firesc cel pe care l-am făcut noi astăzi. A fost unul sincer şi nu am alergat după publicitate. Chiar am fi dorit să nu se afle despre el şi după cum ştiţi nu noi v-am chemat pentru acest lucru. Nu suntem ipocriţi să spunem că îl cunoşteam foarte bine pe Chauncey sau că eram mari prieteni dar era unul dintre noi şi vrem să-I cinstim memoria. Când s-a întâmplat nenorocirea au fost multe persoane care au ieşit în faţă doar pentru imagine” a declarat Marian Damian.
CSS Giurgiu a dispărut
Echipa CSS Giurgiu la care Chauncey Hardy era legitimat în momentul tragediei nu a avut viaţă lungă în Liga Naţională de baschet masculin. Formaţia de la malul Dunării a evoluat doar două sezoane la cel mai înalt nivel, în vara acestui an retrăgându-se din campionat din cauza problemelor financiare.
Baschetbalistul american Chauncey Hardy a murit la 9 octombrie 2011 pe masa de operaţie a spitalului Bagdasar Arseni din Capitală în urma unor lovituri încasate în barul “Emotione” din Giurgiu.
Sportivul a murit în condiţii încă neclare din cauza mai multor leziuni la nivelul capului. Ancheta declanşată în urma tragediei a scos la iveală un singur vinovat, Ionuţ Tănăsoaia. Acesta a fost condamnat de curând la şapte an de închisoare.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la şapte ani de închisoare
Un an de la moartea lui Chauncey Hardy. Familia lui cere daune uriaşe
Motivarea condamnării în cazul agresorului baschetbalistului Hardy
Agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat de Tribunalul Giurgiu la şapte ani de închisoare
Citeste mai mult: adev
Agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat de Tribunalul Giurgiu la şapte ani de închisoare
Citeste mai mult: adev.ro/mmjcvs





