Aproape 40.000 de elevi din Giurgiu au început astăzi cursurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nivelul judeţului, a sunat clopoţelul pentru prima zi de şcoală pentru un număr de aproape 40.000 de elevi din clasele I – XII precum şi pentru cei din categoria preşcolarilor.

Numai în clasa I au fost înscrişi 2875 de copii, la Giurgiu neînregistrându-se probleme la înscrieri, nici la şcoală şi nici la grădiniţă, după cum declară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Giurgiu. Cei 40.000 de elevi sunt înscrişi în cele 89 de unităţi şcolare cu personalitate juridică din judeţ.
„Am mari emoţii, mă reîntâlnesc azi cu toţi colegii. În mod sigur, ne vom petrece primele ore derulând amintiri din perioada vacanţei. Dacă anul trecut am mai tras chiulul la învăţat, sper ca anul acesta să îmi meargă mai bine. Pe de altă parte, vacanţa mi s-a părut scurtă, parcă mai scurtă decât în anii trecuţi”, povestea Sergiu C, elev în clasa a şaptea la Şcoala cu clasele I – VIII „Acad. Marin Voiculescu” nr. 8 din Giurgiu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite