Carnea de miel, mai ieftină la Piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii giurgiuveni au decis să scadă preţul cărnii de miel de la 25 la 20 de lei pentru un kilogram, de frică să nu rămână cu marfa nevândută.

Crescători din tot judeţul au ocupat până la refuz spaţiul din Piaţa Centrală autorizat de către DSVSA. Aceştia au venit să vândă mieii sacrificaţi în prealabil la abatorul de la Răsuceni sau punctul special amenajat în comuna Călugăreni.

Chiar dacă au redus preţul pentru un kilogram de la 25 de lei la 20 de lei, măsura nu a avut până acum prea mare succes. Din cauza crizei, giurgiuvenii nu s-au mai înghesuit să cumpere ca în anii precedenţi.

Cei mai mulţi s-au limitat la câteva kilograme, iar alţii au făcut echipă cu rudele sau prietenii pentru unul întreg. „Am cumpărat un miel de 10 kilograme pe care o să îl împart cu vecinul. Câte 100 de lei de căciulă. Am preferat să iau de aici decât de la magazin unde este mult mai scump” a spus Remus Iancu, unul dintre cumpărători.

Comercianţii spun că giurgiuvenii încă testează piaţa şi că majoritatea vor cumpăra la sfârşitul acestei săptămâni. „Aşa fac în fiecare an. Mai întâi se uită şi cumpără în ultima clipă. Sper să nu se răzgândească tocmai acum” spune Daniel Brînduş, fermier din localitatea Vedea.

Acesta susţine că anul acesta a sacrificat 50 de miei, marea majoritate cântărind peste 15 kilograme din cauza faptului că în 2011 Paştele a căzut mai târziu. Bărbatul îşi doreşte să îşi scoată măcar investiţia făcută.

Decizia producătorilor de a reduce preţul de vânzare al kilogramului de miel cu 20% nu a căzut deloc bine supermarketurilor din oraş. Aici carnea de miel costă peste 27 de lei, în unele cazuri ajungând chiar la 30 de lei.

Bulgarii vând miei româneşti

În speranţa că vor găsi produse mai ieftine la vecinii bulgari, bucureştenii şi giurgiuvenii au început să treacă graniţa şi să inspecteze supermarketurile din Ruse. Dacă pentru zahăr, dulciuri, legume sau ouă preţurile sunt mai mici decât în ţară, atunci când vine vorba de miel, lucrurile se schimbă.

„În Bulgaria carnea de miel este mai scumpă decât în România. În supermarketuri depăşeşte 30 de lei, iar de la producători nu se poate cumpăra” a declarat Simeon Trifonov de la publicaţia „RuseInfo”. Jurnalistul susţine că bulgarii nu sunt mari producători şi consumatori ai acestor produse, carnea de miel fiind în general importată din Australia, Noua Zeelandă, Argentina şi... România.

Mieii au apărut şi pe internet

Din cauza concurenţei, crescătorii de ovine giurgiuveni s-au reorientat şi au început să vândă inclusiv în spaţiul virtual. Internetul este plin de anunţuri despre miei, cei interesaţi fiind invitaţi să sune şi să afle detalii despre „marfă”.

Preţul variază între 20 şi 22 de lei pe kilogram, mielul putând fi sacrificat în faţa clientului după ce acesta şi l-a ales în prealabil.

Crescătorii susţin că mieii sunt crescuţi cu mâncare furajată şi spun că preţul pe care îl practică este cel corect, ezitând să mai negocieze. „Am multe comenzi, dacă vreţi un miel mai mic trebuie să veniţi mai repede pentru că se vând primii” a declarat unul dintre crescătorii „virtuali”.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite