VIDEO Cum i-a sfidat un şofer de limuzină pe ceilalţi şoferi mergând pe contrasens într-un sens giratoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Etapele cursei pe contrasens a maşinii care a produs haos la Galaţi FOTO Captură video
Etapele cursei pe contrasens a maşinii care a produs haos la Galaţi FOTO Captură video

Scenele halucinate au fost filmate de un şofer de taxi în oraşul Galaţi, în cartierul IC Frimu. Filmul a devenit viral pe internet şi a stârnit sute de comentarii. Poliţia s-a autosesizat şi a deschis o anchetă.

O întâmplare care a stârnit reacţii virulente a fost filmată, la sfârşitul lunii septembrie 2017, într-o intersecţie importantă din oraşul Galaţi. Reporter de ocazie a fost un şofer de taxi care a aflat de la alţi colegi că în sensul giratoriu de la intersecţia bulevardelor Nae Leonard şi Tecuci se întâmplă din când în când un fenomen ciudat, respectiv cineva încurcă traficul mergând pe contrasens.

În cele din urmă şoferul amintit a reuşit (ajutat şi de faptul că în zonă este o staţie de taxiuri) să-l filmeze pe şoferul care îi sfidează pur şi simplu pe ceilalţi participanţi la trafic, scurtând pe contrasens drumul către zona Aurel Vlaicu.

Din imagini se poate vedea cum o maşină scumpă (potrivit comentariilor celor care au văzut fimarea ar fi vorba de un Audi sau un BMW de fabricaţie recentă), de culoare albă, care face nu una, ci două ture pe contransens în amintitul sens giratoriu, spre stupoarea celorlalţi şoferi. În imagini a fost suprinsă însă doar a doua parte a ultimei ture.

Cei care au comentat la postarea iniţială a filmării au reconstituit, ca într-un puzzle, informaţiile despre proprietarul maşinii. Se pare că ar fi vorba de un tânăr domiciliat în Vaslui, dar care locuieşte de ceva vreme în Galaţi. Unii dintre cei care au comentat au scris că nu este pentru prima oară când şoferul face amintita manevră, care are darul de a-l ajuta să scurteze drumul către casă.

Traseul parcurs pe contrasens de şoferul din Galaţi INFOGRAFIE C Crângan

Traseul parcurs pe contrasens de şoferul din Galaţi INFOGRAFIE C Crângan

În ceea ce priveşte dublul tur pe contrasens din seara în care a fost făcută filmarea, cei mai mulţi au presupus că persoana de la volan era sub influenţa alcoolului, motiv pentru care n-a mai nimerit strada pe care urma să iasă din sensul giratoriu.

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei Rutiere din Galaţi, care a demarat o anchetă.

Limuzină pe contrasens într-o mare intersecţie din Galaţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite