Soarta cumplită a singurului patriarh al tuturor ortodocşilor care a slujit ca preot într-o biserică din România
0
Patriarhul Atanasie Patelarie a trăit timp de 11 ani în mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi, după ce a fost alungat de turci din Constantinopole. El a fost patriarh în două rânduri. Prima oară a fost arestat şi întemniţat de otomani, apoi izgonit, iar a doua oară a renunţat la scaun sub presiunea musulmanilor şi catolicilor.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Galaţi este depozitara unor file de istorie excepţionale. Şi nu doar pentru că ar fi o zidire veche de secole, ci pentru că existenţa ei are atingere însemnată cu destinul unuia dintre cei mai oropsiţi patriarhi ecumenici (adică al tuturor creştinilor ortodocşi): Atanasie al III-lea Patelarie.
De altfel, lăcăşul de cult ascunde câteva secrete care încă n-au fost deplin elucidate de istorici, iar câteva dintre aceste taine vi le vom înfăţişa în articolul de faţă, laolaltă cu povestea patriarhului de două ori surghiunit şi mort în pribegie.
Cine a fost patriarhul Atanasie III Patelarie
Legăturile Sfântului Atanasie cu teritoriul românesc sunt profunde şi nu au legătură doar cu împrejurările istorice în care patriarhul ecumenc Atanasie al III-lea Patelarie a fost izgonit de turci din Constantinopole, reşedinţa din totdeauna a liderilor ortodoxiei.
Potrivit unei vechi însemnări greceşti (citate de istoricul Al.Papadopol-Calimah), în anul 1626, Sfântul Atanasie Patelarie „s-a aflat în Ţara Românească, în postul de dascăl. În această perioada, el a tradus în limba greacă populară Psaltirea”. Nu după multă vreme, s-a intors în insula Creta (unde-şi avea originile), unde a slujit ca preot, iar la 1631 a fost chemat de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris la Constantinopole şi a fost hirotonit episcop de Tesalonic.
La data de 6 martie 1634, când Chiril Lucaris a fost exilat în Tenedos (fiind acuzat că este susţinător al religiei calvine), în locul sau a fost ales Atanasie Patelarie, însă el a păstorit Biserica din Constantinopol vreme de doar 40 de zile.
Ca urmare a datoriilor pe care Patriarhia le avea către stăpânirea otomană (cele mai multe dintre ele, biruri închipuite), turcii l-au arestat pe Atanasie Patelarie şi l-au aruncat în temniţă, unde a fost supus la umilinţe şi chinuri de neimaginat. Eliberat din închisoare, el a fost alungat din Constantinopole şi, o vreme, a trăit în Italia, la Ancona, Veneţia şi Roma. A cerut şi spijinul papalităţii, însă preţul cerut de papă în schimbul ajutorului– convertirea la catolicism – i s-a părut de neacceptat.
În anul 1641 el ajunge în Moldova, la Iaşi, fiind luat sub oblăduirea sa de domnitorul Vasile Lupu. La 1642 ajunge în mănăstirea Sf. Nicolae din Galaţi, unde avea să slujească timp de 11 ani, până în 1653 (sau 1652, sursele sunt destul de neclare), când a fost din nou ales patriarh al Constantinopolului.
Şi acest mandat este însă vremelnic, căci la scurt timp (doar două săptămâni), semnează o scrisoare de retragere din scaun (se pare că la presiunile turcilor, dar şi ale comunităţii catolice) şi pleacă în Rusia şi Ucraina, unde şi moare, la 5 aprilie 1654, în a treia zi de Paşte, în mănăstirea „Schimbarea la Faţă”, din Lubensk.
Un episod dramatic are loc în 1922, atunci când comuniştii ruşi cer ca moaştele Sfântului să fie incinerate, însă cei puşi să facă acest lucru se tem să ducă ordinul la îndeplinire. Ca urmare, moştele sunt duse la muzeul din Harkov, unde se află şi în prezent.
Controverse istorice
Interesant este că părerile istoricilor sunt destul de împărţite atunci când vine vorba despre punerea pietrei de temelie a bisericii „Sf.Nicolae” în care a slujit Atanasie Patelarie. Al. Papadopol-Calimah scrie că biserica (pe atunci mănăstire) este o ctitorie a lui Vasile Lupu, aducând ca dovadă scrisorile pe care patriarhul ecumeninc Atanasie le trimite către ţarul Alexei Mihailovici, în anul 1642, pentru a cere ajutor pentru a picta biserica şi pentru a cumpăra odoare.
„Cumplite şi nesuferite nenorociri ne silesc să umblăm din ţară în ţară, ca să găsim ajutor şi odihnă la batrâneşe. Nu pot să-mi aflu odihna, din pricina nesuferitelor datorii şi sufăr multe strâmbătăţi, nenorociri şi prigoniri, ba chiar şedere la închisoare, care mă ameninţă cu moartea. Nemaifiind în stare să sufăr, am pribegit cu mare nădejde la binecredinciosul şi de Dumnezeu păzitul domn al Moldovei, Ioan Vasile voievod... la îndurarea şi milostivirea sa”, scrie Atanasie Patelarie în scrisoarea către ţar.
Istoricul Paul Păltânea neagă însă faptul că biserica ar fi fost ctitorie a lui Vasile Lupu, argumentând, în lucrarea „Monumente istorice şi izvoare creştine” - Galaţi, 1987, că Vasile Lupu a zidit biserica Sf Dimitrie din oraş şi că, probabil, Sf. Nicolae este ctitoria unui înaintaş al voievodului sau poate chiar are ctitori moscoviţi.
Biserica Sfântul Nicolae din Galaţi, acum mai bine de un secol FOTO Biblioteca VA Urechia
Cert este că arheologii au găsit, sub actuala biserică (refăcută în 1839, după un mare incendiu, au fost găsire urmele a alte două biserici. Una de la 1776-1777 (ctitorie a domnitorului Mihail Racoviţă) şi cealaltă de la 1639-1640, probabil zidire a lui Vasile Lupu.
Patimile unui pelerinaj sfânt
Deşi poate exista tentaţia de a crede că trecerea lui Atanasie Patelarie prin Galaţi este doar o plăsmuire a unor cronicari, există numeroase dovezi, păstrate fie la Kiev, fie la Constantinopole, care atestă că patriarhul ecumenic a vieţuit mulţi ani la Dunărea de Jos.
Dovadă importantă este o scrisoare (document păstrat de muzeul din Kiev) pe care, în vara anului 1643, pe când se afla în Galaţi, Sfântul Atanasie Patelarie o trimite către ţarul rus.
„Deschide, aşadar, uşile milostivirii tale, prea puternice ţar! Grăbeşte cu mila ta întru ajutor slăvitului scaun al Tesalonicului, care piere până la sfârşit din cauza necredincioşilor agareni (N.R.: turci). Răscumpară din mâinile lor sfintele vase şi odăjdii pe care le ţin la dânşii amanet, spre batjocura legii creştineşti. Uită-te la noi, sfinte ţar, pentru că, fără mila ta cea bogatăşi fără ajutorul tău, eu nu mai pot să mă întorc înapoi şi să scap de pieire, iar mitropolia noastră se va scufunda până la sfârşit sub greutatea datoriilor”, scrie acesta.
Epistola, întărită şi de o însemnare a voievodului Vasile Lupu, a fost înmânată ţarului de către arhimandritul Ignatie, stareţul mănăstirii Sfântul Dimitrie, din Tesalonic.
Adevărul istoric este consfinţit, în 12 octombrie 2000, chiar de către Preafericitul Bartolomeu I al Constantinopolului, care sfinţeşte, împreună cu Preafericitul Patriarh Teoctist şi cu Înaltpreasfinţitul Casian, arhiepiscopul „Dunării de Jos”, o placă de marmură, aşezată pe faţada bisericii, prin care se confirmă faptul că patriarhul Atanasie Patelarie a slujit la Galaţi între 1642 şi 1653.
Placa ce atestă adevărul despre Atanasie Patelarie FOTO C Crângan
La 26 octombrie 2004, o părticică din moaştele lui Atanasie Patelarie a fost adusă şi aşezată în Biserica Sf. Nicolae din Galaţi, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în 6 martie 2008, înscrierea în calendarul bisericesc a Sfântului Ierarh Atanasie, patriarhul Constantinopolului, cu prăznuirea la 2 mai.
Despre biserica Sfântul Nicolae
Construită în 1439 de către voievodul Vasile Lupu, biserica Sfântul Nicolae din Galaţi (de pe strada Ion Creangă, nr 15) este rezidită, în anul 1776, de către domnitorul Mihail Racoviţă. Acesta a închinat-o mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai.
Biserica avea dimensiuni mici şi plan trilobat. Anul construcţiei este marcat în fundaţiile şi în pardoseala actualei biserici.În 1821 biserica a fost arsă de turci.
Reconstrucţia bisericii a început în 1839, prin contribuţia enoriaşilor gălăţeni şi ofranda de 200 galbeni a lui Constantie, arhiepiscopul Sinaiului, unde Biserica Sfântul Nicolae era închinată. Sfinţirea a fost făcută în anul 1845.
Biserica Sfântul Nicolae în zilele noastre FOTO C Crângan
În anul 1806, aici a fost înmormântat generalul rus Prozorovsky, mareşal al armatei ruseşti în Principate şi cuceritor al Crimeii. Fiicele generalului au donat odoare bisericii şi au deschis un cont de 10.000 ruble la banca din Odessa, ale cărui dobânzi urmau a se transmite bisericii la fiecare zece ani. Banii au fost trimişi însă o singură dată, după care li s-a pierdut urma.
Tot la biserica Sfântul Nicolae din Galaţi a fost înmormântat, în anul 1825, primul consul al Austriei, Iosif Manzuoli de Corolari.
Din 1877 până în 1903, lăcaşul a servit ca biserică episcopală a Episcopiei „Dunării de Jos”, după ce sediul acesteia s-a mutat de la Ismail la Galaţi. În urma cutremurului din 31 august 1903, biserica a suferit degradări profunde, fapt care a determinat mutarea catedralei la biserica Mavromol din Galaţi.
Între 1903 şi 1907 biserica a fost reparată în întregime, cu sprijinul financiar al lui Paraschiv Vasiliu şi al Primăriei oraşului (primar Gheorghe N. Gamulea) şi resfinţită la 14 septembrie 1907 de către episcopul Pimen Georgescu.
Biserica Sfântul Nicolae are planul în forma de navă, compartimentată prin două şiruri de coloane. Pe peretele de vest şi pe primele două coloane octogonale din biserică se sprijină turla Pantocrator, cu secţiune circulară. Catapeteasma din lemn sculptat separă absida altarului de restul bisericii.
La exterior, biserica prezintă câteva elemente decorative greceşti: coloane dorice adosate, frontoane triunghiulare şi denticuli..Unele dintre icoanele bisericii provin de la bisericile demolate Sfânta Vineri şi Sfântul Gheorghe.
Se încarcă comentariile...
