România în întuneric. Peste 50 de localităţi din judeţul Galaţi au rămas fără energie electrică din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Galaţi au fost afectate în totalitate 36 de linii de medie tensiune şi 4 linii parţial, iar 835 de posturi de transformare au rămas fără tensiune.Vântul puternic a rupt peste 100 de stâlpi de medie tensiune şi 11 stâlpi de înaltă tensiune.

Un număr de 53 de localităţi din judeţul Galaţi erau, vineri după-amiază, nealimentate cu energie electrică, intervenţia echipelor Electrica fiind îngreunată de vântul puternic şi ninsorile abundente.

Potrivit SDEE Muntenia Nord, este vorba despre municipiul Tecuci, oraşul Târgu Bujor şi localităţile Buciumeni, Poiana, Nicoreşti, Cosmeşti, Movileni, Matca, Munteni, Corod, Cerţeşti, Bălăşeşti, Barcea, Drăgăneşti, Ghidigeni, Gohor, Brăhăşeşti, Ţepu, Cuca, Rediu, Suhurlui, Costache Negri, Cudalbi, Griviţa, Pechea, Draguşeni, Smulţi, Vârlezi, Băleni, Fârţăneşti, Baneasa, Jorăşlti, Vânatori, Smârdan, Frumuşiţa, Tuluceşti, Iveşti, Lieşti, Umbrăreşti, Schela, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Piscu, Tudor Vladmirescu, Independenţa, Folteşti, Oancea, Vlădeşti, Măstăcani, Suceveni, Bereşti- Meria, Cavadineşti şi Bălăbăneşti.

Totodată, Biroul de Presă al SDEE Galaţi precizează, într-un comunicat, că în judeţul Galaţi au fost afectate în totalitate 36 de linii de medie tensiune şi 4 linii parţial, iar 835 de posturi de transformare au rămas fără tensiune.

Potrivit sursei citate, au fost rupţi peste 100 de stâlpi de medie tensiune. Astfel, au fost afectate şi două linii de înaltă tensiune, respectiv Tudor Vladimirescu – Schela şi Lieşti – Tudor Vladimirescu, pe cea de-a doua linie fiind rupţi 11 stâlpi de înaltă tensiune.

Sunt afectate şi puţurile pentru alimentarea cu apă a Municipiului Galaţi. Este vorba despre LEA 20 kV Lieşti Captare Ape Salcia, linie aflată într-o zonă cu foarte multă vegetaţie.

Sucursala Galaţi are în acest moment 24 de echipe pe teren care acţionează pentru remedierea defecţiunilor apărute.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite