Revelionul pensionarilor din Galaţi costă 80 de lei de persoană şi-l are ca invitat special pe maestrul Ion Suruceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul organizat de Primăria Galaţi va avea loc la Patinoarul Artificial, iar biletele se vor pune în vânzare din 20 decembrie, la casieria Teatrului Muzical. Preţul unui bilet este de doar 80 de lei de persoană şi include mâncarea şi programul artistic. Spre comparaţie, un loc la petrecerile de Anul Nou organizate de cantinele şi de restaurante gălăţene costă între 250 şi 1.000 de lei.

Chiar dacă anul trecut s-a lăsat cu îmbrânceli, haine rupte şi acuzaţii de blat, „Revelionul Pensionarilor” din Galaţi va fi organizat şi la cumpăna dintre 2017 şi 2018. Primăria Galaţi a anunţat că va organiza evenimentul în parteneriat cu Teatrul Muzical „Nae Leonard” locaţia stabilită fiind Patinoarul Artificial, acolo unde petrecerea va începe pe 31 decembrie 2017, de la ora 20,00.

Preţul unui bilet va fi anul acesta de 80 de lei, iar venitul din pensie al celor care doresc să achiziţioneze bilete nu trebuie să depăşească suma de 1.100 de lei de persoană. Biletele vor fi puse în vânzare începând de miercuri, 20 decembrie 2017, de la ora 8.00, la casieria Teatrului Muzical „Nae Leonard”. 

Doritorii trebuie să prezinte pentru achiziţionarea biletelor o copie după cuponul de pensie, iar pe un singur cupon pot fi cumpărate maxim două bilete de acces. De altfel, pensionarii care vor să vină la eveniment însoţiţi de nepoţei trebuie să ştie că, din cauza problemelor apărute în anii trecuţi, accesul acestora în sală se va face doar pe bază de bilet pentru care s-a plătit tariful stabilit, în condiţiile precizate mai înainte.

În noaptea trecerii dintre ani invitaţii se vor putea bucura de un concert susţinut de trupa „Jampa” şi de Cristina Vasopol, de momente de prezentare a unor obiceiuri şi datini populare oferite de artiştii teatrului, de un recital muzică populară susţinut de Paul Buţa, iar invitatul special al serii va fi maestrul Ion Suruceanu, din Republica Moldova.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite