Proiect/Dacă nu vine ţiganul la şcoală, vine şcoala la ţigan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfiinţarea claselor de ţigani în unul dintre locurile din ţară în care această etnie este majoritară este urmarea solicitărilor localnicilor romi care nu acceptă să-şi lase odraslele la oraş. Orele de practică le vor putea face în cadrul consorţiilor educaţionale, care se vor înfiinţa din anul şcolar viitor

Reînfiinţarea şcolilor profesionale va fi prefaţată la Galaţi de înfiinţarea unor clase de liceu în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 3 din Iveşti.

Se reformează reforma/Din cauza crizei, şcolile profesionale vor fi reînfiinţate

Iniţiativa vine din partea Inspectoratului Şcolar Galaţi, care a primit mai multe cereri din partea familiilor adolescenţilor din această localitate cu populaţie preponderent ţigănească.

Din acest an, 2000 de elevi romi vor beneficia de educaţie de tipul "Şcoală după Şcoală"

image

„Am cerut deja ARACIP acreditarea unor clase la Iveşti. Este vorba despre una cu profil mecanic şi una de croitorie, dedicată în special fetelor", spune inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă.

Problemele de la Iveşti, şi în general din comunităţile cu populaţie preponderent romă, ţin mai degrabă de tradiţia acestei etnii.

Deşi cele mai multe dintre ele termină studiile gimnaziale cu brio, ele nu mai sunt lăsate să meargă la liceu, în alte localităţi, deoarce au alte atribuţiuni familiale.

În aceste condiţii, abandonul şcolar în zona elevilor de etnie romă se situează undeva pe la 60%.

Dacă partea teoretică a procesului de instruire se va putea realiza fără probleme la şcoala din Iveşti, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre orele de „practică".

„Aici intervine rolul acelor consorţii educaţionale care se pot forma conform noii legi a educaţiei. Elevii de liceu se vor putea deplasa pentru ore practice la Grupul Şcolar din Tudor Vladimirescu sau la unul din liceele din Tecuci", spune inspectorul şcolar adjunct, Onuţ Atanasiu.

La cele două clase de liceu, vor avea acces atât copii care termină gimnaziul, conform traseului şcolar normal, cât şi cei care vin din învăţământul de tip „a doua şansă", acolo unde sunt înscrise chiar şi persoane trecute de prima tinereţe.

Dacă proiectul se va bucura de succes, elevii vor urma şi cursurile clasei a zecea la Iveşti.

Procent: 60% - Acesta este procentul celor care abandonează şcoala în Iveşti

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite