Programare online şi la Serviciul Paşapoarte. Ce trebuie să ştiţi pentru a obţine rapid noul paşaport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programarea online va uşura obţinerea noului paşaport Foto: arhivă Adevărul
Programarea online va uşura obţinerea noului paşaport Foto: arhivă Adevărul

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, din cadrul Instituţiei Prefectului–judeţul Galaţi, a implementat sistemul de programare online pentru depunerea actelor necesare în vederea eliberării documentelor de călătorie.

Programarea se poate face accesând site-ul Instituţiei Prefectului–judeţul Galaţi, www.prefecturagalati.ro, Evidenţa paşapoartelor, sau direct pe acela al Direcţei Generale de Paşapoarte http://www.epasapoarte.ro/Home/Programare.

În paralel, se vor depune documentele la ghişeu şi cu bonuri de ordine, care se eliberează zilnic, în intervalul orar 08.30 – 10.30, pe baza chitanţei de achitare a taxei de emitere a paşaportului, precum şi a documentelor aferente, originale şi copii.

Autorităţile atenţionează că prioritate vor avea solicitanţii programaţi on-line. „Facem apel către toţi cetăţenii să se prezinte din timp pentru obţinerea unui paşaport simplu electronic, valabil cinci ani (trei ani pentru solicitanţii cu vârsta sub 12 ani), având în vedere că acest tip de paşaport poate fi livrat la domiciliu/reşedinţă prin curierat Prioripost în termen de maxim 14 zile calendaristice. În acest fel se evită situaţiile în care este necesar un document de călătorie într-un termen mai scurt decât cel de livrare. De asemenea, rugăm solicitanţii să consulte informaţiile disponibile pe www.prefecturagalati.ro, Evidenţa paşapoartelor,” a declarat comisarul şef de poliţie Aurelian Păduraru, şeful Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Galaţi.

Orice problemă specială se poate soluţiona la ghişeul de informaţii al serviciului sau în audienţă la şeful serviciului. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite