Profira Gologan, optometrista care confecţionează podoabe din fetru

Profira Gologan, optometrista care confecţionează podoabe din fetru

Profira ne arată câteva din creaţiile ei, Foto: Bogdan Nistor

Între două consultaţii optometrice, artista confecţionează broşe şi coroniţe din fetru. E a consideră că un lucru făcut cu pasiune arată mult mai bine decât unul fabricat.

Profira Gologan are 27 de ani şi este tehnician optometrist la un cabinet particular. Ceea ce o individualizează este hobby-ul ei: handmade-ul.

"Totul a început când a trebuit să îmi pregătesc nunta (n.r. - toamna anului 2008). Mi-am dorit o nuntă deosebită, care să poarte amprenta originalităţii mele şi a soţului meu. Aşa am început să îmi confecţionez invitaţiile şi mărturiile din lemn pictat. Astfel, mi-am dat seama că un lucru făcut cu pasiune arată mult mai bine şi este mult mai apreciat decât unul cumpărat din comerţ", povesteşte Profira.

După ce ce şi-a descoperit înclinaţia pentru manufactură, Profira a transformat-o în pasiune. Pentru sărbătorile de iarnă din 2008, tânăra artistă şi-a aranjat casa într-un mod aparte care să exprime într-un mod deosebit aerul de sărbătoare.

"Am comandat o serie de materiale între care cel mai important este fetrul (o pâslă subţire din care se confecţionează pălăriile) şi am început să îmi confecţionez podoabele şi coroniţele de brad. Apoi, din materialele rămase am început să îmi confecţionez broşe, clame de păr, coroniţe pentru colecţia personală. Am avut chiar curiozitatea de a mă inspira din diferite site-uri profilate pe handmade, din ţară şi din străinătate, atât în privinţa modelelor cât şi a instrumentelor necesare pentru confecţionarea podoabelor", spune Profira.

Colegele de serviciu, dar şi mai mulţi membri ai familiei au văzut ce a realizat şi au rugat-o pe proaspăta artistă să le confecţioneze şi lor. Aşa a început Profira să stea nopţile pentru a crea cu măiestrie broşe, clame de păr şi coroniţe.

"Nu mă mai săturam să le fac şi am imaginat mii de modele. Câteva dintre ele au şi fost realizate. La început, am folosit doar fetrul după care am căutat şi alte materiale mai mult sau mai puţin convenţionale (dantele, mătăsuri, nasturi şi fermoare) pentru a putea face modele cât mai variate", ne-a mai spus Profira.

Mai nou, tânăra are încă o pasiune: podoabele din fermoare.

"Încă învăţ să le prelucrez şi să le combin. E ceva mai mult de muncă, dar finalitatea merită orice efort", a mai spus artista.

Fermoarele handmade sunt fermoarele clasice metalice sau din materiale plastice de diverse culori, care sunt modelate într-o anumită formă, cusute sau lipite pentru ajunge la modelul de podoabă dorit.

În prezent, Profira pregăteşte noua colecţie pentru târgul vintage şi handmade din perioada 26-28 martie, care va avea loc tot la Clubul Scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Profil:

Data naşterii : 26 mai 1982 Galati
Studii : Facultatea Sipru Haret Bucureşti (Specializarea Tehnician Optometrist)
Starea civilă: căsătorită

Ce-i place:

Îmi place să admir un tablou frumos, să privesc un cuplu fericit, să fiu înconjurată de prieteni şi oameni minunaţi, să mă bucur de o zi frumoasă de primăvară. Îmi plac de asemenea lucrurile simple precum o privire caldă într-o zi mohorâtă, o vorbă bună în momente mai dificile, îmi place să fiu pozitivă şi să fiu aproape de cei dragi.

Ce nu-i place?

Nu îmi plac oamenii care mă privesc şi îmi vorbesc de sus. Pentru că sunt o iubitoare a bunului gust, nu-mi plac kitch-urile, obiectele făcute doar ca să fie făcute.

Întrebări şi răspunsuri:

Mai acordă femeia modernă o atenţie deosebită bijuteriilor pe care le poartă?

Bineînţeles! Podoabele rămân esenţiale, acestea trebuie alese cu gust şi trebuie să dovedească rafinamentul celei sau chiar celui care le poartă. Materialele din care sunt confecţionate trebuie alese în funcţie de personalitatea fiecăruia. Femeia modernă s-a schimbat odată cu societatea cu lumea în care trăim.

De ce ar alege o femeie o podoabă din fetru ?

Purtătoarele de podoabe din fetru şi din fermoar sunt persoane iubitoare de handmade, persoane care apreciază un lucru făcut din pasiune şi cu suflet. Cine nu pune preţ pe aceste lucruri nu va putea niciodată să poarte o podoabă lucrată manual ci acele bijuterii cu care se accesorizează în mod automat o garderobă.




citeste totul despre: